Isola Bio – Lapte și cremă pentru gătit – vegan – variante fără zahăr și variante fără gluten, 100% vegetale

Consum lapte vegetal de foarte mulți ani, chiar dinainte de a adopta un stil de viață vegan.

Fiind destul de sceptică în privința alimentelor în general – am găsit o grămadă de produse pe piață fiind etichetate “vegan” dar care nu sunt vegane din cauza unei simple arome, sau din cauza vitaminelor ce pot fi extrase din organe ale animalelor – am preferat să merg la sigur și să achiziționez stric produsele certificate VEGAN de V-Label sau Vegan Society.

Laptele vegetal de la Isola Bio și cremele vegetale pentru gătit, le-am văzut de foarte multe ori în magazine, dar neavând o certificare oficială în acest sens, am evitat brandul fără a căuta detalii.

Recent mi s-a propus să testez câteva produse de la acest brand și am acceptat după ce am găsit informațiile necesare la producător, pe pagina oficială Isola Bio.

Despre Isola Bio, laptele vegetal (vegan) și cremele vegetale pentru gătit

1. Produsele sunt bio/organice, certificate ecologic (UE) și certificate bio de ICEA;
2. Multe produse sunt certificate Kosher;
3. Poți alege variante fără gluten – din ceea ce am consumat eu, doar laptele vegetal de ovăz poate conține gluten prin contaminare;
4. Variantele de lapte și smântână lichidă (crema) pentru gătit sunt 100% vegetale, vegane;
5. Nu conțin zahăr! O parte dintre produse conțin îndulcitor natural și vegan, precum siropul de agave;
6. Nu conțin ulei de palmier;

7. O parte dintre băuturi conțin ulei de floarea-soarelui, dar dacă faci parte dintre persoanele care evită uleiul cu totul, găsești variante fără;
8. Soia nu a fost modificată genetic – certificat NO GMO SOY de Agri-Food Chain;
9. Gama variată de băuturi din care poți alege: orez, caju, soia, ovăz, mei, migdale, cocos, orez brun, variante combinate și variante cu vanilie, alune, ciocolată, quinoa, hrișcă etc;
10. Calciul din produse este obținut din alge;
11. Mai multe detalii despre produsele Isola Bio și despre brand, găsești pe site-ul oficial Isola Bio. Au o politică destul de strictă și acordă clienților toate detaliile necesare.

Ce variante am testat

Lapte vegetal din orez cu: calciu, cocos și orez brun

Am avut multe variante din orez, ceea ce m-a încântat!
Întotdeauna mi-au plăcut băuturile din orez, așa că acestea au fost total pe gustul meu.
Au fost dulci, gustoase și aromate.
M-a surprins cel din orez brun, a fost pentru prima dată când am testat această varianta și chiar este foarte bună! Nu am mai văzut pe piață până acum. Mă așteptam să aibă gust neutru sau să fie sufocant.

Laptele vegetal din caju și cocos, soia, migdale

Dintre cele trei, preferatul meu este cel din caju și cocos, fiind mult mai cremos și aromat. Acesta conține: apă, caju* (sanu nuci de caju) (5%), sirop de agave, lapte de cocos*(3%) (cocos* 60% corespunde cu 1,8% din produsul finit, apă, agent de îngroșate: gumă de guar), sare, aromă naturală de cocos* – *ingrediente din agricultură ecologică.
Cel de soia este light și merge bine și în preparate, are gust de tofu natur în varianta lichidă.
Cel de migdale este și el foarte delicios și cremos, doar că mi-a plăcut mai mult cel în combinație cu orez, fiind mai dulce.

Laptele vegetal din ovăz

Această băutură cu ovăz este genială, răcoritoare și ușor de consumat în comparație cu alte tipuri de lapte vegetal din ovăz pe care le-am încercat. Nu este atât de puternic aromat și consider că este perfect în prăjituri și în cerealele pentru micul dejun.

Lapte vegetal din mei

Tot pentru prima dată am încercat și laptele din mei.
Sinceră să fiu, mă așteptam la un gust oarecum înțepător și greu de suportat, nu am idee de ce, dar nu consideram că o să îmi placă.
În schimb, gustul seamănă cu cel de porumb expandat și este dulce, ușor de băut și nu este înecăcios. Îmi place!

Conține: apă, mei italian* (16%), ulei din semințe de floarea-soarelui presat la rece*, sare de mare – *ingrediente din agricultură ecologică.

Variantele “On The Go”

Am testat variante de băuturi din orez cu: alune, cocos, migdale și cacao.
Sunt pur și simplu minunate! Preferatul meu este laptele de orez cu alune de pădure. Ador alunele de pădure, iar acesta fiind și un pic dulce, a fost minunat! Ba chiar l-am recumpărat de câteva ori zilele acestea când am fost în magazine.
De altfel, și celelalte trei variante m-au încântat. Chiar sunt gustoase.
Partea bună este că sunt destul de mici și le poți lua fără probleme după tine.

Smântână pentru gătit – creme vegetale pentru gătit

De aici am utilizat două variante suuuper delicioase: orez gratin și orez cu alune de pădure.
Le-am folosit pe amândouă în tocănița de ciuperci cu legume pentru a vedea exact diferența dintre ele.
Sunt incredibile, leagă foarte bine preparatele și au un gust deosebit, dulce și aromat.
Preferata mea este crema cu alune, dându-i tocăniței un gust aparte, pe care nu l-am mai întâlnit până acum.

Crema de gătit din orez gratin, conține: apă, orez* (13%), amidon de orez*, ulei de floarea-soarelui presat la rece*, nucșoară*, emulsifiant: lecitină din floarea-soarelui*, agent de îngroșate: făină din semințe de roșcove*, sare de mare – *ingrediente din agricultură ecologică.

Ce mi-a plăcut la băuturile vegetale și cremele pentru gătit de la Isola Bio

Nici nu știu de unde să încep. Cumva am rămas cu ideea că dacă un produs nu conține zahăr sau îndulcitor, nu este automat dulce și bun. Asta pentru că de-a lungul timpului, ceea ce am încercat din opțiunile prezentate (doar că de la alte branduri), erau cu gust neutru, ori pur și simplu erau apă aromată.
M-am bucurat să descopăr că acestea sunt ușor de băut, dulci și pot fi consumate în orice moment al zilei.

Unele sunt aromate, sunt mai puternice, altele sunt light, deci clar există variante pentru toate gusturile.

Atât laptele vegetal, cât și smântâna pentru gătit, pot fi folosite în diverse preparate.

Când voi reuși să postez mai multe rețete pe blog, o să specific în ce mâncăruri am utilizat cremele pentru gătit – am de gând să testez și în preparatele de orez și în diverse piureuri.

Mi-au plăcut mult băuturile încercate și de acum în colo le voi achiziționa și pe acestea, nu doar pe cele cu care m-am obișnuit.

Toată gama Isola Bio este disponibilă pe site-ul Bio Mania. Chiar ai de unde alege!

Unele produse se găsesc în hipermarketurile Carrefour, în magazinele Mega Image, în farmaciile Bebe Tei, în unele magazine de tip plafar, dar și în unele magazine online din țară.

Sursă foto: galerie personală

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog, cu noi articole! Pupici 🖤

8 thoughts on “Isola Bio – Lapte și cremă pentru gătit – vegan – variante fără zahăr și variante fără gluten, 100% vegetale

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.