Despre veganism – Interviu cu Ioan Iacob

De fiecare dată sunt foarte încântată când postez astfel de interviuri! Este minunat să văd că, încet-încet, tot mai mulți oameni doresc să se implice și să își spună povestea.
Mereu o să susțin orice mod bun prin care cineva face cunoscut stilul de viață vegan.

Pe Ioan l-am cunoscut tot prin intermediul grupurilor destinate comunității vegane (și nu numai). Mi-a plăcut modul lui de a face activism, așa că l-am invitat să se alăture acestui proiect. Te invit să îl cunoști și tu! 😊

“Mă numesc Ioan Iacob, am 23 de ani și am terminat Facultatea de Horticultură, USAMV Iași în 2020.

Sunt VEGAN: din 2016/2017 nu mai mănânc carne, lapte, ouă – pentru că nu vreau să fiu cel care ucide sau care plătește oamenii să le omoare, să le chinuie, pentru că se irosesc foarte multe resurse (apă, hrană, medicamente) în creșterea unui animal, pentru că îmi crește considerabil riscul de cancer, infarct miocardic, atac cerebral, obezitate, diabet și alte boli autoimune.

Continui să învăț în fiecare zi.
Nu pretind că știu totul.
Accept că pot greși și oricine poate face asta.
Vreau să învăț din greșelile mele și să-mi asum responsabilitatea, să le repar și să fie totul bine. Ceea ce știu sigur este că poate fi mai bine pentru toată lumea dacă depunem un efort și nu mai pierdem timpul certându-ne pentru niște nimicuri.
Important este să trăim în pace, liniște, armonie și iubire.

Îmi place 😍:

  • să învăț despre nutriție, sport, sănătate, societate, obiceiuri;
  • să învăț despre politică, psihologie, psihoterapie;
  • să desenez portrete/artă abstractă, să scriu poezii, să dansez, să cânt;
  • să am grijă de mediul înconjurător (ecologizări și plantări);
  • să fac plimbări cu bicicleta;
  • să aflu istoria locurilor și originea mea și a strămoșilor mei;
  • să creez imagini care exprimă ceva;
  • să vorbesc cu oamenii ca să nu mai rănească animalele mâncându-le sau prin alte feluri;
  • să îi învăț și pe alții din ceea ce știu eu;
  • să aflu lucruri noi în fiecare zi”.

1. Bună! De ce ai ales un stil de viață vegan?
Salutare!
În 2016, la 18 ani, am decis să încerc un an fără carne. Și am început de la 1 ianuarie 2016 fără să știu să gătesc, fără să știu aproape nimic despre industria animală.
M-am informat de toate industriile ca să-mi justific alegerea de a nu mai mânca animale, m-am informat despre nutriție. Abia în 2017, spre sfârșit, am fost la o întâlnire a veganilor și acolo am aflat cum stă treaba cu industria lactatelor și ouălor, iar restul a fost cercetare. De atunci, din noiembrie, am decis că sunt vegan.

2. De cât timp ești vegan?
Din noiembrie 2017.

3. A fost greu/încă îți este greu?
Am aflat de activiștii Joey Carbstrong și Earthling Ed și datorită lor nu a fost greu.
Mi-am dat seama că e mai greu pentru animale decât pentru mine.
Ce mi-e foarte greu e să văd cum animalele sunt chinuite și ucise tocmai de părinții mei.

4. Ți se pare greu să găsești alternative?
Cele mai bune alternative pe care le-am găsit au fost cele de la Aivia. Adevărul este că nu se găsesc peste tot, dar nici nu trebuie să fie.
Eu vreau să mănânc cât mai des doar fructe și legume, cât mai sănătos și local.

5. Cum te simți de când ai început acest stil de viață?
Mă simt foarte bine, sunt plin de viață și cu conștiința curată. Asta mă motivează cel mai mult să fiu vegan.

6. Care este cea mai ciudată întrebare pe care ai primit-o și ce răspuns ai dat?
Am purtat mii de discuții deja și chiar nu știu, dar dacă aș alege una, este asta: “De ce mănânci mâncarea animalelor?”, răspunsul meu fiind: “Animalele pe care le mănânci tu mănâncă fructele și legumele vândute în piață?”.

