Spune NU circului cu animale!

Îmi amintesc și acum o scenă din clasa a III-a sau a IV-a când învățătoarea a ales să facă o excursie la București pentru a vizita circul și grădina zoologică. Îmi era groază să văd acele animale în captivitate și câteodată rămâneam și mă uitam lung, câteodată mergeam cu viteză peste tot doar ca să ies mai repede de acolo. Nu înțelegeam de ce cineva s-ar bucura să vadă așa ceva, evident, nu era nimic de înțeles pentru că nu era nimic de plăcut acolo.
Într-un final am ajuns cu clasa în sala celor de la Circul Globus din București. Era o gălăgie de nedescris, sala fiind plină de copii cu părinți, învățători, educatori și alte persoane venite la “spectacol”.

Îmi amintesc cu groază cum tipul care “dresase” acele animale încerca să le pună să facă fel de fel de acrobații, să sară, să se rostogolească, să stea nemișcate într-un picior, în cap și așa mai departe. Ei bine, unul dintre lei nu a răspuns comenzilor pe placul tipului. Enervat, a început să îl biciuiască de față cu noi, se vedea ura cu care îl privea și continua să îl bată. După câteva secunde, care au părut minute, au venit alte două persoane și au scos leul de acolo târâș, legat și continuând și aceștia să îl lovească. Nu știu câtă lume a reușit să vadă acea scenă “mirifică ” având în vedere că erau prezente și alte persoane care încercau să ”umple” spectacolul cu fel de fel de cascadorii, dar am auzit-o pe învățătoare spunând că este perfect normal ceea ce îi fac leului, pentru că altfel atacă dresorii.
Am rămas șocată, plângeam, tremuram, simțeam cum rămâneam fără aer și mă rugam de mama, care venise și ea cu mine în acea excursie, să ieșim din sală…nu mai puteam să stau o secundă să mai aud sau să văd ceva. Mama a ieșit cu mine și am așteptat afară vreo oră și ceva să se termine “spectacolul”. În acel moment, am promis că niciodată nu o să mai merg la circ și nu o să mai accept să merg undeva cu clasa, sau cu oricine altcineva, în locuri care implică exploatarea animalelor.

Timpul a trecut și în anul 2015 am fost nevoită să mă mut în București câteva zile pentru facultate. Am avut “norocul” să găsesc chirie pe Barbu Văcărescu, foarte aproape de Circul Globus, circul care m-a lăsat traumatizată cu ani în urmă. Zic ”ok, nu e mare lucru, măcar nu văd animăluțele, e bine”. Dar nu a fost așa. Seară de seară auzeam elefantul cum plângea și urla. Seară de seară timp de 1-2 poate chiar și 3 ore!
Într-o zi m-am hotărât să merg în Tei, aproape de circ și să întreb lumea ce se poate face în afară de a suna la poliție. Oamenii mi-au spus că și ei au făcut reclamații peste reclamații, le-au depus peste tot și nimeni nu le-a făcut nimic celor de la circ. Niciodată nu m-am simțit mai neputincioasă ca în acel moment.

În 2017 acest circ a avut câteva probleme majore, a luat foc, iar personalul circului a lăsat în urmă, fără să clipească, 11 animale să moară în flăcări. Cam asta a fost răsplata primită după anii de tortură la care au fost supuse acele animale. Pentru că majoritatea erau bătrâne și nu mai făceau față spectacolului, le-au lăsat să moară în chinuri, cuprinse de flăcări și fără puterea de a ieși singure din acele cuști.

Dacă încă faci parte din oamenii care nu au pic de empatie față de animale, gândește-te la persoana iubită pusă în acea situație, murind cum au murit acele animale. Ce simți acum?

Ce se întâmplă cu animalele din circuri?

