De ce Cruelty-Free?

Cu toții am auzit termenul “cruelty-free“, dar nu toată lumea știe ce înseamnă cu adevărat.

Cruelty-free” reprezintă denumirea aplicată produselor care NU au fost și NU sunt testate pe animale. Pe scurt, înseamnă “fără cruzime” și este adresată produselor (indiferent de natura lor – cosmetice, produse alimentare, produse pentru curățenie etc.) fabricate prin metode care nu implică testarea pe animale. Atât ingredientele componente ale produsului, cât și produsul finit, NU au fost testate, vreodată, pe animale.


Ce reprezintă testarea pe animale?


Testatarea pe animale reprezintă uciderea înceată și sigură a unei ființe supuse zilnic unor torturi de natura chimică, fizică și psihică. Înainte de a citi mai departe, vreau să știi că animele sunt perfect conștiente de ceea ce se întâmplă cu ele în tot acest timp. Cele mai multe animale folosite în testare sunt: șoarecii, iepurii, șobolanii, broaștele, porcușorii de guineea, dar și maimuțe, câini și pisici. Sunt folosite atât animale vertebrate, cât și nevertebrate.
Animalele sunt supuse unor suferințe cumplite, iar toată viața lor, deși scurtă, este îmbibată în frică, panică și durere, ca după toată această tortură, să fie omorâte. Animalele suferă atât de rău în urma acestor experimente încât sunt mereu neliniștite, încep să se muște singure, să își smulgă blana, să se arunce și să se lovească constant de cușca în care sunt ținute, încercând cu disperare să evadeze. Se învârt ore în șir în cerc, în timp ce absolut tot interiorul lor este plin de arsuri și dureri cauzate în urma substanțelor aflate în corpul lor.
Aceste substanțe sunt injectate în ochi, burtă, buze, sub piele, le este rasă blana în anumite zone pentru ca anumite substanțe să fie aplicate direct pe piele, sau sunt forțate să inhaleze printr-un tub anumite substanțe toxice (spre exemplu, acest procedeu este folosit foarte des în fabricarea țigărilor), iar în unele experimente cobaii sunt forțați să ingereze direct acele substanțe. Tot acest chin durează cel puțin 28 de zile și poate să țină până la 90 de zile, ca apoi să fie omorâte pentru a se verifica dacă în urma experimentelor a fost afectat vreun organ intern.

Cum putem să găsim produse care nu au fost testate pe animale? Există simboluri care ne ajută?
Este destul de simplu dacă știm ce întrebări să punem și cum să le formulăm. Putem să căutam brandul pe site-ul celor de la PETA https://features.peta.org/cruelty-free-company-search/index.aspx sau putem să întrebăm compania care ne interesează, urmatoarele lucruri:

  1. Brandul “x” testează pe animale?
  2. Ingredientele sunt testate pe animale sau unul dintre ingredientele care intră în componența produsului a fost/este testat pe animale? (de companie sau de furnzori).
  3. Produsul finit este testat pe animale?
  4. Compania testează pe animale când legea cere acest lucru?
  5. Produsele sunt vândute pe piața din China?
  6. Compania acceptă testarea pe animale atunci când este cerută prin lege? – testarea poate fi făcută de altcineva, în beneficiul companiei.

Multe companii vor da răspunsuri vagi sau incomplete. Majoritatea vor spune că produsele sunt fabricate în UE și că legea UE interzice testarea pe animale. Ceea ce este aproape corect, dar aceste branduri nu specifică faptul că își vând produsele pe piața din China, sau spun că testează doar dacă este cerut prin lege acest lucru. Ei bine, acest lucru înseamnă că acea companie este dispusă să plătească pentru testarea lor de către autoritățile chineze (și nu numai) pentru a-și pune produsele pe piața lor, vânzările crescând semnificativ.


