Despre narcisiștii covert – Atunci când narcisiștii spun că tu ești narcisistul

“Don’t throw stones if you live in a glass house” (Nu arunca cu pietre dacă trăiești într-o casă din sticlă) – un lucru pe care persoanele narcisiste şi manipulatoare nu îl vor înțelege vreodată.

În videoclipul “When the narcissist CALLS YOU a narcissist“, Dr. Ramani explică ce se întâmplă când ai “tupeul” să spui public ce ți-a făcut un narcisist și să îi spui unui narcisist că este narcisist: devii tu narcisistul în povestea narcisistului.

Oamenii ăştia sunt atât de buni în a face pe victimele, au un ego atât de fragil, sunt extrem de sensibili la orice tip de critică (fie ea și constructivă), încât sunt în stare să schimbe complet realitatea în favoarea lor. Deşi ştiu clar ce damage au lăsat în urma lor, se mint pe ei înșiși până când, în lumea lor bolnavă, se schimbă complet narativul și se cred și ei pe ei. Doar că realitatea nu o pot schimba oricât de mult ar încerca. O pot schimba doar în lumea lor apropiată și limitată, căci acele persoane nu au acces la versiunea ta, dar nu pot schimba adevărata realitate.

Fiind atât de fragili la critici, nu pot să conceapă că au greșit pe bune cu ceva și le este extrem de rușine că au fost prinși cu minciuna, cu prefăcătoria… NU că au făcut acel ceva. Așa că apelează la gaslighting-ul suprem: tot ceea ce au făcut ei vreodată sau 95% din tot ceea ce au făcut ei vreodată, spun că de fapt tu ești de vină, tu ești vinovatul.

Poți să ai martori, poți să vii cu screenshoturi, poți să vii cu dovezi video și audio… vii degeaba în fața lor.
În schimb, toate cele de mai sus te ajută pe tine să rămăi stabil psihic sau cât de stabil poți rămâne în astfel de situații – o să explic într-un articol viitor termenul de “reactive abuse” și în ce stări de disperare te pot duce oamenii ăștia atunci când te abuzează pe toate părțile, mai ales că sunt experți în subtilități, în a băga cuțitul prin gard, mai ales de la distanță.
Ei nu încearcă să discute ca să se ajungă într-un punct comun pentru a te simți și tu ok cu discuția. Nu! Ei discută pentru a vedea cum pot să manipuleze, cum pot să găsească scuze, cum pot să se scoată. Pentru că, din păcate, da, mai ales narcisiștii vulnerabili vor încerca să găsească scuze, să vină chiar cu scuze prin care ei chiar par pe bune implicați, că le pare sincer rău, dar la sfârșitul zilei simți că ceva “pute” doar uitându-te la ei. Atunci realizezi că discuțiile au fost întotdeauna distructive, nu constructive.

Ei nu pot să conceapă limite sănătoase și normale pe care le impun oamenii. Se vor lua de reacțiile tale ori de câte ori nu le va conveni ceva. Sunt niște vampiri energetici care vor încerca să sugă orice urmă de energie și fericire din tine – îmi amintesc și acum cum prietenul meu cel mai bun (ne ştim de mai bine de 17 ani), mi-a zis că nu știe cum am putut să mă “târăsc” atât – el încă e alături de mine, s-a implicat chiar să mă ajute/să ne ajute în relația asta, pentru că persoana în cauză era atât de comodă, “firavă”, “plină de frici”, încât prefera să facă oricine altcineva orice în locul lui, dar voia toate beneficiile unei relații.

Pentru că asta sunt narcisiștii: niște oameni care cred că totul li se cuvine, niște oameni care nu apreciază ajutorul (ba chiar schimbă vina și zic că de fapt tu ești persoana incapabilă), niște oameni care se folosesc de toate vulnerabilitățile tale și de toate fricile posibile pentru a te ține constant în alertă, să fii epuizat pe toate planurile, iar apoi ei doar să comenteze… să îți spună cât de inapt eşti tu de fapt.

