De la începutul verii, am avut o mare atracție pentru vopseaua de culoare verde. Îmi plăcea foarte mult cum se vedea pe părul anumitor persoane, dar nu orice nuanță de verde, doar cea închisă.
În luna iunie am tot avut diverse intenții de a cumpăra o astfel de vopsea, dar de fiecare dată o puneam la loc pe rafturile din magazine. De ce? Pentru că cele mai multe opțiuni care se găsesc în supermarketuri sunt testate pe animale. Poate sunt vegane unele, dar atât timp cât firma preferă să plătească pentru așa ceva, pierde din start în ochii mei.
Cu toate că eu NU am cumpărat acea vopsea, la sfârșitul lunii iunie, am primit-o în dar de la o prietenă care știa cât de mult îmi doresc verde închis în păr. Intenția ei a fost super frumoasă și recunosc că am folosit acea vopsea din două motive:
1. nu știam pe nimeni care dorește să o folosească și ar fi rămas uitată prin casa altcuiva;
2. nu sunt de acord cu risipa, deși nu era o firmă cruelty-free.
Deci oricum o dădeam, nu era chiar bine. În fine, m-am vopsit, mi-a plăcut rezultatul obținut și am spus că vreau să mai încerc, dar sub nicio formă nu o să cumpăr eu acel brand.
Am căutat pe diferite site-uri de la noi și am găsit două variante de verde, tare interesante, de la Manic Panic și într-un final am ales una.
Ce m-a atras la vopseaua Manic Panic
1. este vegană;
2. nu este testată pe animale;
3. nu conține amoniac;
4. nu atacă firul de păr (poate fi ținută timp de multe ore pe păr);
5. nu conține parabeni;
6. nu conține flatați;
7. nu conține PPD;
8. poți aplica direct vopseaua, fără să o mai prepari;
9. poți mixa culorile între ele pentru a obține nuanța dorită;
10. mi-a plăcut mult această informație: “Produsele noastre sunt testate pe celebrități, nu pe animale”. Sursă: https://manicpanic.com/pages/faqs
Eu am ales o vopsea profesională, în varianta gel, culoarea serpentine green. Prima dată am vrut să văd exact cam ce culoare prinde, cât de intensă este, cât de mult se ia de pe păr (la fiecare spălare) și dacă îmi pătează hainele.
Am aplicat-o pe vârfuri și un pic în părțile laterale (părul meu este tuns în formă de U), iar după 10 zile m-am vopsit din nou, urcând în lungime. Poza de mai sus este facută pentru a-ți arăta părul înainte de a-l vopsi. Singurul lucru pe care l-am făcut în plus, a fost să tund un pic din lungime.
Cum am aplicat vopseaua și cum am procedat înainte și după vopsire
Pentu mine a fost ceva nou. Deși mă vopsesc singură, acasă, de mai bine de 8 ani, niciodată nu am folosit o vopsea de tip gel și nici nu am avut până acum o vopsea ce se poate aplica pe părul umed.
A fost un adevărat challenge!
1. Am spălat părul foarte bine cu șampon și NU am aplicat balsam sau mască pentru păr;
2. Am șters părul, încet, cu un prosop, dar nu îndeajuns de mult cât să îl usuc (vopseaua trebuie aplicată pe părul umed);
3. Am pieptănat părul cu o perie Tangle Teezer (această perie poate fi folosită cu ușurință atât pe părul uscat, cât și pe cel umed – îl descurcă încet, fără a-l rupe), apoi am aplicat vopseaua cu ajutorul unei spatule.
Am împărțit părul normal, așa cum îl port de obicei și l-am adus în față, de-o parte și de alta a umerilor. Am aplicat vopseaua într-o linie dreaptă (care nu a fost mai sus de umeri), apoi am urcat un pic în părțile laterale din față, pentru a lua, când îl dau înapoi pe spate, tot o formă de U, dar nu foarte bine definită.
4. Am lăsat-o să acționeze timp de 60 de minute la temperatura camerei – nu am pus suvițele de păr în folii de aluminiu;
5. Am clătit foarte bine tot părul doar cu apă rece – dacă aș fi folosit apă caldă și șampon, aș fi luat foarte mult din intensitatea culorii.
Sunt tare încântată de culoarea obținută, nu e nici stridentă, dar nici prea închisă. Îmi place tare mult tenta un pic haotică. Menționez faptul că vopseaua Manic Panic a fost aplicată pe păr vopsit și nedecolorat. Aveam o nuanță de roșcat cu o mică tentă portocalie și în unele zone culoarea a ieșit un pic mai deschisă, dar nu îi dă deloc un aspect neplăcut părului.