În momentul în care o companie decide că vândutul produselor este mult mai important decât viața unui animal nevinovat, acea companie, în ochii mei, pierde orice urmă de respect. Când lăcomia și indiferența au prioritate, tot ceea ce poți tu să faci pentru a ajuta, este să nu cumperi niciodată acele produse. În acest mod nu sponsorizezi cauza și, în timp, compania o să fie forțată să folosească metode alternative (ce nu implică uciderea animalelor) pentru a-și păstra clienții și a aduce clienți noi. O să dau un exemplu de trei companii mari care folosesc această tehnică mincinoasă de manipulare. Acestea spun că sunt cruelty-free, dar produsele lor se află pe piața din China: Avon, Yves Rocher, Oriflame.


Totuși, pe piață, există și produse care nu au simboluri specifice, dar care sunt cruelty-free. Spre exemplu, brandul Balea care se găsește în magazinele DM, brandul Kat Von D, Urban Decay care se găsesc în magazinele Sephora, sau brandul 100 percent pure care, la fel, este cruelty-free dar certificarea nu se regăsește pe toate produsele. Cel mai bine este să intri pe site-ul oficial al brandului care te interesează și să cauți aceste detalii, sau pur și simplu să le trimiți un e-mail prin care să pui cele șase întrebări de mai sus.
Dacă intri pe link-ul următor, o să găsești o listă oficială a brandurilor care sunt cruelty-free: https://www.crueltyfreekitty.com/list-of-cruelty-free-brands/

Alternativele testarii pe animale

  1. testele în vitro – sunt testele făcute într-un mediu controlat, spre exemplu în eprubete;
  2. testele pe microorganisme – unde pot fi folosite bacterii, drojdii, ciuperci sau alge
  3. metodele în silico – reprezintă modele computerizate ale sistemelor biologice unde se desfășoară experimente simulate;
  4. testele pe voluntari umani – sunt cele mai bune metode de testare a oricarui produs. Atât de îngrijire personală cât și pentru industria farmaceutică. Organismul nostru reacționează diferit față de cel al unui animal și de cele mai multe ori rezultatele sunt complet diferite si pot varia, mai ales că aceste ființe sunt stresate;
  5. metodele moleculare – sunt metode eficiente de detectare a schimbărilor moleculare din celule și țesuturi. Cu ajutorul mostrelor ADN luate de la subiecții umani se poate înțelege mult mai bine biochimia și genetica care stau la bazele unor multitudini de boli.
    Din câte poți observa, toate aceste alternative reprezintă o varianta mult mai bună și rezultatele sunt mult mai eficiente, nefiind nimic risipit…nici timpul, nici banii și nici viața unui animal. Nimeni nu trebuie să sufere pentru comoditatea altora.

Sugestie:
Când ne gândim la termenul “fără cruzime” trebuie să luăm în calcul și articolele vestimentare care nu implică torturarea și omorârea animalelor. Trebuie să excludem din garderobă articole care au în componență lână, piele, blană sau cașmir. O să vorbesc mai pe larg despre acest subiect într-un articol viitor.
Tot ceea ce putem să facem ca să luptăm cu această industrie de tortură este să fim conștienți de alegerile pe care le facem zi de zi când cumpărăm un produs.


Scurtă istorie
Termenul “Cruelty-free” a fost folosit pentru prima dată de către Lady Dowding, care a reușit să convingă producătorii de blănuri false să folosească eticheta “Beauty without Cruelty” în 1959. Termenul a fost popularizat în anul 1970 în Statele Unite de către Marcia Pearson, care a fondat grupul “Fashion With Compassion”.


Recomandări de produse
Mai jos o să las o listă cu produsele pe care le-am încercat (sau de care am auzit) și s-au dovedit a fi cu mult superioare produselor pe care le foloseam în trecut. Îți recomand cu căldură:

