Jeleuri vegane și fără gluten – BioBon și Ökovital – De ce puține jeleuri sunt vegane?

Pot spune că jeleurile nu au fost pe placul meu în copilărie și nici după aceea nu prea m-au atras.

Deși gustul lor dulce și/sau acrișor mă atrăgea, nu prea mă simțeam bine după ce le consumăm, deoarece multe erau oarecum grețoase.

Am asociat acel sentiment cu ele ani de zile, iar din acest motiv le-am tot evitat.

Totuși, am zis că aș putea să încerc variantele vegane, să văd dacă îmi plac. Acestea chiar sunt bune, delicioase și ușoare, iar în ultimii doi ani am tot descoperit noi opțiuni 😊

De ce jeleurile pot să nu fie vegane? – Ingrediente care pot fi/nu sunt vegane

Sunt multe ingrediente care pot face aceste dulciuri non-vegane, dar ingredientul principal este gelatina (ce face ca jeleurile să nu fie nici măcar vegetariene).

  • Gelatina este o proteină (denumită și colagen animal) – provine cel mai frecvent de la vaci și porci – care se obține prin fierberea tendoanelor, pielii, ligamentelor, copitelor, cartilajelor și oaselor animale;
  • ceara de albine, mierea, polenul;
  • unele vitamine adăugate;
  • lapte, zer, unt, iaurt;
  • aromele și aromele naturale (pot avea surse animale, sintetice sau pot fi obținute din plante);
  • glucoza – poate avea surse animale sau poate fi obținută din plante;
  • glicerina și glicerolul – surse animale, plante sau sintetice;
  • coloranții – cel mai des întâlnit colorat non-vegan este carminul (coșenilă);
  • zahărul – unele branduri din diverse țări încă folosesc cărbune din oase (char de oase) în procesul de producție;
  • acidul lactic – poate fi vegan sau obținut din lapte;
  • sucurile concentrate – unele branduri folosesc cărbunele din oase animale pentru limpezirea lor;
  • shellac – cel mai des este întâlnit în glazură, care conține chiar și până la 35% shellac.

Jeleurile de la BioBon

Jeleurile de la BioBon îmi plac cel mai mult, asta pentru că sunt mai moi și nu sunt atât de gumoase și tari ca cele pe care le-am încercat cândva.
Îmi place că nu sunt extrem de dulci și nici extrem de acrișoare. Gusturile și aromele nu sunt exagerate, ci sunt exact atât cât trebuie din punctul meu de vedere.

Jeleuri cu piersici, acrișoare

Dacă îți plac piersicile și vrei să încerci ceva diferit, jeleurile acrișoare cu gust de piersici, sunt perfecte, mai ales că sunt super gustoase și aromate!

Conțin: sirop de glucoză, zahăr, agent de gelifiere: pectină; acidifianți: (acid citric, acid malic), regulator de aciditate: citrat de sodiu, aromă naturală de curcumă, suc concentrat din morcov negru. – * ingredient provenit din agricultură ecologică certificată.

Jeleuri acrișoare cu fructe

Cine nu adoră fructele?!
Aceste jeleuri sunt asemănătoare cu cele de mai sus, fiind la fel de acrișoare (dar din fericire nu simți că abia le poți mânca – cum se întâmplă cu cele clasice).
Au mai multe arome de fructe și le poți alege după culori 😊
Mie mi-au plăcut toate!

Ingrediente: sirop de glucoză, zahăr, agent de gelifiere: pectină; acidifianți: (acid citric, acid malic), regulator de aciditate: citrat de sodiu, suc concentrat din fructe și plante: morcov negru, morcov, măr, coacăze negre, arome naturale, aromă naturală de lime, aromă naturală de grapefruit, aromă naturală de curcumă, extract de alge*. – * ingredientele provin din agricultură ecologică certificată.

Jeleuri cu fructe de pădure și jeleuri cu fructe

Cele două opțiuni nu sunt acrișoare și au alte gusturi și arome în comparație cu cele prezentate.

Fructele de pădure îmi plac în deserturi și le adoram în bomboane, iar acum aceste jeleuri se află printre preferatele mele.
Sunt dulci, plăcute la gust – având mai multe arome – și textura nu este tare și nici prea gumoasă.


Conțin: sirop de glucoză, zahăr din sfeclă de zahăr 34%, gelatifiant (pectină), acidulant (acid citric), regulator de aciditate (tartrat de sodiu, potasiu), arome naturale, aromă naturală de afine și merișoare, alte arome naturale, concentrat din suc de: (coacăze, zmeură, afine, merișor, căpșuni, stafide negre), agent de eliberare: ceară de carnauba. *ingrediente ce provin din agricultură ecologică.

Varianta de jeleuri vegane cu fructe, Soft Fruits, este absolut wow! Aceste jeleuri efectiv au devenit preferatele mele și nu o să îmi mai lipsească din casă. 🤩
Sunt moi, ușor gumoase, gustul de fructe este delicat și nici acestea nu sunt exagerat de dulci.
Mie cel mai mult îmi plac cele verzi.

Ingrediente: sirop de glucoză, zahăr, gelifiant: pectină; acidulant (acid citric), regulator de aciditate (tartrat de sodiu și tartrat de potasiu), arome naturale, aromă naturală de lămâie, aromă naturală de portocală, alte arome naturale, concentrat din suc de flori de soc, aromă naturală de curcumă*, colorant din extract de alge (spirulină), agent de eliberare: ceară de carnauba. – * ingrediente provenite din agricultură ecologică.

