Produse etice și zero waste – șampon, balsam și deodorante solide – CO.SO. (Officina Naturae)

În această lună te invit să te alături inițiativei #iuliefaraplastic – care are ca scop tragerea unui semnal de alarmă asupra faptului că Planeta noastră este sufocată de plastic – prin a face cumpărături conștiente și etice, cât de mult poți 😊

Consider că este important să alegem opțiuni zero waste cât mai des, în orice perioadă din an, nu doar în această lună, mai ales că în acest moment se găsesc destul de multe produse de calitate, netestate pe animale și vegane.

Veganismul este unicul și cel mai mare și sigur mod prin care ne putem reduce amprenta pe care o lăsăm pe această Planetă.

Totodată, cu toții putem face mai mult de atât, iar asta înseamnă să fim atenți la micile detalii din viața de zi cu zi, prin:
– a alege o periuță de dinți din lemn;
– a alege un burete de vase (și de baie) realizat din plante;
– a face dușuri scurte;
– a merge la cumpărături cu propriile pungi reutilizabile;
– a reduce consumul de gaze și curent pe timpul zilei;
– a scoate din priză aparatele care nu sunt necesare;
– a scoate din priză toate electrocasnicele atunci când plecăm în concedii;
– a închide televizorul, laptopul, calculatorul, radioul etc., atunci când nu le folosim/ascultăm;
– a cumpăra, pe cât posibil, strictul necesar, atât când vine vorba de hrană, cât și atunci când vine vorba de produse de igienă personală, curățenie, machiaj, etc.;
– a alege variante zero waste ale produselor de îngrijire personală (și nu numai) care, de cele mai multe ori, vin în ambalaje din plastic.

De data aceasta îți recomand 4 variante bio, vegane și netestate pe animale, ideale pentru perioada verii, în care cu toții călătorim (astfel putem reduce chiar și spațiul din bagaje), dar care pot fi folosite în orice perioadă din an, evident.

Deodorante solide de tip cremă

Deodorantele de la CO.SO. sunt pe bază de:
bicarbonat de sodiu – acest bicarbonat are particule extrem de fine, ce nu se simt pe piele și nu o irită. Reglează pH-ul pielii și oprește înmulțirea bacteriilor care provoacă mirosuri neplăcute;
extract din frunze de hamamelis – hamamelis este o plantă cunoscută pentru efectele sale astringente, astfel, în deodorante, aceasta reglează transpirația în mod natural, fără să o blocheze;
triethyl citrate – acesta ajută la eliminarea mirosurilor neplăcut provocate de bacterii;
ulei de cocos organic – hidratează intens pielea, dar are și efect de curățare/igienizare eliminând bacteriile;
extract din flori de muștel – efect emolient și calmant;
uleiuri vegetale hidrogenate și unt de shea – efect nutritiv, hidratant și emolient.

Acestea NU conțin alergeni și sunt ideale chiar și pentru pielea sensibilă.

Sunt turnate în cutii de aluminiu reciclat – care la rândul lui este 100% reciclabil – (+ ambalajul suplimentar de carton).

Un deodorant are 50ml și înlocuiește 2 deodorante lichide de 100ml 🤩

Sunt fericită că acestea se înțeleg foarte bine cu pielea mea și nu mi-au iritat-o, pătat-o sau uscat-o – am avut mai de mult o problemă cu un brand de la care m-am umplut de bubițe mici în zona subrațului (au trecut destul de greu, în vreo 2-3 săptămâni deși am oprit folosirea lor imediat după ce a apărut iriația).

Despre deodorantele CO.SO.:
– sunt blânde cu pielea;
– nu conțin alcool și nici săruri de aluminiu;
– sunt eficiente timp de 24 de ore;
– nu sunt lipicioase;
– nu “se strâng” la subraț;
– nu sunt unturoase;
– nu sunt uleioase și nu curg;
– nu pătează hainele;
– parfumul din componență nu conține alergeni;
– foarte important, NU blochează porii;
– sunt lipsite de coloranți artificiali, parfumuri sintetice, înălbitori și conservanți sintetici;
– nu conțin SLS/SLES, săpun, parabeni, petrochimice.

Opțiunile alese de mine

• Vanitoso este deodorantul cu aromă de flori de vanilie și lapte de cocos 🥥 pe care efectiv îl ador!

Mirosul lui relaxant și feminim, mă duce cu gândul la mare, calm și liniște.
Parfumul din componență nu conține alergeni.

Neutro – este un deodorant simplu, fără parfum, unisex, ce poate fi folosit cu încredere, deoarece nu va prinde un miros urât în momentul în care intră în contact cu pielea (chiar dacă este fără parfum și miros).

Mod de folosire:

1. Mie îmi place să frec ușor degetele pe ele, până partea de deasupra devine cremă. După ce am luat canitatea dorită pe degete, o aplic pe pielea de la subraț;
2. Iau pe unghie (poți lua pe o spatulă) o cantitate mică de deodorant în stare solidă, o “topesc” cu ajutorul degetelor și apoi o aplic la subraț.
Acum depinde de tine ce opțiune îți place mai mult sau dacă ai o altă metodă de a-l/a le aplica.