7. Ce sfat poți să le dai oamenilor care critică?
Oamenii care critică, ori nu sunt informați destul, ori sunt confuzi despre ceea ce vorbesc, ori sunt defensivi și nu acceptă argumente sau întrebări care îi deranjează.

8. Cum crezi că îi poți ajuta și pe alții să adopte acest stil de viață?
Prin dezbateri, discuții și materiale pentru continua informare.

9. Ce sfat le poți da oamenilor care vor să adopte acest stil de viață?
Să se gândească la animale și la iadul prin care trec și să se pună în locul lor. Apoi să ia o decizie.
Doar în momentul în care te pui în locul victimei poți să judeci o situație corect.

10. Cum crezi că îi poți convinge pe cei care nu iubesc animalele?
Nu trebuie să iubești un animal ca să nu-i faci rău. Nu trebuie să iubești un om ca să nu îi faci rău.
E pur și simplu vorba de a respecta viața animalelor ca și cum ar fi a ta. E mai greu să convingi pe cineva care dă dovadă de lipsă de empatie, milă și bunătate, că și animalul acela își merită viața sa.

11. Când te uiți în trecut la ce decizii luai, cum te face să te simți?
Trist. Am fost exact ca un robot care făcea tot ce făceau ceilalți fără să se întrebe cum se simt animalele.

12. Ce i-ai spune persoanei tale din trecut?
Eu-lui meu anterior i-aș spune să gândească și să pună întrebări în legătură cu orice privește viața sa.

13. Ce i-ai spune persoanei tale din viitor?
Să o țină tot așa și să construiască o lume în care animalele să nu mai fie victime.

14. Cum reacționează oamenii când le spui că ai ales să fii vegan?
Devin de multe ori (pe loc), “experți în nutriție”, spun că este extrem și spun: „Dar tu ce mănânci?”.

15. Cum reacționează oamenii când le arăți alternativele vegane?
De exemplu, am introdus Aivia în casa părinților mei. Le-a plăcut și au mai luat „pe furiș”.

16. Care sunt alimentele tale favorite?
Cartofi, orez, linte și năut.

17. Îți este greu să gătești vegan?
Este terapeutic să gătesc. Mă face să mă simt bine că am grijă de mine.

18. Când mergi în oraș să mănânci, îți este greu să găsești ceva vegan în meniu?
Nu prea îmi place să merg în oraș să mănânc.
Tocmai de aia vreau să-mi fac propria afacere vegană cu mâncare bună! 🙂

19. Ai călătorit în alte țări? Cum ți se pare piața de acolo și cum ți se par oamenii? Sunt deschiși la această schimbare?
Nu am fost în alte țări ca să văd cum este, deci nu mă pot pronunța cu celelalte întrebări.

20. Conviețuiești cu un animăluț?
Nu, pentru că nu am loc și pentru că ar fi o responsabilitate mare.

21. Ajuți adăposturile și sanctuarele prin muncă voluntară sau donații?
Încerc să ajut cât mai mult sanctuarele prin activism.

22. Salvezi animale de pe stradă? Dacă da, le introduci la tine în familie sau le cauți o căsuță?
Nu, nu am făcut-o niciodată.

23. Recomanzi oamenilor să adopte în loc să cumpere animale?
Sigur, astfel animalele nu mai sunt privite ca niște obiecte.

24. Ce crezi că îi face pe oameni să fugă de cuvântul “veganism”?
Frica de schimbare și amintirile plăcute din copilărie cu mesele în familie, frica de faptul că nu vor mai fi la fel de frumoase, faptul că li s-a implantat în minte faptul că este un cult sau un trend.

25. Ce poți să le spui persoanelor care cred că veganismul e doar o fază și nu un stil de viață? Dar celor care consideră că este o “fiță”/un moft?
Le spun că nu știu destul, iar că veganismul nu este vegetarianism. Nu o fac pentru mine, ci pentru animale.
La fel cum eradicarea sclaviei umane nu a fost un moft, la fel nici veganismul nu este.
Cei care cred că veganismul este un moft/trend, de obicei provin din epoci în care orice fel de hrană era binevenită. Acei oameni cred că nu-ți place să mănânci animale, când de fapt este vorba de faptul că din moment ce corpul animalelor nu ne aparține, nu avem niciun drept să îl considerăm mâncare.
Nu ne-am oprit din a mânca animale pentru că nu ne mai place, ci pentru că am aflat că viața animalelor contează mai mult decât plăcerea noastră trecătoare.

