Despre veganism – Interviu cu Ana Tănase – partea a doua

Am revenit cu partea a doua a interviului cu Ana. Dacă încă nu ai citit prima parte, poți accesa articolul dând un click aici.

Enjoy ❤

21. Ce crezi că îi face pe oameni să fugă de cuvântul “veganism”?
Preconcepţiile precum „Veganii mănâncă doar tofu şi salată”, „Veganii nu se satură niciodată”, „Nu ai cum să îţi iei proteinele doar din plante”, „Bărbaţii adevăraţi mănâncă carne” etc.
22. Ce poți să spui despre cuvintele “te crezi mai important pentru că ești vegan”?
Să fii vegan nu o să te facă mai important, dar o să ai o părere mai bună despre tine în comparaţie cu părerea pe care o aveai despre tine înainte să devii vegan. Te vei simți mai împăcat, nu mai important.

23. Suntem singura specie care la maturitate continuă să bea laptele altei specii. Ce crezi că spune asta despre inteligența noastră, având în vedere că mulți oameni merg pe premisa că suntem cei mai inteligenți de pe Terra?
Sunt oameni care îmi spun că dacă noi nu am fi mâncat carne sau băut lapte de vacă sau mâncat ouă de găină, umanitatea nu ar fi evoluat în felul în care a evoluat. Iar eu nu am să contest această afirmaţie a lor din simplul fapt că nu am trăit în vreun univers paralel ca să ştiu cum ar fi fost altfel, DAR tot evoluând am învăţat să facem cercetări ştiinţifice şi să aflăm ce este optim pentru sănătatea noastră. De ce nu folosim această evoluţie ca să evoluăm şi mai mult? Tocmai prin faptul că dovezile ştiinţifice există şi le ignorăm, demonstrează că ne negăm evoluţia.

24. Sănătatea ta este bună? Ai avut schimbări în bine sau în rău după adoptarea acestui stil? Cum era starea ta de sănătate înainte?
Sănătatea mea este foarte bună, mai ales atunci când evit alimentele şi băuturile procesate pentru o perioadă mai lungă de timp. Schimbările au fost doar în bine pentru simplul fapt că am mai multă energie după ce mănânc şi niciodată nu-mi fac griji în legătură cu câte calorii consum. Pot mânca până mă satur pentru că ştiu că mănânc ce trebuie.
25. Iei vreun supliment?
Suplimentul pe care îl iau aproape zilnic este vitamina B12. Acest lucru nu îl recomand doar veganilor, ci şi consumatorilor de carne. Vitamina B12 se găseşte doar în sol, însă deoarce acum trăim într-o lume în care totul este extra igienizat, protejat de pesticide (fructe şi legume) şi îmbibat cu hormoni (carnea), această vitamină se pierde. O parte din lunile de iarnă mai suplimentez şi cu vitamina D, pe care în mod normal aş lua-o de la soare.

26. Tranziția a fost făcută treptat sau direct?
Prima decizie de a nu mai consuma carne a fost luată din comoditate în mod direct, precum şi tranziţia către veganism care a fost tot directă însă din compasiune şi empatie pentru animale.
27. Spune-mi câteva branduri de cosmetice preferate.
Lush, Alverde, Nature Box, KeraCoffee, The Happy Company etc. Acestea sunt cele care îmi plac, însă încă mai experimentez cu alte branduri până găsesc ceva ce-mi place.
28. Spune-mi câteva branduri pentru curățarea casei și rufelor și de ce le-ai ales.
Pentru curăţarea casei şi a rufelor folosesc doar produsele de la Frosch pentru că nu sunt toxice, sunt vegane, cruelty-free, iar plasticul este reciclabil.

29. Te reprezintă acest stil de viață? Consideri că o să îl ai pentru totdeauna?
Acest stil de viaţă mă reprezintă în totalitate şi cu siguranţă îl voi urma pentru totdeauna.
30. Cum te simți acum când intri în magazine și vezi atât de multe animale sacrificate?
Prima dată am plâns, sinceră să fiu. Iar prima dată când am întâlnit o văcuţă de când sunt vegană, i-am cerut iertare. Acest lucru poate fi amuzant pentru unii, dar sper ca într-o zi să înţeleagă.

31. Cu ce înlocuiești carnea din mâncare (dacă simți nevoia)?
Carnea o înlocuiesc cu burgeri vegani (Beyond Burger, The Wonder Burger, Next Level Burger etc.) sau alte alternative vegane precum falafel, tofu, seitan, jackfruit, nuggets, şniţele, cârnaţi, soia; însă asta e mai mult când îmi fac de cap. De obicei, consum proteine din surse precum fasole, năut, quinoa, seminţe de cânepă, linte etc.
32. Cu ce înlocuiești oul (dacă simți nevoia)?
Mă pot lăuda că fac o omletă de tofu (tofletă) pe cinste. Ingredientul secret al acestei reţete este sarea neagră (kala namak), care are gust identic cu oul.
Pentru a înlocui oul ca şi „agent de legare”, folosesc o lingură de seminţe de chia sau de in la două linguri de apă, iar după 10 minute rezultatul este ca un gel care este echivalentul unui ou. De asemenea mai folosesc banane, piure de mere sau, mai recent, seminţe de psyllium (astea sunt Wow!).

