Avril – Rujuri lichide mate și farduri pentru pleoape și sprâncene

În urmă cu un an și ceva am prezentat primele produse de machiaj încercate de la Avril – articol pe care îl găsești AICI.

Mi-au plăcut tare mult, din toate punctele de vedere, așa că m-am gândit să mă mai joc cu câteva culori superbe.

Deși folosesc astfel de nuanțe pe tot parcursul anului, mi se par perfecte pentru toamnă sau pentru un look natural, lejer, de seară.

Toate produsele sunt certificate bio, sunt vegane și cruelty-free.

Farduri pentru pleoape și sprâncene

În articolul trecut am menționat faptul că nu sunt foarte pretențioasă când vine vorba despre fardurile pentru pleoape. Acum mi-am schimbat părerea și aș putea spune sunt foarte atentă, am mare grijă ce aleg, mai ales că evit total parabenii și alte ingrediente ce pot irita pielea și ochii.

Mi s-au potrivit atât de bine fardurile încercate, încât am vrut tare mult să testez și alte nuanțe.
De data aceasta am ales: Désert, Cannelle mat și Terre.

Désert este un fard siderat ce poate fi folosit ca bază pentru machiajul pleoapelor, poate fi aplicat în colțul interior al ochiului pentru un plus de strălucire sau pentru a ilumina unele zone, precum cea a sprâncenelor.
De asemenea, poate fi folosit singur: aplică puțină culoare în colțul interior al pleoapei și mărește cantitatea până ajungi în colțul exterior.

Fardul pentru sprâncene Châtain clair s-a potrivit de minune cu sprâncenele mele!
Am aplicat puțin produs cu ajutorul unei pensule unghiulare, apoi am pieptănat sprâncenele cu un pieptăne special.
Finisajul este mat, ceea ce îl face să arate cât mai natural.


Am evitat astfel de farduri de frică să nu se întindă, dar nu am avut probleme cu acesta.
S-a fixat bine și a dat sprâncenelor un look natural, frumos, neîncărcat.
Pentru un plus de strălucire, ocazional am aplicat fardul sidefat “Désert” în unele zone.

Nuanțele Cannelle mat și Terre sunt mate, lejere și au o textură prăfoasă, ce le face ușor de blenduit.
Mi-a plăcut să le combin de fiecare dată, se amestecă cu ușurință și fac perechea perfectă!

Am aplicat nuanța mai deschisă – Cannelle mat – pe toată pleoapa mobilă (direct pe piele sau peste nuanța Désert folosită ca bază), apoi am amestecat-o cu Terre (nuanța mai închisă) în colțul extern al ochilor și în pliuri.


Tranziția arată atât de bine, încât este aproape imposibil să nu îți placă!

Cele patru farduri lasă un aspect plăcut, nu încarcă pielea și nu se acumulează în pliurile pleoapelor (fardurile de pleoape), indiferent dacă folosesc sau nu o bază de machiaj.
Sunt fine, nu irită pielea și nici ochii.
Se întind lejer, fără să “cadă” pe toată fața/fără să se împrăștie.
Nu curg, ci rămân mult timp pe piele – cel puțin 8 ore.

Rujuri lichide mate

De doi ani tot folosesc diverse rujuri mate, iar cele de la Avril se numără printre ele.

De data aceasta am ales nuanțele Sienne Brûlée (roz închis combinat cu maro) și Terre Battue (cu tente portocalii-roșiatice).

Rujurile nu usucă buzele și nu le irită.
Sunt rezistente la transfer și au pigmenți puternici, ce oferă buzelor o culoare intensă de lungă durată.
Cele două rujuri sunt lichide și au la bază: ulei de ricin, ulei de jojoba și ceară de carnauba.


Îmi place că deși textura lor inițial este groasă, pe buze este extrem de lejeră.
Rujurile se aplică cu ușurință, iar pensula este precisă – rezultatul final fiind uniform, nu se strâng în ridurile buzelor.

Mai jos îți las câteva idei prin care îți poți păstra buzele moi și catifelate:

1. Ai grijă să îți hidratezi corespunzător buzele de fiecare dată;
2. Folosește un exfoliant pentru a îndepărta pielea moartă și pentru a păstra un aspect sănătos buzelor;
3. Aplică regulat tratamente, precum: măști, balsamuri de tip mască și uleiuri hrănitoare, reparatoare și regenerante.

Produsele de machiaj de la Avril sunt foarte lejere și nu conțin ingrediente iritante. Eu m-am îndrăgostit de ele!

Le găsești pe site-ul Eubio.

Tu ai încercat până acum aceste produse de machiaj?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

25 thoughts on “Avril – Rujuri lichide mate și farduri pentru pleoape și sprâncene

  1. Mmm, cât de bine arată!
    Mi-ar plăcea să le am în trusa mea cosmeticî. Sunt nuanțe pe care le plac și se află printre cele pe care le aleg.
    Mulțumesc!

    Liked by 1 person

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.