  • Attitude – acest brand are atât produse de îngrijire personală, produse pentru curățenie, cât și produse special concepute pentru animăluțele noastre de companie. Toate produsele se găsesc pe site-ul attituderomania.ro de unde poți descărca broșura (comenzile se fac telefonic sau prin mail). O parte dintre produse se găsesc în farmaciile Bebe Tei, dar și în alte magazine fizice și online;
  • Nature Box – au produse pentru îngrijirea părului dar și geluri de duș – se găsesc în orice supermarket și hipermarket (Mega Image, Auchan, Selgros etc.);
  • Alverde (produsele se găsesc în magazinele DM – vezi pe ambalaj ce produse sunt vegane). Brandul are atât produse de îngrijire corporală, produse de make-up, cât și produse pentru igiena dentară;
  • Balea (produsele se găsesc în magazinele DM – vezi pe ambalaj care sunt vegane);
  • 100%pure (în magazinul fizic și online Pure Cosmetics – nu toate produsele sunt vegane);
  • Urban Decay (produse de make-up din magazinele Sephora – nu toate produsele sunt vegane);
  • Avril – lacuri pentru unghii;
  • 7th Heaven – este brandul de care sunt îndrăgostită de ani de zile. Are măști pentru față, măști pentru păr și cremă pentru picioare (se găsesc în orice supermarket, hipermarket și în magazinele DM – la fel, nu toate produsele sunt vegane);
  • Bomb Cosmetics – săpunuri,șampon solid, geluri de duș solide, exfoliante pentru corp, creme pentru mâini și lumânări parfumate (se găsesc în magazinul fizic și online Yankeeland – nu toate produsele sunt vegane);
  • EcoTools – pensule din peri sintetici și bureței pentru machiaj.

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! 😘

Sper că ți-a fost folositor acest articol.

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești, alege vegan și cruelty-free 🖤

93 thoughts on “De ce Cruelty-Free?

  1. Chiar nu știam că Avon și celelalte branduri populare de cosmetice testează produsele pe animale. Mi-ai dat cu tifla-n cap, cum s-ar spune. Mulțumesc de informatii! Sunt foarte importante.

    Liked by 1 person

    1. Nici eu nu stiam asta in urma cu cativa ani,deoarece foloseau raspunsuri vagi sau evitau sa raspunda cu lunile la mail,apoi am invatat cum sa caut si sa pun aceste intrebari. Este trist ca inca exista atat de multe branduri care testeaza 😔 Iti multumesc pentru aprecieri 😊

      Like

      1. Avon si Oriflame sustin ca nu testeaza… problema e ca tot ei vand si in China unde legea obliga la testarea pe animale… Ruxandra… am o mentiune la lista ta… Nature box e brand vegan, partea proasta cu ei compania-mama care nu e nici pe departe vegana,ba chiar testeaza fie din motive legale (a se vedea China) fie folosesc ingrediente testate

        Like

        1. Buna! Pot sa sustina ce vor ei. Gasesti mai multe detalii despre ei pe site-ul PETA (cât si pe Cruelty-free Kitty). Certificarea existenta pe produsele Nature Box,reprezintă ca produsul este atât vegan cât si cruelty-free. Consider ca nu trebuie sa ne facem griji de compania-mama. Daca ar fi sa luam acest lucru in calcul de fiecare data cand cumparam ceva,nu ar mai fi nicio optiune pe piata(sau ar fi foarte putine si scumpe). Iti dau un alt exemplu: produsele Alpro sunt vegane dar Alpro este detinut de Danone. Asta ar inseamna sa nu mai cumparam Alpro? evident ca nu! Trebuie sa sustinem orice produs vegan si cruelty-free aflat pe piata. Cu cat cererea este mai mare,cu atat o sa apara din ce in ce mai multe produse de acest fel 😁

          Like

  2. Cu lacrimi in ochi… iti multumsc pentru informatiile din articol. Deocamdata sunt in stare de soc asa ca nu gasesc foarte multe cuvinte inteligibile. Dar… daca ai scris acest articol puternic, banuiesc ca deja stii cum ma simt.

    Liked by 1 person

  3. Interesant articolul tău. Dar nu pot fi de acord cu ideea de a renunța la produsele din lână. Lâna se obține din tunderea animalelor, acțiune care nu le face niciun rău. Dimpotrivă.