33. Cu ce înlocuieşti lactatele?
Laptele îl înlocuiesc cu lapte de soia, caju, migdale sau ovăz. Iaurturile le înlocuiesc cu cele de la Alpro sau Provamel. Smântâna o înlocuiesc cu smântâna de gătit de la Alpro sau cea mai grasă de la Dr. Oetker (Vega). Brânzeturile le înlocuiesc cu cele de la Violife, Viofast, Rawckers şi SimplyV. Unt nu prea consum, dar cel de la Rawckers este FE-NO-ME-NAL.
34. Cu ce înlocuiești mierea?
Mierea o înlocuiesc cu sirop de arţar, sirop de agave sau fac eu sirop de curmale.

35. Ai vreo rețetă preferată pe care dorești să o împărtășești cu lumea?
Da! Reţeta de Nutella sănătoasă ^_^
250g unt de alune de pădure
80ml lapte de cocos din conservă
2 linguri sirop de arţar
6 curmale fără sâmburi
35g pudră de cacao
1 linguriţă extract pur de vanilie
un vârf de sare
Se adaugă toate ingredientele într-un robot de bucătărie, se procesează aproximativ 3 minute până obţineţi o consistenţă cremoasă. Dacă doriţi o consistenţă mai lichidă, adăugaţi treptat mai mult lapte de cocos. Păstraţi crema la frigider timp de o săptămână într-un borcan vidat. Enjoy!
36. Cât de important crezi că este stilul de viață vegan pentru tine, animale și planetă?
Cred că a fi vegan este minimul pe care îl putem face pentru noi, animale şi planetă. Animalele, dragele de ele, nu beneficiază dacă suntem noi vegani. Pur şi simplu le lăsăm în pace să îşi trăiască vieţile. Un câine de pe stradă nu beneficiază de faptul că nu arunc cu o piatră în el, eu doar îl las în pace. Nu îi fac vreo favoare că nu-l omor.

37. Consideri că veganismul o să aibă un impact pozitiv în viitor?
Eu consider că deja are. Statistic vorbind, cei care sunt vegani deja reduc semnificativ consumul global al apei, consumul excesiv de cereale, emisiile de dioxid de carbon, defrişarea pădurilor şi, desigur, uciderea animalelor.
38. Eviți grădinile zoologice, circurile, delfinariile și alte locuri care au ca scop exploatarea animalelor?
Da. Chiar la şcoala la care lucrez am fost rugată să merg la grădina zoologică cu copiii, însă am refuzat să fac acest lucru. Niciun animal nu ar trebui ţinut în captivitate pentru propriul nostru amuzament. Există sanctuare cu animale care nu se mai pot întoarce în sălbăticie din cauza exploatării umane, iar acestora le putem oferi mai multă iubire decât celor ţinute în închisoare nejustificat.

39. Spune câteva cuvinte cititorilor pentru a-i îndruma să aleagă vegan.
Vă rog să vă informaţi şi să luaţi o decizie educată, indiferent dacă deveniţi vegani pentru animale, sănătate sau mediu. Dacă vi se pare că a fi vegan este scump şi greu, sper să nu aflaţi vreodată cât de costisitoare sunt serviciile medicale sau cât de dureroasă este o viaţă cu intervenţii chirurgicale. De câte ori am pierdut pe cineva drag din cauza cancerului, diabetului, bolilor de inimă şi a altor afecţiuni cronice? Nu este o ruşine să recunoşti după 20+ ani (ca mine) că tot ceea ce ştiai despre ceea ce ai în farfurie este greşit. Nu lua de bun tot ce ţi se spune. Corpul tău este casa în care trăieşti 24/7 şi nu este suficient doar să supravieţuieşti, ci trebuie să te simţi cel mai bine în el şi să-i dai tot ce-i mai bun. Eşti ceea ce mănânci. Aşa că nu alege să mănânci moarte, frică şi durere. Dacă tu n-ai fi în stare să omori un animal cu mâinile tale, te rog nu plăti pe altcineva să o facă pentru tine.
Alege să mănânci culorile naturii care îţi vor hrăni celulele.
Mai jos sunt câteva surse de informare:

Acesta a fost tot interviul cu Ana. Te rog să citești cu atenție toate întrebările și răspunsurile pentru a putea înțelege mai bine. Ana a explicat cât a putut de mult și de bine, iar răspunsurile ei ar trebui să te facă să ai grijă de tine și de deciziile pe care le iei zi de zi.