26. Ce poți să spui despre cuvintele “te crezi mai important pentru că ești vegan!”?
În veganism animalele sunt centrul, nu veganii, cei care încearcă să le respecte viața și să le-o protejeze.
Aici e o problemă de ego și e cam greu să recunoaștem că facem rău animalelor.
Eu recunosc asta, am luat viețile animalelor pentru că așa mi s-a spus că este „normal”.
Nimănui nu-i place să-și vadă mâinile pătate de sânge, dapă-i să-i spună cineva că le are roșii.

27. Suntem singura specie care la maturitate continuă să bea laptele altei specii. Ce crezi că spune asta despre inteligența noastră, având în vedere că mulți oameni merg pe premisa că suntem cei mai inteligenți de pe Terra?
Consumul de produse lactate a explodat odată cu revoluția industrială, care a permis crearea de mașini mai mari care să lucreze pământul, pe care să fie cultivate furaje pentru acele animale.
Inteligența ne permite multe lucruri, dar a te alăpta la vârsta maturității de la un animal din altă specie, nu relevă inteligență. Este o absurditate biologică.

28. Ce le spui oamenilor care consideră că o să mori din diferite motive ale stilului acesta de viață?
Le spun că au fost informați eronat, la fel cum am fost și eu. Din lipsă de informații pot trage concluzii greșite.
Beneficii relevate prin studii există și mă bucur că arată că putem avea riscuri mult mai mici la bolile cele mai prevalente ale omenirii.

29. Sănătatea ta este bună? Ai avut schimbări în bine sau în rău după adoptarea acestui stil? Cum era starea ta de sănătate înainte?
Da, sunt foarte bine și sănătos.
Am devenit aproape peste noapte vegetarian/vegan și starea mea de sănătate nu prea s-a schimbat.
Dar am avut mai multă energie și făcând sport mă recuperam mult mai rapid. Sunt un tip sportiv, deci de obicei am fost foarte sănătos.
Rareori niște răceli banale și dureri în gât.

30. Iei vreun supliment? (Poți spune câteva cuvinte despre el/ele, dacă dorești).
Iau doar B12, supliment recomandat și pentru omnivori și pentru vegani.
B12 este produs de o bacterie care locuiește pe sol.
Până și animăluțele sunt suplimentate cu B12 pentru că nu locuiesc libere, pe sol.

31. Tranziția a fost făcută treptat sau direct?
Tranziția mea a fost directă.
Din momentul în care am aflat adevărul, nu am vrut să mai fiu parte din problemă.
Și astfel am redat animalelor viața și libertatea, pe care eu o prețuiesc atât de mult.

32. Spune-mi câteva branduri de mâncare preferate.
CrownField (variantele vegane), Aivia, Verdino.

33. Spune-mi câteva branduri de cosmetice preferate.
Balea.

34. Spune-mi câteva branduri pentru curățarea casei și rufelor și de ce le-ai ales.
De obicei aleg detergenți ecologici.

35. Spune-mi ce alternative folosești pentru îngrijirea corporală.
Șampon, gel de duș și săpun de la Balea, pastă de dinți din magazinele DM (brandul Alverde).

36. Pe lângă faptul că ai adoptat un stil de viață vegan, ai vreo alergie la ceva? Cum te descurci să găsești alternativele?
Nu am alergii, din câte cunosc eu. Dar am căutat produse care nu au alergeni și am încercat.

37. Ce sfat le poți da persoanelor care nu văd animăluțele dincolo de o bucată de carne sau de un ingredient?
Îi întreb cum au ajuns acolo. Cine le-a zis că animalele nu sunt decât mâncare? Îi întreb despre experiențele lor cu aceste ființe nevinovate și dacă ele merită să fie ucise doar pentru că sunt dintr-o specie (aleatorie) pe care am ales-o noi ca să o pățească.