În cele 3 săptămâni culoarea nu s-a luat foarte mult de pe păr, deoarece mereu încerc să îmi protejez cât mai mult părul:
1. apa pe care o folosesc când mă spăl este călduță, niciodată caldă sau fierbinte;
2. folosesc un șampon ce nu conține parabeni, sulfați sau alte ingrediente ce pot deteriora firul de păr;
3. aplic balsam aproape de fiecare dată, la utima spălare;
4. încerc ca o dată pe săptămână să folosesc o mască hrănitoare – în cele 3 săptămâni nu am aplicat nicio mască pentru păr, deoarece am fost curioasă dacă prinde un aspect neplăcut. Din fericire, culoarea încă rezistă destul de bine.
Ce-i drept, la fiecare spălare îmi curge un pic de pe păr, dar nu semnificativ, culoarea nu a devenit ștearsă. Pentru mine nu e o problemă atât timp cât părul strălucește, este moale și nu este ars.
Oricum, vopseaua se lua de pe firul de păr la fiecare spălare și când foloseam variante permanente ce conțineau amoniac.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că aceasta nu se curăță pe haine și nici pe lenjeria de pat (așa am pățit cu cealaltă vopsea, verde, despre care am vorbit mai sus).
Încă un lucru foarte important: nu mi-a pătat hainele și pielea când m-am vopsit, deși mi-a căzut atât pe bluza cu care eram îmbrăcată, cât și pe gât. Vopseaua s-a luat ușor de pe piele când m-am spălat cu gelul de duș, fără să insist în acea zonă.
Având în vedere că foarte multe persoane aleg să își vopsească părul – fie că doresc să își schimbe culoarea sau să își acopere firele albe, este important că există pe piață și variante non-toxice.
Cine nu dorește o vopsea sigură pentru sănătate și prietenoasă cu mediul înconjurător?! Și dacă mai adaugi și faptul că nu este testată pe animale și este doar cu ingrediente vegane, clar este vopseaua perfectă.
Am avut o experiență cu adevărat plăcută și o să încerc și alte produse de la Manic Panic în viitor. Poate o să împărtășesc cu tine rezultatele.
Îmi place că se găsesc o grămadă de culori – poți să îți faci părul cum dorești, de la nuanțe stridente, la nuanțe cât mai apropiate de culoarea părului tău.
Cei de la Axelle sunt importatorii produselor Manic Panic pe piața din România. Găsești toate nuanțele și variantele de vopsea, aici.
Vopseaua folosită de mine, serpentine green, o găsești aici.
Tu ai folosit vreodată vopseaua Manic Panic? Cunoști și alt brand vegan și cruelty-free de vopsea pentru păr?
🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești, alege vegan și cruelty-free 🖤
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog cu noi articole! Pupici 🖤
Chiar mă gândeam ce ar trebui să urmeze după un balayage.
Nu știam de existența Manic Panic, însă mi-a atras atenția pentru că nu e testată pe animale, nu conține parabeni și e vegană. Pare formula magică!
Aș încerca varianta roșie. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce drăguț! ❤
Și eu tot un roșu o să-mi iau data viitoare, mai las culoarea aceasta o perioadă 😊
LikeLike
Super verde!!!! Wow! O să trag un ochi la nuanțe, trebuie să mă vopsesc și chiar vreau ceva sănătos! Mulțumesc pentru recomandare!❤
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! 💚
Cu mare drag! Sigur o să găsești ceva care să îți placă 🤗
LikeLike
Nici nu ma gandeam ca exista si vopsea vegana, de la tine aflu multe lucruri interesante.
LikeLiked by 1 person
Există 💚 doar că la noi nu sunt prea multe branduri de acest fel.
LikeLike
Nu m-am mai vopsit de mult timp, m-am hotarat sa ma nu mai vopsesc. Culoarea e foarte frumoasa, mi-ar placea o astfel de schimbare de look
LikeLike
În ultimele 4 luni, nici eu nu m-am mai vopsit (doar aici în lungime, nu și rădăcinile). Dar îmi place să am mereu ceva diferit în păr 😁
LikeLike
Wow, ce bine arata! Nu am încercat niciodată asa culoare dar ma tentează!
LikeLiked by 1 person
😍
LikeLike
Am avut ocazia sa incerc ceva de genul dar am fost un pic reticenta, nu stiu de ce.
LikeLiked by 1 person
Nu ai motive să ai rețineri în legătură cu această vopsea. Poți să încerci să vezi cât de bine îți merge și ție 😁
LikeLike
Nu stiam de aceasta vopsea dar ma bucur ca am aflat pentru ca si eu sunt tot roscata si am vazut pe site o vopsea mov dementiala: Love Power Purple.
LikeLiked by 1 person
Și pe mine mă atrag foarte multe culori 😍
LikeLike
Ce par fumos ai!! Voi intra si eu pe site-ul lor sa ma uit.