Iar apoi, tot ei au tupeul să vină să vorbească despre proiecții – aici am înțeles totul: îmi tot spunea în mesaje că “am avut un plan malefic de la bun început”, “că am premeditat x, y și z”. Așa am înțeles totul. Am înțeles de ce mă ținea ascunsă de familia lui, am înțeles de ce discuta despre mine doar când avea ceva rău de spus, am înțeles de ce își punea orice pe social media, mai puțin pe mine (sau foarte rar pe mine), am înțeles de ce dădea ca un obsedat like-uri și love-uri la toate femeile care îi picau la mână și mi-a mai și recunoscut că nu doar că dădea like-uri și love-uri la ce îi pică la mână, dar chiar intra și dădea la zeci de poze și postări mai vechi ale persoanelor respective. Am înțeles de ce m-a ținut constant în teama că s-ar sinucide, am înțeles totul: la final, să par eu aia instabilă, pentru că am “reacții” total normale când vezi tot tabloul de abuz, dar total anormale când nu știi despre ce este vorba.

Viața nu e doar alb și negru, așa cum o văd consumatorii aceştia emoționali care nu construiesc nimic într-o relație, în afară de haos și frică. Viața are multe alte culori.

Eram atât de epuizată încât ajunsesem să nu pot să mai fac mai nimic pentru mine în afară de job, pentru că toată atenția mi-o puneam pe o persoană care nu mai merita deja de mult timp să aibă acces la mine.
Corpul meu simțea abuzul pe toate planurile, mi se făcea rău fizic doar cu gândul că s-ar apropia din nou de mine – o să vorbesc pe larg și despre această parte într-un articol viitor și cum sunt destul de convinsă că frica, mi-a salvat viața.

Gaslighting

Am primit atât de mult gaslighting din partea narcisistului despre care vorbesc, încât începusem să îmi întreb prietenii și foștii colegi dacă au crezut vreo clipă că aș fi eu așa cum zice el că aș fi.

Persoanele cu intenții bune au încercat să mă oprească, să îmi deschidă ochii, până și psihologii și medicii prin care am tot mers în ultimii 2-3 ani, mi-au zis același lucru: că sunt extrem de stresată, că sunt constant într-o stare de fight-or-flight, că îmi fac singură rău dacă mai continui aşa. Ba chiar mi-am făcut niște analize care, așa cum erau expuși parametrii, arătau stres intens.

Asta după ce în urmă cu doi ani am apelat la o doamnă psiholog tare drăguță, o doamnă care știe ce e ăla narcisism (de asta până și Dr. Ramani spune constant cât de important este ca psihologul la care mergi să aibă cunoștințe pe partea asta, altfel o să te lupți cu morile de vânt) și îi ziceam să mă ajute cu “reacțiile” pe care le aveam după discuțiile interminabile, după zilele de silent treatment, după zilele de “iar am adormit”, după multe. Pentru că el nu vedea tot timpul, înțelegerea şi răbdarea mea, el vedea doar reacția cauzată de stresul la care mă supunea zile întregi, nopți nedormite (în timp ce el dormea liniștit), ca apoi să se lege de reacții, nu de acțiunile lui.
Și am nimerit un psiholog bun, care a văzut conversațiile și nu a stat la discuții inutile.

Ajunsesem să îi spun narcisistului la cele mai mici lucruri, la cele mai banale interacțiuni, că nu mă cert cu el. Veneam cu toate disclaimerele posibile, precizam că nu mă cert, îmi era frică să mai spun ceva fără să nu vadă iar ceartă. Îi spuneam “heii, nu mă cert” , “nu mă iau de tine”, “nu sunt supărată pe tine”, “vreau doar să clarificăm X lucru”. Cu toate astea, tot reușea să întoarcă totul împotriva mea din nou și din nou.

Mereu voi spune adevărul și ceea ce gândesc

Dacă am învățat ceva de la bunica mea din partea mamei mele este că, atunci când am dreptate, nu mă lăs călcată în picioare! Indiferent pe ce plan.
Apoi, mai târziu, o doamnă doctor extrem de bună și empatică, mi-a zis: “Spune-ți adevărul, dar ai grijă să alegi pacea interioară, să spui atunci când simți, dacă simți că merită”… iar asta o să fac de acum înainte!

Când narcisistul spune că tu ești persoana narcisistă

Ca un narcisist să te strige pe tine narcisist, face parte din actul lui de a arăta cât de “normal” e el de fapt. Începe să scrie texte cu ChatGPT și să arunce pe tine tot ceea ce ți-a făcut el ție, mai exact: el începe să își valideze perspectivele prin texte generate cu ChatGPT, prin care proiectează asupra celorlalți exact comportamentele lui, şi își construiește toată existența pe manipulare și victimizare.