38. Ce le poți spune persoanelor care cred că animalele sunt special printre noi pentru a le mânca și că nu poți trăi fără a le consuma?
Le spun că felul acesta de gândire este unul limitativ. Noi creăm regulile jocului și etichetele, iar animalele sunt doar niște victime. Animalele nu au ales să facă parte din jocul nostru bolnav, sunt la mijloc.

39. Cum faci față jignirilor oamenilor din jur?
Îmi pare rău că ei simt furie și că vor să-și verse frustrarea pe mine pentru propria vină și neputință.
Știu că nu eu sunt de vină, ci propria lor conștiință, care e confruntată cu un adevăr crud despre propriile obiceiuri, care de multe ori intră în defensivă și caută motive pentru care să continue acele obieciuri.

40. Te reprezintă acest stil de viață? Consideri că o să îl ai pentru totdeauna?
Cu siguranță mă reprezintă, la fel cum îi reprezintă pe toții copiii care nu au fost mințiți.
Voi fi vegan pentru toată viața.

41. Cum te simți acum când intri în magazine și vezi atât de multe animale sacrificate?
E ca și cum aș intra într-o morgă, într-un muzeu al nebuniei umane. Mai mult, nu pot folosi cuvântul „sacrificate”, din moment ce ei îl folosesc pentru a ascunde adevărata acțiune și anume uciderea.

42. Cum te descurci cu poftele (dacă le ai)? Ce sfat le poți da oamenilor care cred că vor tânji după un anumit gust?
Corpul meu a fost dresat timp de 18 ani cu produse de origine animală. Creierului îi ia timp ca să se reformeze.
Dacă tânjiți după un anumit gust care provine din industria animală, gândiți-vă dacă merită, dacă așa sunteți dumneavoastră, dacă o plăcere trecătoare e mai importantă decât o viață a unei ființe.

43. Ce sfat le poți da veganilor care critică persoanele non-vegane în loc să le facă să înteleagă și să le arate alternativele?
Cu toții criticăm tot ceea ce vedem, vegani sau non-vegani, iar oamenii sunt defensivi la foarte multe lucruri, mai ales la adevăr.
Da, le recomand alternative, dar de multe ori e în zadar dacă acea persoană nu este deschisă, nu este miloasă și este egoistă… Aceste discuții duc de multe ori spre nicăieri.

44. Ce sfat le poți da persoanelor vegane care se așteaptă să faci schimbarea peste noapte?Tot ce poți să faci ca vegan este să îi informezi cu privire la tot ce înseamnă industrie animală și suferința acelor ființe nevinovate.
Nu trebuie să ai așteptări. Dacă a înțeles, bine. Dacă nu, nu! 🙂
Tu, ca vegan, ai făcut tot ce ai putut.
Dacă întreabă omnivorul despre tranziție, zi-i că asta ar fi în interesul său, dar nu și în interesul ființelor nevinovate care tot timpul își pierd viața din cauza noastră.

45. S-a întâmplat să îți “scape” să mănânci ceva care nu este vegan? Ce te-a făcut să continui cu veganismul deși “ai dat-o în bară” o dată (sau de mai multe ori)?
Din cauza oamenilor lângă care trăiesc, da. M-am simțit oribil.
Greșelile sunt pardonabile și nu am mâncat ceva de origine animală în mod voit, „scăpat” sau „trișat”. Nu poți trișa un stil de viață. Ori alegi să fii, ori nu. Trișatul se află doar în diete, veganismul fiind un stil de viață, nu este cazul aici.

46. Cu ce înlocuiești carnea din mâncare (dacă simți nevoia)?
Din fericire, am Aivia și Verdino, deși consum destul de rar.

47. Cu ce înlocuiești oul (dacă simți nevoia)?
Ouăle, biologic, sunt niște ovule produse de găini pentru a duce specia mai departe.
Ele trec printr-un stres imens din moment ce le-am modificat genetica pentru a produce de 15-20 de ori mai mult decât produc păsările sălbatice, lucru care le aduce și moartea de multe ori acestor păsări.
Și, ca să răspund și la întrebare, tofu la tigaie este o soluție foarte bună.