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc! ❤
Sper să te încânte vreo culoare 😊
LikeLike
Este pentru prima dată când aud de această vopsea și deja îmi place!
LikeLiked by 1 person
😍 perfect ❤
LikeLike
Cat de mult ma bucur ca am citit articolul asta. Eu sunt vopsita roscat de ani de zile si cu vopselele din comert tot ce am facut a fost sa-mi stric parul. De ceva timp am inceput sa folosesc vopsea semipermanenta, dar se duce foarte foarte repede si nici nu imi prinde pe radacini, plus ca imi mai pateaza si cada… O sa incerc si eu, multumesc! ❤
LikeLiked by 1 person
Sper să îți fie și ție cel puțin la fel de bună ❤ o să îmi iau și eu roșcat cât de curând, mă fac așa de vreo 6 ani și chiar sunt curioasă de rezultatele pe care o să le am cu acest brand.
LikeLiked by 1 person
wow ce transformare! Imi palce ca ai ales un produs curat pentru parul tau!
LikeLiked by 1 person
Daa! Și îmi place că încă ține destul de bine culoarea 💚
LikeLike
Ce interesant! Chiar nu știam despre aceste produse! Îmi place ce am aflat despre acestă vopsea. Merita să o testez și eu.
Mulțumesc!
LikeLiked by 1 person
Sper să fii și tu mulțumită de ea ❤
LikeLike
Cautam si eu ceva vopsea vegana, dar vreau un albastru electric. Am mai incercat un brand si nu mi-a placut ce a iesit.
LikeLiked by 1 person
Au și cei de la Manic Panic diferite nuanțe de albastru 💙 sunt convinsă că o să găsești ceva pe placul tău 😊
LikeLike
Foarte frumoasa culoarea! Nu m-as incumeta sa ma fac verde, dar un roz sau mov ar merge 😅
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! 💚
LikeLike
Am fost tentata de multe ori sa imi pun culoare in par, dar nu sunt asa curajoasa ca tine.
LikeLiked by 1 person
Partea frumoasă este că oricând poți să reglezi dacă nu îți place 😊
LikeLike
Ce fain arata! A trecut ceva timp de cand nu mi-am mai vopsit parul. Nu am vrut sa mai aplic pe eltot felul de chimicale 😊
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! 💚
Te înțeleg. Poți să alegi acest brand în viitor, nu e toxic 😍
LikeLike
Ce fain se vede pe par. Aveam și eu o perioada în care încercăm astfel de nuanțe.
LikeLiked by 1 person
Daa 😍 a fost și mai puternic de atât.
LikeLike
Ce verde frumos! Mi-ar placea si mie sa incerc ceva de genul.
LikeLiked by 1 person
Încearcă și vezi dacă îți place 😊
LikeLike
Ma vopsesc, deci cu siguranta imi foloseste acest review!
LikeLiked by 1 person
Mă bucur! 😊
LikeLike
Interesant! Mi-ar prinde bine o suvita poate doua pe nuanta asta de verde.
LikeLiked by 1 person
La tine sigur o să se vadă și mai bine ca ai părul deschis la culoare 💚
LikeLike
Nu cred ca am încercat pana acum vopseaua manic pnic, însă o sa le caut, stiu ca au nuanțe faine!
LikeLiked by 1 person
Chiar foarte multe 💚
LikeLike
Este o nuanta tare frumoasa, la care nu m-as fi gandit niciodata. Acum parca-mi face cu ochiul. 😀
LikeLiked by 1 person
😍
LikeLike
chiar nu auzisem de aceasta vopsea niciodata si chiar am folosit multe, multumesc, o sa caut si o sa incerc!
LikeLiked by 1 person
Merită 🖤
LikeLike
O nuanta foarte frumoasa, rezultatul este super!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc 💚
LikeLike
Mie imi place tare mult cum se vede. Chiar arata spectaculos pe parul tau. Pe parul meu blond nu cred ca ar arata la fel de bine
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc frumos! 🖤
Și ție cred că ți-ar prinde destul de bine, mai ales că ai părul deschis la culoare 😊
LikeLike
Știu că în mod “normal” această postare nu se adresează băieților / bărbaților … cu toate astea eu vreau să-ți mulțumesc pentru detaliile oferite.
Tocmai mi-am comandat Manic Panic Professional – SMOKE SCREEN și sunt mega curios (și puțin emoționat pentru că e prima dată când fac experimente cu culoarea părului :)) ) cum o să fie. xD
LikeLiked by 1 person
Se adresează tuturor persoanelor care doresc să își coloreze părul 😊
Ce mă bucur! Mult succes! 🥳Sunt curioasă cum îți iese 🤩
LikeLike