Brioșe vegane cu fulgi de ovăz și silken tofu – fără coacere, fără zahăr și fără gluten

Toate variantele de prăjituri cu silken tofu pe care le-am încercat până acum au fost extrem de gustoase, lucru care mă face să vreau să tot pregătesc astfel de bunătăți.

Rețeta este extrem de gustoasă, simplă, rapidă, vegană, nu conține zahăr și nici gluten. Pe lângă asta, este fără coacere, ceea ce o face ideală pentru orice anotimp.

Ingrediente

Blat

– 150g de fulgi de ovăz fără gluten;
– 155g de unt de arahide crunchy sau smooth;
– 125ml de sirop de agave.

Cremă

– 290g de silken tofu;
– 90g de unt de caju;
– 40g de făină de cocos;
– 10ml de sirop de agave;
– 55g de stafide

Decor

– 5g de cacao pudră;
– 60g – 8 curmale simple, fără sâmburi.

Mod de preparare

1. Pentru ca blatul să fie mai ușor de făcut, am combinat mai întai foarte bine untul de arahide cu siropul de agave, apoi am adăugat fulgii de ovăz și am amestecat până am obținut o pastă omogenă.
Pasta rezultată am așezat-o uniform în formele de brioșe;

2. Crema a fost și ea ușor de preparat. Am scurs cât am putut de bine bucata de silken tofu (am presat-o cu câteva șervețele de hârtie pentru a lua cât mai mult din lichid), am pisat-o și apoi am adăugat într-un bol toate ingredintele pentru cremă. Am amestecat până acestea s-au legat bine;

3. Am așezat uniform crema peste blat, am acoperit briosele cu o folie și le-am lăsat la frigider pentru cel puțin 3 ore, pentru a se întări un pic – le poți pune și în congelator dacă vrei să fie “gata” mai repede (dar le poți consuma direct dacă dorești);

4. După ce s-au întărit, le-am decorat cu puțină cacao pudră și am pus în mijlocul lor o curmală fără sâmburi;

5. Brioșele se păstrează la frigider (de preferat acoperite) și se consumă în maxim 5 zile.

Rețetă proprie!

Valoare energetică: 319 kcal/100g

Din cantitatea folosită au ieșit 8 brioșe absolut delicioase!

Nu sunt extrem de dulci, ci exact atât cât trebuie 😊

Îți recomand să încerci această rețetă, sunt convinsă că o să îți placă!

Toate ingredientele au fost procurate din magazinele fizice Paradisul Verde – click pe cuvintele subliniate pentru a accesa magazinul online.

Ce spui de această rețetă de brioșe vegane? Ai vrea să o încerci?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

26 thoughts on “Brioșe vegane cu fulgi de ovăz și silken tofu – fără coacere, fără zahăr și fără gluten

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.