Jeleuri Ökovital

Inițial, când am gustat aceste jeleuri, nu m-au atras, asta pentru că textura lor este foarte asemănătoare cu cea a celor clasice de pe piață – sunt tari și mult mai gumoase în comparație cu cele de la BioBon – dar acum îmi plac și mă bucur că am descoperit 5 variante delicioase.
Toți coloranții sunt pe bază de plante.

Jeleurile Veggie-Mix sunt acoperite cu zahăr și majoritatea sunt destul de dulci. Au diverse forme, iar cele în formă de viermișori sunt un pic acrișoare și cu un gust ușor citric-fructat.

Ingrediente: zahăr de trestie* (nerafinat), sirop de glucoză, amidon de porumb, suc concentrat de fructe* 2,72% (lămâie* 0,76%, măr* 0,61%, zmeură* 0,58%, coacăze negre* 0,32%, vișine* 0,18%, ananas* 0,18%, portocală 0,09%), acidifiant (acid citric, acid lactic, acid malic), agent de gelifiere (agar-agar, pectină), arome naturale, coloranți din extract din fructe și plante (dovleac, măr, morcovi, alge, șofrănel, soc), regulator de aciditate (citrat de calciu, citrat de sodiu). – *ingredientele provin din agricultură ecologică.

Jeleurile Veggie-Hearts sunt cele mai tari și gumoase jeleuri vegane testate până acum. Nu sunt atât de dulci și nu sunt acoperite cu zahăr.
Forma lor de inimioare e tare cute! 😊

Ingrediente: sirop de glucoză, zahăr de trestie (nerafinat), amidon de porumb, suc concentrat de fructe 4% (grapefruit* 0,69%, măr* 0,69%, vișine* 0,69%, coacăze negre* 0,69%, lămâie* 0,62%, portocală* 0,62%), acidifiant (acid citric), coloranți din extract din fructe și plante (alge, șofrănel, morcovi, dovleac, măr, soc), agent de gelifiere (pectină), regulator de aciditate (citrat de sodiu), arome naturale, agent de acoperire: ceară de carnauba. – * provin din agricultură ecologică.

Jeleurile Veggie-Vine-Gums chiar au gust și aromă de vin – gustul este ușor acidulat.
Au o mică tărie în ele, dar NU conțin alcool, ci doar concentrat din fructe și vin (fără alcool).
Au inscripționate diverse cuvinte sau litere pe ele: G, WINE, W, GUM.
Sunt tari (aproape la fel ca inimioarele) și sunt destul de gumoase.

Ingredinte: sirop de glucoză, zahăr de trestie (nerafinat), amidon de porumb, vin* 9,4%, suc concentrat de fructe* 3,5% (ananas* 0,61%, măr* 0,61%, zmeură* 0,61%, coacăze negre* 0,61%, lămâie* 0,53%, portocală* 0,53%), acidulanți (acid citric), arome naturale, culoare din fructe și extracte vegetale (alge, șofran, morcov, dovleac, măr, soc), agent de gelifiere (pectină), regulator de aciditate (citrat de sodiu), agent de acoperire (ceară de carnauba*). – * provin din agricultură ecologică controlată.

Cele două variante cu ursuleți au gust de fructe.


Jeleurile Fruttini-bär sunt acoperite cu zahăr și sunt cele mai moi și mai puțin gumoase jeleuri dintre toate variantele vegane Ökovital.

Ingrediente: zahăr din trestie* (nerafinat), sirop de glucoză, suc concentrat de fructe 3,32% (lămâie* 1,2%, zmeură* 0,85%, măr* 0,71%, coacăze negre 0,48%), agent de gelifiere* (agar-agar), acidifiant (acid citric), arome naturale, coloranți din extract din fructe și plante (alge, șofrănel, morcovi, dovleac, măr, soc*). – * din agricultură ecologică.

Jeleurile Ökovital-bar sunt simple, nu sunt acoperite cu zahăr, iar textura este undeva la mijloc: nu sunt nici tari, dar nici moi ca cealaltă variantă cu ursuleți.
Sunt gustoase, fructate, iar forma lor este tare simpatică.

Ingredinte: sirop de glucoză, zahăr din trestie (nerafinat), agent de gelifiere (pectină), suc concentrat de fructe* 3,7% (măr* 0,9%, portocală* 0,77%, lămâie* 0,52%, coacăze negre* 0,51%, zmeură* 0,5%, ananas* 0,5%), acidifiant (acid citric), regulator de aciditate (citrat de sodiu), coloranți din extract din fructe și plante (alge, șofrănel, morcovi, dovleac, măr, soc), arome naturale, agent de acoperire: ceară de carnauba. – * provin din agricultură ecologică.

Pot spune că mi-am schimbat părerea în bine despre jeleuri și mereu voi alege variantele lipsite de cruzime.
Deși sunt gumoase și oarecum asemănătoare cu cele clasice, sunt mult ușor de consumat, iar gustul lor este plăcut, de fructe și legume – și din fericire nu mi-a fost rău de la ele.

Toate jeleurile prezentate sunt vegane, bio și nu conțin gluten!

Le găsiți pe site-ul Biogama.

Ție îți plac jeleurile vegane? Care opțiune te atrage cel mai mult?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

12 thoughts on “Jeleuri vegane și fără gluten – BioBon și Ökovital – De ce puține jeleuri sunt vegane?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.