1. Animalele exploatate în astfel de spectacole sunt abuzate fizic, psihic și pedepsite zilnic. Lăsate fără mâncare, fără apă, ținute în cuști de dimensiuni foarte mici și chiar legate în așa fel încât să nu se poată mișca.
2. Circurile călătoresc aproape pe tot parcursul anului, în toate perioadele extreme ale vremii, zile întregi. În timpul tranzitului, animalele sunt ținute în remorci sau camioane și nu pot avea acces la necesitățile de bază, precum alimentația, apa și îngrijirea veterinară. Elefanții sunt înlănțuiți, iar felinele sunt închise în cuști înghesuite și murdare. În același loc mănâncă, beau, dorm, defechează și urinează. După ce ajung la destinație, rămân în cuști și sunt înlănțuite în subsoluri de arene și locuri de parcare.
3. După atâția ani de chinuri și frustrări acumulate, unele animale reacționează în timpul antrenamentului sau spectacolului, atacând și rănind membrii circului sau publicul. După spectacol, animalele sunt bătute câteodată până la omor, sau împușcate în repetate rânduri (spre exemplu: elefanții).
4. Alte animale încearcă să evadeze când au ocazia (spre exemplu: tigrii, lei, caii și zebrele) alergând pe străzile orașului înainte de a fi prinse din nou.
5. Motivul pentru care animalele se supun spectacolelor ține foarte mult de frică, știind ce li se poate întâmpla dacă nu fac exact ceea ce li se impune.
6. Pentru a forța animalele, antrenorii de circ le abuzează cu biciuri, gulere strânse, capcane, bastoane electrice, bullhooks (bastoane grele cu un cârlig de oțel ascuțit la un capăt) și alte instrumente dureroase.
7. Circurile prezintă imagini nenaturale și inexacte cu privire la modul în care trăiesc și acționează animalele sălbatice. Acest lucru creează o deconectare mai mare între oameni și animalele sălbatice, promovând ideea că este acceptabil, sau chiar plăcut să exploatezi animalele pentru divertisment.

Articole din Lege:

Art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 205/2014 modificată prin Legea nr.171/2017, dispune următoarele: „(2) Se interzice folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) caii, câinii, unele specii de păsări exotice granivore și animalele folosite în delfinarii, acvarii. Caii, câinii și animalele de rentă pot participa la concursuri, târguri, competiții și expoziții de profil organizate și autorizate conform legii”.

Art. 25 alin. (1), lit. g) dispune următoarele:
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: „g) folosirea animalelor aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare”.
(2) În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1), instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Cum poți să ajuți?

1. Încurajează circurile fără animale să își desfășoare activitatea în zona ta. Evidențiază faptul că aceste circuri fără cruzime sunt mult mai distractive și oferă o formă de divertisment sănătoasă, care nu implică exploatarea animalelor.
2. Organizează un boicot comunitar al circurilor animale atunci când un spectacol vine în oraș, prin protest pașnic împotriva circului,transmite informații și vorbește cu localnicii despre aceste probleme. Pliantele informative și posterele pot ajuta și ele în transmiterea mesajului.
3. Poți face reclamație împotriva circurilor care nu respectă legea atât la Poliția Română, cât și la A.N.S.V.S.A. – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Atât prin e-mail, la adresele: petitii@politiaromana.ro, office@ansvsa.ro, cât și prin plângere scrisă depusă direct la secția de poliție pe raza căreia operează circul în mod ilegal;

Data viitoare, gândește-te de multe ori înainte de a achiziționa un bilet la circ pentru tine și familia ta. Dacă vrei să îți înveți copilul lucuri interesante și vrea să vadă animalele, alege alternativele sănătoase. Mergi cu el în rezervații naturale, în adăposturi care protejează și care au ca scop salvarea animalelor, sau viziteaza fel de fel de fundații. O dată pe săptămână poți lăsa televizorul pe documentare de pe Animal Planet sau National Geographic. Sau pur și simplu caută documentare online.

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! 😊

63 thoughts on “Spune NU circului cu animale!