48. Cu ce înlocuiești lactatele?
Lactația animalelor este doar o secreție destinată animalelor sugare.
Ce m-am bucurat că am găsit au fost iaurturile vegane cu fructe și toful afumat. Sunt minunate.

49. Cu ce înlocuiești mierea?
Mierea este o substanță produsa de albine prin ingerare și regurgitare pentru a rezista peste iarnă.
Nu ne aparține. Albinele o produc pentru propria specie și de multe ori sunt hrănite cu înlocuitor de miere peste iarnă.
Ca alternativă dulce am aflat că există multe variante mai naturale la așa ceva: sirop de arțar, nectar de agave, glucoză, steviol, zahăr brun. Dar nu le folosesc prea des pentru că evit dulcele. Iau din struguri, mere și alte fructe, în funcție de sezon.

În articolul scris în urmă cu aproape 2 ani, Salvează albinele, găsești mai multe detalii despre practicile apicultorilor și detalii despre de ce NU este bine să consumăm mierea, propolisul, polenul și ceara de albine.

50. Ai vreo rețetă preferată pe care dorești să o împărtășești cu lumea?
Cartofi la cuptor cu varză, sfeclă roșie, usturoi, rozmarin și oregano.

51. Dacă foloseai articole vestimentare din piele/lână /mătase etc., ți-a fost greu să renunți la ele și să găsești alternative?
Nu mi-a fost greu fiindcă le-am văzut ca ce sunt de fapt: părți ale unei ființe. De atunci caut tot timpul să le scot din viața mea și când cumpăr produse, le caut la etichetă.

52. Cât de important crezi că este stilul de viață vegan pentru tine, animale și Planetă?
Este important pentru că salvez vieți nevinovate, îmi reduc impactul ecologic asupra Planetei și am și grijă de sănătatea mea.

53. Consideri că veganismul o să aibă un impact pozitiv în viitor?
Veganismul va deveni normă odată ce oamenii vor vedea ce are loc cu adevărat în crescătorii și abatoare, precum și creșterea producerii de țesut animal în laborator.

54. Ce le poți spune oamenilor care consideră că mâncarea vegană nu e bună și cred că e ceva scârbos, fără gust?
Că probabil nu au încercat niciodată cu adevărat carne crudă sau lactate/ouă fără sare.
Sunt precum pâinea fără sare. Dacă am fi cu adevărat prădători, am simți și gustul cărnii.
Din moment ce nu suntem, precum și faptul că avem vedere tricoloră, asta ne arată că ochiul nostru este format pentru a observa culorile plantelor și a determina când sunt coapte.
Orice legumă poate avea un gust minunat, trebuie să știi doar cu ce să condimentezi.

55. De unde îți faci cumpărăturile?
Îmi place să cumpăr din piață și din alte magazine.

56. Ce sfat le poți da persoanelor care evită să își facă prieteni vegani sau care renunță la prietenie când o persoană devine vegană?
Nu o luați personal. Orice relație evoluează în timp, oamenii se schimbă pentru că află lucruri noi.
Aflați ce contează pentru prietenul/prietena voastră, dacă țineți la ea.
Informați-vă și vedeți dacă puteți evolua împreună.
Dacă nu, asta este. Dacă veți sta în acea relație, este foarte posibil să devină toxică.

57. Ce sfaturi le poți da persoanelor care refuză să aibă prieteni non-vegani?
Sincer, mie îmi este destul de greu să am prieteni care nu sunt vegani. E ca și cum aș fi cu cineva care provoacă rău animalelor cu bună știință, iar asta mă face să mă îndepărtez.
Acești prieteni non-vegani vor mânca cu siguranță în fața ta animale, la fel cum au facut și cu mine, lucru care m-a facut să mă simt rău.
Deci, dacă simți că nu poti tolera un asemenea comportament, nu te pune într-o asemenea poziție.

58. Cum reacționezi când persoanele insistă să mănânci mâncarea lor care nu e vegană?
Nu mănânc animale și nici ceea ce provine de la ele pentru că nu îmi aparțin.
Mi-e milă de toate lucrurile prin care au trecut.