Șampon și balsam în varianta solidă

De data aceasta am testat două produse cu extract de nuc și ovăz, special create pentru părul delicat și pentru scalp sensibil, care se înroșește/se irită cu ușurință.
Ambele curăță murdăria și excesul de sebum în mod delicat, fără să usuce, să îmbâcsească, să irite, să atace sau agresese scalpul și părul.

Sunt realizate din ingrediente cu proprietăți nutritive și protective, ce lasă părul moale și ușor de pieptănat și ambele au la băza extractul organic de nuc, cu efect astringent și antiinflamator, și extractul organic de ovăz, ce ajută la calmarea scalpului iritat și sensibil.

Pe lângă extractul de nuc și ovăz, acestea conțin: amidon de orez/porumb, ulei de ricin și ulei din semințe de viață de vie.
Șamponul are pH adaptat, sub 7 și conține spirulină pudră, iar balsamul conține pudră din frunze de planta de indigo.

Vara părul meu se îngrașă mai repede decât de obicei și am observat că în perioada în care am utilizat cele două produse, am putut să măresc un pic perioada dintre două spălări.

Caracteristicile produselor:
– fără plastic;
– EcoBioControl Cosmetic;
– realizate handmade,
– sunt bio sustenabile;
– vegane;
– cruelty-free;
– testate dermatologic;
– testate pentru nickel (<1ppm);
– fabricate în Italia.

Nu conțin:
– conservanți artificiali,
– coloranți artificiali,
– săpun;
– SLS/SLES,
– parabeni,
– petrochimice,
– adaos de apă.

Un șampon solid de 64g înlocuiește 2 sticle de 150ml de șampon/1 sticlă de 300ml de șampon.
Un balsam solid de 64g înlocuiește 2 sticle de 150ml de balsam/1 sticlă de 300ml de balsam.

Personal, sunt de părere că înlocuiesc mai mult de atât, deoarece este mult mai ușor să “pierzi” dintr-un produs lichid, decât dintr-unul solid.

Mod de folosire:

1. Le umezesc și formez spumă în palme, apoi o aplic pe toată lungimea părului;
2. Le umezesc și le frec/masez ușor de păr, după care întind spuma obținută pe toată lungimea părului.

Îmi plac cele două produse, mai ales că nu îngreunează firul de păr și îi lasă un aspect frumos, curat, lucios și sănătos, iar mirosul lor e dulce și relaxant.

Sunt încântată de cele 4 variante fără plastic de la CO.SO. și ți le recomand și ție cu mare drag!
Este foarte important să fim conștienți de alegerile pe care le facem și să minimizăm, pe cât posibil, impactul negativ pe care îl lăsăm asupra mediului.

De la CO.SO. (Officina Naturae) am mai folosit produse zero waste care m-au încântat – găsești AICI mai multe recomandări și detalii.

Toate produsele sunt disponibile pe site-ul Bio Aleea.

🌱 Tu alegi produse vegane, cruelty-free, bio și zero waste? Ai folosit opțiunile CO.SO.? 🌱

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

17 thoughts on “Produse etice și zero waste – șampon, balsam și deodorante solide – CO.SO. (Officina Naturae)

  1. Nu sm folosit produsele și nici nu știam de exisența lor, dar mi-a plăcut ce am aflat.
    Mi-ar plăcea să le încerc, mai ales că sunt cruelty-free, bio și zero waste.
    Mulțumesc pentru recomandări!

    Liked by 1 person

  2. Un concept foarte interesant și o idee minunata pentru mediul înconjurător. ❤️ Știu ca m_a uimit acest concept prima data când am aflat de el, tot de la tine și ma bucur ca pot fi și eu la curent cu asemenea informații și produse minunate ❤️❤️❤️

    Liked by 1 person

  3. Ce mă bucur că putem cumpăra asemenea produse! Acum câțiva ani am avut ocazia să vizitez un magazin Lush din altă țară și mi-am luat atunci mai multe șampoane solide excelente (vegane și cf), parfumate și care făceau multă spumă. Îmi părea rău că la noi nu prea găsim așa ceva. Într-adevăr, cum ai menționat și tu, sunt opțiuni excelente pentru luat cu noi în călătorii, dar sper ca acestea de la Officina Naturae să fie suficient de bune încât să nu mai simt nevoia niciunui alt produs. 😀 Ar fi de vis: minimalism all the way! 😀

    Liked by 1 person

    1. Wow, cred că a fost super! Am auzit numai lucruri bune despre produsele Lush. Știu că erau într-un timp și la noi, o să verific dacă se mai poate comanda de pe acel site.

      Sper să te încânte și cele de la Officina Naturae ❤ mie mi-au plăcut foarte mult.

      Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.