    Like

    1. Există foarte multe alternative pe piață! De ce ai vrea ca cineva să sufere pentru confortul tău? O să revin,în viitor,cu un articol despre industria blănurilor și nu numai. Poate o să înțelegi mai bine după aceea. Te aștept cu drag! 😊

      Like

  4. Sunt împărțită după citirea articolului. Este documentat, dar nu imparțial. Oricum felicitări pentru munca depusă!
    De semnea, sunt de acord cu Almona. Când vorbim de lână (nu blană de animale etc), lâna de pe oaie, este absurd să fie numită cruzime. A tunde oile este în beneficiul lor.

    Like

    1. In primul rand nici nu trebuie sa fiu impartiala. Din cate vezi promovez un stil de viata vegan,etic,fara cruzime fata de animale si mediul inconjurator. Cred ca tu te referi stric la oile tunse de oieri(nu ca as fi de acord). Cand vine vorba despre industria de haine,lucrurile stau cu totul si cu totul altfel. Oile sunt vazute stric ca pe niste masinarii de haine,sunt abuzate,lovite,torturate,omorate. Deci toata lana pe care o cumperi cu drag de pe piata vine de la un animal abuzat,poate chiar omorat! Iti propun sa cauti mai multe despre acest subiect pe site-ul PETA. Eu oricum o sa revin cu un articol special. Vad ca multa lume este indiferenta. Daca ai substitui oaia cu un animal pe care il iubesti (spre exemplu cainele) nu cred ca ai mai avea aceasta parere!

      Like

  5. NU vreau sa iau apararea nimanui, dar de unde ai tu informatia ca Avon testeaza produse pe animale. Doresc si eu sursa ca sa nu mai spun aberatii alta data.

    Like

    1. https://features.peta.org/cruelty-free-company-search/index.aspx
      Aici poți să cauți orice brand care te interesează (dar există câteva branduri care încă nu apar). Avon are produsele puse pe piața din China. Iar legea lor impune testarea pe animale. Orice brand care dorește să își desfășoare activitatea pe piața din China,trebuie să testeze produsele pe animale sau să plătească pe cineva să testeze în locul lor. Sper că te-a ajutat!

      Liked by 1 person

      1. Foarte interesant link. Produse create in China stiu ca au. Majoritatea plasticurilor, dar nu am crezut ca legea in China impune testarea pe animale…

        Like

  6. Complet de acord cu tine! Testarea pe animale este o cruzime inutila, nedemna pentru fiinte care se pretind evoluate!

    Liked by 1 person

  7. Testarea pe animale ar trebui interzita prin lege in intreaga lume….avem de atatia ani alte metode pentru a testa medicamente,produse,tot….imi e atat de greu sa ma gandesc prin ce trec oare acele animale care sunt vazute doar ca niste cobai in loc de fiinte care simt durerea…. este foarte trist…. felicitari,Ruxandra, pentru astfel de initiative…. ti-am spus si iti repet….o sa ajungi departe cu astfel de subiecte

    Liked by 1 person

  8. Foarte interesant si util articolul tau! Nici eu nu sunt de acord cu testarea pe animale, cu atât mai puțin cu abuzarea lor. Felicitări pentru documentare

    Liked by 1 person

  9. Cruelty Free e un criteriu după care îmi aleg cosmeticele. Dar, pe de altă parte nu cred că a tunde lâna de pe o oaie e cruzime… dimpotrivă, când eram mică aveam oi la țară și știu că asta era necesar și în beneficiul lor… Bine depinde acum și cum sunt tunse 🙂

    Like

  10. Foarte util articolul! Nu sunt de acord cu aceste produse și mi-aș dori sa se înceteze testarea pe animale. Cosmeticele ar trebui sa aducă frumusețe.

    Liked by 1 person

  11. Nici nu vreau sa-mi imaginez chinul prin care trec animalele acelea. Eu am 2 câini şi 2 pisici. Fug cu ei la veterinar chiar şi cu o mică răguşeală. Deci clar Avon şi-a pierdut o clientă 🙂 Mulţumesc de informaţii!

    Liked by 1 person

  12. in ultima perioada am inceput si eu sa ma uit mai atent la etichete. stiam ca dove testeaza pe animale, am aflat ca nu face asta.cum ziceai si tu, substituie animalul torturat cu cel de acasa, cu care dormi in pat, si clar te vei gandi de 2 ori inainte de orice achizitie. pacat ca nu toti gandesc asa… eu mor cand stiu ca atat de multi beagle (si nu numai) sunt ucisi pentru ce…?