59. Cum te comporți când primești cadouri care nu sunt adecvate stilului tău de viață, deși i-ai spus persoanei despre tine, iar ea refuză să asculte?
Din fericire, nu prea primesc cadouri. Am primit recent și le-am aruncat. Produsele de origine animală nu sunt mâncare, sunt rezultat al suferinței și morții animalelor

60. Eviți grădinile zoologice, circurile, delfinariile și alte locuri care au ca scop exploatarea animalelor?
Sigur că le evit, pentru că sunt închisori legale în care se află animale sălbatice, alte victime ale supremației umane.

61. Ce sfat le poți da oamenilor care merg în astfel de locuri?
Să fie atenți la comportamentul animalelor, să se pună în locul lor și să realizeze că aceste locuri sunt făcute pentru divertismentul oamenilor, nu pentru protecția animalelor.

62. Spune câteva cuvinte cititorilor pentru a-i îndruma să aleagă vegan.
Ne naștem vegani, cu mentalitatea de a avea grijă de cei mai slabi dintre noi.
Pe măsură ce creștem și învățăm să gândim și să trăim, suntem mințiți în față în legătură cu animalele. Se rupe conexiunea între cum vedem noi lumea și cum este de fapt.
Credem lucruri despre animale, nu le vedem cu ochii noștri, nu avem contacte reale cu acele ființe.
Asta ne face să minimizăm orice suferință a unui animal nevinovat, născut în închisoare și ucis din cauza acțiunilor noastre.
Vrem cu adevărat să fim cei care mai bagă un cuțit sau cei care respectă, ajută și salvează vieți?

Sper ca răspunsurile lui să aibă impact pozitiv în fiecare zi 😊

După cum a spus și Ioan, dacă nu iubești animalele, asta NU înseamnă automat că nu poți să îți dai seama că nu este în regulă să le consumi. Nu trebuie să iubești ceva ca să îl lași în pace. Animăluțele sunt ființe care doresc să trăiască, la fel ca mine și ca tine.

A mai punctat un lucru important: deși a ucis cândva unele animăluțe pentru mâncare, pentru că lumea din jurul lui spunea că așa este “normal”, a realizat că ceea ce a făcut nu a fost deloc bine, că nu îi face/ nu i-a făcut plăcere și că acele evenimente NU corespund cu ceea ce simte el cu adevărat. Astfel, nu a mai vrut să își vadă mâinile pătate de sânge.

Încă o dovadă că și tu poți lua decizia de a lăsa animăluțele în pace. Este vorba doar despre voință și compasiune. Oricine poate să devină vegan!

Ca vegan (și sunt sigură că nu numai) este îngrozitor să vezi cum cineva din familie (și nu numai) omoară în continuare ființele pe care tu le aperi. Dacă totuși consideri că ele “merită” asta, te rog pune-te în locul lor pentru câteva minute și încearcă să îți imaginezi tot ceea ce ai putea să simți. Poate acest exercițiu îți va da de gândit.

Ioan este activist și îl găsești pe instagram, facebook și youtube.
Aruncă o privire peste munca lui, sunt convinsă că o să te inspire 😊

Notă: persoana intervievată și-a dat acceptul pentru folosirea pozelor pe acest blog.

Pentru orice altă întrebare legată de stilul de viață vegan, mă poți contacta și îți răspund cu mare drag!
Dacă ești o persoană vegană care dorește să participe la această serie de interviuri, mă poți contacta printr-un mesaj direct pe pagina mea de facebook: Ruxandra – Happy Little Things sau scrie-mi la adresa: ruxandra.happylittlethings@gmail.com
Aștept să ne auzim!

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

20 thoughts on “Despre veganism – Interviu cu Ioan Iacob

    1. De acord pe partea ce ține de restaurante, e chiar foarte greu. Din fericire există alte variante ușoare la care putem apela (ne pregătim mai multă mâncare acasă) + că acum sunt disponibile în mai multe magazine 💚

      Like

  1. Felicitari ambilor pentru ca sustineti acest stil de viata. Informatiile din acest articol sigur vor ajuta mai multe persoane, eu m-am axat pe marcile pe care le recomanda Ioan si o sa incerc cateva daca nu pe toate.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.