  1. Circurile nu mi-au placut la nici o varsta. Mi se parea un loc fals, crud, pe care-mi doream sa-l parasesc dupa primul pas facut in el. M-am bucurat mult sa citesc despre pozitia pe care o ai in legatura cu activitatile „dintr-un” circ. Felicitari!

    Liked by 1 person

  2. Am stat cu chirie în primul an de facultate tot în zona Barbu Văcărescu, dar n-am auzit animalele. Nici la Circ n-am fost.
    Când eram mică, mergeam numai pentru clovni și acrobați.
    La Grădina Zoologică am fost o singură dată și nu știam cum să scap mai repede.

    Like

      1. Am citit cândva Apă pentru elefanți. M-am îngrozit când am citit cum erau tratate animalele de la circ.

        Like

  3. De acrod. Nici eu nu văd rostul animalelor la circ. Cred că nici nu aș duce-o pe Natalia la astfel de circuri. Ce să îi răspund dacă mă întreabă ceva de acele animale? Că niște unii le închid și chinuie ca să ne distreze pe noi? Nu, clar, nu. Circul are un farmec aparte și fără animale.

    Liked by 1 person

  4. Chiar suntf foarte de acord cu tine. Îmi pare rau pt aceste animale și aleg sa nu mai merg de mult in locuri si la spectacole ce le exploatează. De aceea și prefer Cirque du Soleil.

    Liked by 1 person

    1. Din păcate,la noi în țară, încă e o modă ca educatorii,învățătorii și profesorii să ducă elevii să vizite astfel de locații. Din pură lene și ignoranță față de celălalte viețuitoare. În timp o să se schimbe acest lucru, tot mai mulți oameni realizează că este o tortură.

      Like

  5. Niciodata nu mi-a placut nici macar ideea de circ si din fericire nici fetitei mele nu ii place. Complet dr acord cu tine in ceea ce priveste anjmalele

    Liked by 1 person

  6. Nu am fost niciodată la circ, dar am văzut cam în ce condiții sunt ținute animalele. Până și niște vietăți sunt folosite pentru a obține bani…

    Liked by 1 person

      1. Nu și nici nu sunt adepta acestor tratamente…ce implică violență. Mai ales, când asistă și copii, care imită ușor ce văd..

        Liked by 1 person

  7. Sincer, am rămas șocată de ce ai văzut tu ! Nu îmi imaginam că așa ceva se întâmplă la circ. Mă întreb dacă e valabil și în alte țări, pentru că nu am văzut circ în Ro, dar în afară nici vorbă de animale chinuite. M-a sensibilizat enorm povestea ta

    Like

  8. Când eram copil eram îndrăgostita de circurile cu animale pentru ca acolo era locul unde aveam posibilitatea sa vad altceva. Nu am simțit niciodată o stare de disconfort, însă odată cu timpul, maturizandu-mă am realizat „Raul” pe care îl fac circarii cu aceste animale. N-am mai fost de mult timp la un astfel de circ și nici nu îmi voi duce copilul… Poate vedea animale sălbatice și la gradina zoologica.

    Like

    1. Nici la grădina zoologică nu este o idee bună! Din păcate și ele sunt tratate cu indiferență,puse în custi si veșnic stresate. Singura diferență este că nu sunt atât de des bătute. Dar tot o tortură este. Dacă vrei să îți duci undeva copilul,încearcă la un muzeu de istorie naturală. Sau vizioneaza fel de fel de documentare cu el și explică-i ceea ce nu înțelege și de ce e bine să lăsăm animalele în mediul lor natural.

      Like

  9. Mă bucur că am aflat de acest articol. Sunt împotriva folosirii animalelor în circuri, în laboratoare de cercetare și chiar în locații turistice pentru satisfacerea turiștilor. Urăsc astfel de locuri.
    Mulțumesc pentru articolul tău bun.

    Liked by 1 person

  10. Spun NU, ca si tine! Imi amintesc ca in copilarie ma bucura circul dar mi-era si tare mila de animale. Si se poate face circ de foarte buna calitate fara sa chinuiesti animale!

