
În luna iulie am testat diverse bunătăți vegane, bio și fără gluten de la Zwergenwiese: paste tartinabile, gemuri, pateuri vegetale, sosuri, creme, jeleuri de fructe și muştar.
Pateurile, cremele și pastele vegane tartinabile, sunt răcoritoare și pot fi consumate cu uşurință pentru că nu dau acea senzație greoaie, fiind totodată ideale pentru perioada verii – eu le-am pus la frigider înainte de a le deschide pentru a fi mai răcoritoare.

Cele 3 pateuri vegetale – busuioc, dovleac și portocală, usturoi sălbatic – sunt mai light comparativ cu restul opțiunilor încercate.
Le-am întins pe dischete din ovăz fără gluten, înlocuitoare de pâine clasică.
Preferatul meu este cel cu portocale și dovleac, fiind ușor picant: ulei de rapiță, dovleac (20%), legume (18%) (morcovi, ceapă, păstârnac), semințe de floarea-soarelui (13%), suc de dovleac din suc concentrat de dovleac (10%), suc de portocale din suc concentrat de portocale (7%), sirop de mere, suc de lămâie din suc concentrat de lămâie, sare gema, amidon de cartof, oțet de mere, ghimbir, cocos, usturoi, ardei roșu, piper, curcumă, chilli (ardei iute, ardei roșu), scorțișoară.

Crema/maioneza vegană pentru salată este extrem de delicioasă și ușoară. Oferă un gust aparte preparatelor și face parte din opțiunile mele preferate, printre ele se numără cele de la Byodo și Rewe.
Până acum nu am găsit nicio maioneză vegană grețoasă! Pe cele clasice nu le puteam consuma, erau foarte greoaie și mereu mă simțeam rău de la ele.
Aceasta conține: ulei de floarea-soarelui 45%, apă, zahăr brut din trestie, oțet de vinars, sare gema, proteină din mazăre, proteină din soia, muștar (apă, semințe de muștar, oțet de vinars, sare gema, concentrat din suc de lămâie, turmeric), agent de îngroșare: gumă de guar.
Merge extrem de bine și peste cartofii prăjiți!
Sosul de legume cu curry am ales să îl consum rece, peste pastele de linte.
Poate fi degustat ca atare, pe pâine, în salate sau orez. Este uşor picant, iar combinația de legume este super gustoasă: legume (57%) în cantități variabile (morcovi, ardei, zucchini, broccoli, ceapă, țelină), apă, lapte de cocos, mango uscat, ulei de floarea-soarelui, semințe de floarea-soarelui, sare gema, amidon din cartof, sos de soia (apă, boabe de soia, sare gema), suc concentrat din suc de lămâie verde, curry (conține muștar și țelină), ardei iute, piper, ghimbir, usturoi.
Muștarul cu ierburi de Provance are un gust aparte, fiind ideal pentru persoanele care adoră sosurile plăcut condimentate.
Conține: apă, oțet de măr, boabe de muștar, sare de mare, ierburi de Provence, ghimbir, cuișoare, curcumă.

Am testat pentru prima dată jeleul de fructe și pot spune că este preferatul meu din categoria gemuri și jeleuri!
L-am ales pe cel cu coacăze negre, care, spre deosebire de gemul cu căpșuni, nu conține bucăți de fructe, ci este exact ca o budincă-jeleu.
Ingrediente: suc de coacăze negre, zahăr din trestie de zahăr, suc de lămâie, agent de gelifiere: pectină de măr.
Gemul de căpșuni l-am degustat întins pe pâine, împreună cu untul vegan de la Naturli.
Pe ambele le-am adăugat și în smoothie-uri: 2-3 lingurițe. Au gust intens, sunt super delicioase!

Alte creme tartinabile super aromate, cu gust intens, dar ușor:
- papucchini – paprika și zucchini (face parte tot dintre preferatele mele, fiind destul de picantă);
- currychini – pentru iubitorii de curry și zucchini;
- kürbi – ideal pentru persoanele care adoră dovleacul combinat cu nuca de cocos rasă și ghimbir.

Cele două creme tartinabile vegane de la Zwergenwiese, imită gustul cârnaților reprezentați pe ambalaj: Mettwurst şi Cabanossi.
Textura este mai groasă față de celelalte vatiante prezentate mai sus – poți scoate toată pasta din borcan (îl agiți un pic înainte) şi o poți tăia în felii de diverse dimensiuni pentru a le aşeza pe platouri sau o poți întinde direct pe pâine/dischete.
Mie cel mai mult îmi place opțiunea picantă.
Ambele au la bază: apă, ulei de floarea-soarelui şi fasole de câmp.
Toate opțiunile încercate sunt delicioase și chiar merită să le dai o șansă! 😊
Tu ai încercat vreun produs vegan de la acest brand? Care te atrage cel mai mult? 😊
Le găseşti pe site-ul Biogama.
🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free! 🖤
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

Nu le-am incercat, dar le-as da o sansa, par delicioase din prezentarea ta.
LikeLiked by 1 person
Pe mine m-au încântat 🤩
LikeLike
Am inceput si eu sa aleg diverse creme tartinabile. Ce interesant suna currychini și papucchini. Mereu îmi faci recomandări foarte faine și delicioase.
LikeLiked by 1 person
🖤 sunt bune, bune!
Îți mulțumesc 🖤
LikeLike
Brand-ul acesta nu l-am încercat, dar arata toate foarte apetisant, ma tentează multe dintre ele.
LikeLiked by 1 person
🤩🤩
LikeLike
Sunt fascinata de varietatea de arome.
LikeLiked by 1 person
🖤🤩
LikeLike
De cate ori intru la tine aflu de tot felul de lucruri noi. Mi-as dori sa le incerc pe toate
LikeLiked by 1 person
Îți mulțumesc 💜 mă bucur că te atrag recomandările mele 💜
LikeLike
Poate le voi incerca si eu. Par super interesante si nu tin minte sa fi incercat pana acum. Intru acum pe site.
LikeLiked by 1 person
💜🤩
LikeLike