    Like

    1. Din păcate mulți nu văd mai mult de atât. Dove,din păcate, plătește pentru testarea pe animale,altfel nu aveau cum să își pună produsele pe piața din China.
      Îmi pare tare bine că ești atentă la alegerile pe care le faci! Fiecare pas contează,oricât de mic ar fi 😊🖤

      Like

  13. Ma bucur mult sa citesc astfel de articole. Fiind o mare iubitoare de animale sunt cu totul de acord cu tine. Nu stiam ca firmele enuntate de tine fac teste pe animale, dar oricum eu nu le folosesc.

    Liked by 1 person

  14. Super interesant articolul tau si trebuie sa recunosc faptul ca nu stiam ca Balea nu testeaza pe animale si nici Nature Box

    Liked by 1 person

  15. Sunt informatii foarte utile. Nu concep sa folosesc produse cosmetice testate pe animale, dar din pacate se pare ca am folosit. O sa fiu mai atenta.

    Liked by 1 person

  16. Săracele animale, prin câte chinuri trec, mi se rupe sufletul de ele. Am început si eu să folosesc produse care nu sunt testate pe animale.

    Liked by 1 person

    1. Da,sunt foarte chinuite și duc o viață plină de frică 😔 îmi pare bine că ai ales și tu să cauți produse care nu sunt testate pe animale. Când ai dubii,poți să cauți pe link-urile din articol să vezi ce branduri sunt cu adevărat cruelty-free 🤗

      Like

    1. Cred că nu mi-ai înțeles deloc articolul sau l-ai citit în fugă!
      Noi putem oricând să alegem dacă dorim să se facă teste pe noi sau nu,animalele nu pot face asta. Fiind vorba despre produse cosmetice și produse pe care le folosim noi, testele au evoluat de mult timp și nu mai este nevoie de testarea pe animale,care este o practică crudă,groaznică! Am dat și exemplu în articol, dacă erai un pic atentă 😉 acolo am explicat clar! Iar testele pe oameni sunt voluntare!
      Așa că, da! Mi se pare normal să se testeze pe subiecți umani din moment ce este vorba despre ceva ce întră în folosul nostru.
      Nu știu la ce teste te-ai gândit tu mai exact,dar ce ar fi să ne raportăm la subiect? 😊

      Like

  17. Nici nu intra in discutie altceva
    Doar cruelty free ca doar iubim animalele.
    foarte multe informatii utile in acest articol,big like si share
    XoXo

    Liked by 1 person

  18. Încă de anul trecut am descoperit, pe partea de cosmetica, produsele Ordinary, care pe mine ma ajuta foarte mult, plus ca sunt vegane. La fel, parca și Revolution, de la care am un peeling. Și Yves Rocher, am impresia că nu testează pe animale, plus ca îmi plac produsele. Ideea e ca am descoperit produse care chiar au efect, la preturi bune, de asemenea niciun animal nu are de suferit.
    Mulțumesc pentru recomandari, am de unde alege.

    Liked by 1 person

    1. Brandul The Ordinary este minunat! ❤ așa este, este cruelty-free și din fericire există foarte multe opțiuni vegane. Am încercat câteva produse și mi-au mers foarte bine.

      Și Revolution la fel ❤ am văzut că tot apar opțiuni vegane și la ei.

      Yves Rocher din păcate vinde în China 😔 au și ei opțiuni vegane, dar până nu vor opri testarea pe animale, degeaba….

      Cu mare, mare drag! 🥰❤

      Mă bucur enorm că alegi cruelty-free și vegan și că te încântă produsele 🤗

      Liked by 1 person

      1. Cât pot, în acest moment, fac. Sunt tare bune, și dacă nu suferă nimeni din cauza lor, cu atât mai bine! Oare par nebună sau tocmai asta le face eficiente, grija și lipsa de cruzime? ❤️

        Liked by 1 person

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.