    Liked by 1 person

    1. Așa este! Din fericire eu nu am fost încântată,nici nu am vrut să merg în acea excursie,dar era sfârșit de an și “dădea bine” să fim cât mai mulți care mergem… regret și acum că am fost acolo!

      Like

  11. Pui atat de multa emotie in ceea ce scrii…..am ramas fara grai….nu imi vine sa cred ca ai trecut prin asa ceva si a trebuit sa vezi acea scena….niciodata nu o sa-mi duc copiii la circ,zoo,delfinarii sau alte locuri in care se promoveaza cruzimea fata de animale…

    Liked by 1 person

    1. Mă bucur să aud asta! 🖤 E bine că faci parte din persoanele deschise la minte și cu empatie față de animale. Copiii o să-ți mulțumească și la fel și animaluțele, pentru bunătatea ta 🤗 mulțumesc pentru aprecieri și susținere 😊

      Like

  12. Ultima mea experienta cu circul a fost neplacuta, astfel ca nu mai vreau nici sa aud. Un leu era atat de nervos, incat am avut impresia ca va nimici tot circul. Efectiv, in loc sa faca numarul, se invartea in jurul arenei, cautand un loc pe unde sa iasa si sarea pe panourile de protectie, gata sa le darame. Recunosc, mi-a fost foarte frica, asa ca nu mai vreau sa vad alt circ cu animale! Imi dau seama ca pentru ele este chinuitor, motiv pentru care sunt nervoase si agresive.

    Like

    1. Normal că a reacționat așa! Sunt și ele ființe,e perfect normal,la un moment dat cedează. Cine știe prin ce a trecut, zilnic,saracul leu. Nici nu vreau să mă gândesc. Mă bucur că nu o să te mai duci la circuri cu animale! Locul lor e în natură,nu să ne “distreze” pe noi 😊

      Liked by 1 person

  13. Din fericire nu am fost niciodata la circ. asta pentru ca mama nu ma lasa in excursii niciodata indiferent unde erau. iar cand m-am facut mare nu am putut sa fac asa ceva. am evitat orice forma care exploateaza animalele.
    ma bucur acum ca ama a fost dura si nu m-a lasat in excursii. si la noi erau doar cu circuri si gradini zoologice.
    asa ca spun NU circului cu animale.
    XoXo

    Liked by 1 person

  14. Ma indoiesc ca parerile sunt total pozitive, cum se arata pe acest forum.
    Deci e un forum moderat grav si nu e in regula.
    De aceea se numesc opinii… sa varieze, sa fie personale, nu cu directiva

    Like

    1. Bună, Bogdan! Acesta este un blog, nu un forum – dacă ai fi citit articolele ai fi știut asta.
      Nu prea știu ce comentarii negative ar fi la acest articol – poate doar oamenii care nu văd durerea din spatele animalelor ar fi de acord cu așa ceva.

      Ar trebui să fii fericit că sunt atât de mulți oameni care susțin această schimbare în bine! Eu sunt foarte încântată și asta contează pentru mine.

      Pe lângă asta, NU o să accept în viața mea ca cineva să aducă negativitate în acest spațiu. Este spațiul meu și eu aleg pe cine accept și pe cine nu. Nu o să dedic energie și timp pentru așa ceva.

      Sunt totuși curioasă, dacă ești atât de deranjat de acest “forum”, de ce te-ai abonat la el? 😊 De ce urmărești ce postez?

      Nu îmi plătești tu blogul, nu realizezi tu articolele, nu am nicio responsabilitate să las un comentariu plin de ură doar ca să fii tu mulțumit! 👎
      Eu decid, nu tu, nu vecinul, nu X.

      Și, din fericire, în toți anii ăștia nu cred că am avut mai mult de 5 comentarii urâte, pe care evident nu le-am lăsat 😊 NU las negativitatea să intre în acest spațiu!

      Zile frumoase și pline de soare îți doresc!

      Liked by 1 person

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.