Are și ea o pagină de facebook prin care promovează stilul de viață vegan. Treci și pe la ea cu un like și un follow ❤ pozele din cele două articole sunt luate de pe pagina ei – Banana Libre. O găsești și pe instagram, aici.

Încearcă să fii mai bun și să te gândești și la restul vietăților din jurul tău. Amintește-ți că nu ești singur pe această planetă și orice alegere are un efect. Alege-l pe cel pozitiv. Nimeni și nimic nu trebuie să sufere sau să moară pentru o plăcere care durează câteva secude.

Nu uita că dacă dorești să participi și tu la această serie de interviuri, mă poți contacta printr-un mesaj direct pe pagina mea de facebook: Ruxandra – Happy Little Things, sau scrie-mi la adresa: ruxandra.happylittlethings@gmail.com

🖤 Alege conștient produsele pe care le consumi și le folosești, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog cu noi articole! Pupici! 🖤

25 thoughts on “Despre veganism – Interviu cu Ana Tănase – partea a doua”

  1. Felicitări Ruxandra!
    Felicitări Ana!
    Prin acest interviu, ați făcut o treaba foarte frumoasa și oferit răspunsuri bine argumentate.
    La faza cu bolile are mare, mare dreptate Ana, toate bolile se iau de la ceea ce mâncam și ceea ce gândim! Aproape toți ne naștepți perfect sănătoși dar prin prostie, ne facem rau singuri. 🙈
    Eu nu mănânc carne dar nu cred ca sunt încă pregătită pentru veganism, deoarece am crescut cu miere (o iubesc la Nebunie), nu știu dacă ma pot despărți de ea, deocamdată!
    Frumos ați vorbit despre veganism, atât in primul interviu cât și al doilea iar Ana este o fata foarte înțeleapta! Felicitări!
    Mi-au placut mult unele dintre răspunsuri.

    Like

    1. Mulțumesc frumos, Catalina! ❤ Apreciez că ai citit cele două articole.
      Mă bucur enorm de mult să aud că nu mai mănânci animăluțe sacrificate, apreciez enorm de mult oamenii care văd animăluțele ca pe ființe – că doar asta sunt ele drăguțele – nu ca pe niște ingrediente.
      Lumea asta este bolnavă rău de tot.
      E groaznic prin ceea ce trec bietele de ele 😔…

      Legat de miere, o poți scoate treptat, nimic nu trebuie făcut forțat.
      Am observat un brand cu miere vegană – Vegablum – abia aștept să încerc bunătățile lor. Se găsesc și la noi în țară.
      Siropul de agave l-ai încercat? 😊 e super apropiat la gust și îl poți folosi în orice. Pe lângă asta, indicele caloric este muuult mai mic 😊

      Liked by 1 person

  2. Chiar mă uitam ce ten frumos am de când nu am mâncat carne, post fiind. Mă mai lupt cu o lipsă de energie, dar dacă aș ști să mănânc corect de post, cu siguranță nu ar fi așa. Nu cred că voi renunta de tot la carne, încă, dar chiar mă gândeam să o reduc din consum. Un interviu foarte frumos, îmi plac mult răspunsurile!

    Liked by 1 person

    1. Uh! Și nu doar animăluțele sacrificate sunt o problemă pentru sănătate, ci inclusiv lactatele și ouăle.
      Mă bucur că dorești să reduci consumul.
      Lipsa de energie poate fi dată de mai multe cauze, carnea doar te umple. Energie îți iei și din fructe, legume, pudre proteice….
      Poți încerca și lapte vegetal din când în când, nu doar în post.
      Mulțumesc pentru aprecieri, Dana! 😊

      Like

  3. Interesant interviul și destul de… directă intervievata ta. Felicitări!
    Cel mai probabil nu voi deveni vegană, dar unele lucruri lpe care le-am aflat din articolele tale, cu siguranță mă pot ajuta.

    Like

    1. Mulțumesc!
      Așa și trebuie, apreciez oamenii sinceri și direcți 😊
      Mă încântă să aud că te-ar putea ajuta informațiile. Poate peste ceva vreme o să fii mai aproape de veganism față de cât te-ai fo așteptat.
      Încearcă tot ceea ce este nou în ritmul tău 😊

      Like

  4. Hmm, trebuie sa citesc mai multe informații pentru a înțelege de ce ia Ana vitamina B12.
    Un interviu foarte util, am aflat lucuri noi, de mare ajutor.

    Liked by 1 person

    1. Vitamina B12 este esențială pentru organism, ajută la formarea celulelor roșii din sânge.
      Fiind o vitamină fotosensibilă, toată lumea ar trebui să suplimenteze 😊
      O să postez un articol despre ea cât de curând.

      Like

  5. Foarte interesant interviul. Îmi place ca este bine documentat și ca practic răspunde la întrebările pe care orice persoana le-ar pune, atunci când își dorește ca își schimbe modul de viata.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.