Mai mult de atât: are grijă să spună totul calm, clar, calculat și matur – ceva ce el nu e și nu a fost nicio clipă. Creierul lui rămâne la nivel de școală generală, va vrea toate beneficiile unei vieți de adult și învață cum să mimeze sentimente, cum să leșine și să plângă exact atunci când e “atacat” cu realitatea…și multe altele.

Dar asta este jocul narcisiștilor covert, asta este ce arată ei lumii: că sunt plini de control, că ei nu ridică tonul, că ei sunt firavi, că ei nu fac rău – lupi în haine de oaie. Cine trăiește cu ei, dar și persoanele care nu sunt imediat apropiate (căci trebuie să își mențină o poziție firavă, calmă și calculată la locul de muncă și în propria familie), văd de fapt cine sunt ei cu adevărat, dar unii refuză să accepte că totul e “chiar atât de rău”.

Sunt niște ființe care:
– au o capacitate incredibilă de a schimba narativul și de a face pe victimele;
– nu știu să construiască relații reale și sănătoase de durată, dar știu foarte bine să trăiască din energia și bunătatea celorlalți;
– nu contribuie cu nimic real într-o relație, dar se așteaptă să primească totul.

Dar e ok. Cândva, va mai veni cineva și își va da seama cine sunt ei cu adevărat, pentru că nu se pot preface la nesfârșit. Oricât de mult încearcă, pur și simplu nu sunt capabili.

Iar asta este karma lor: incapacitatea de a fi ceva real, incapacitatea de a avea principii și personalitate.

Voi scrie în continuare despre experiențele mele cu acești oameni, mai ales despre narcisiștii covert, și cum mai aveam un pic și aveam “dovezi” pentru câte respirații aveam în prezența lor.

Ce știu clar este că ei vor încerca mereu să te distrugă pe toate părțile, important este să nu îi lași să te doboare.

Nimeni nu e perfect, cu toții greșim, dar e o diferență mare între o greșeală urmată de asumare și un pattern.

Notă:
– o să vorbesc despre cum oamenii ăștia îți vând un vis și apoi nu se țin de promisiunile făcute – de asta rămâi atât de mult timp prizonier atât în relație, cât și în propria ta minte. Vei avea în minte două părți de ale tale care se luptă constant fiind în contradictoriu, iar cum aceste două părți nu pot exista în același timp fără să te înnebunească, se creează o oscilare între cele două, apărând și disonanța cognitivă;
– despre cum de fiecare dată când venea la mine, îmi dădea de lucru, strângeam orice după el, nu avea bunul simț să își pună propriul gunoi la coș. Tot ce făcea era să stea în pat și să își facă planuri pe unde să iasă în zonă fără mine, asta când nu punea presiune pe mine pe alte părți, unde îl refuzam (ba planurile respective veneau ca o “pedeapsă pentru refuzul sexual) – oamenii de genul nu înțeleg că “NU” e “NU” și că “NU” este o propoziție completă, indiferent de discuțiile avute anterior;
– și multe altele.

Despre Pattern – Tiparul narcisistului covert

Patternul nu minte niciodată! Patternul e dovada, iar noi suntem dovada vie a abuzului narcisic.

💔 Un exemplu de pattern: se prefăcea că îl ia somnul când era ceva de discutat, indiferent cât era ceasul, unde era, dacă mergea sau dacă stătea, dacă era liber. Niciodată nu era momentul potrivit dacă nu avea el ceva de obținut.

Într-una dintre dățile respective, era în stația de autobuz pe o bancă, abia se aşezase. I-am pus o întrebare pentru că urma să merg la el de Sărbători și pur și simplu tot amâna discuția – o discuție necesară mai ales că aveam de mers mii de km, unde din nou mă ajuta prietenul meu de 17 ani, deoarece așa zisul meu “iubit”, nu dorea să se implice prea mult (i-am cerut eu să se implice financiar și tot a dat-o la întors de câteva ori).
Practic voia să primească totul pe tavă, dar fără pic de efort. Ba chiar a avut grijă să îmi spună cum a făcut curat, de parcă nu ține de respectul față de cealaltă persoană să faci curat când vine cineva la tine în vizită. A zis-o de parcă s-a dus şi mi-a adus luna de pe cer.

Ei bine, de data asta s-a prefăcut că adoarme acolo pe bancă. Iar cu o seară înainte “a adormit” stând în pat cu mine pe video fix la aceeași întrebare.
Cu câteva zile înainte a tot amânat discutia şi “dormea” pe timpul zilei, pe timpul nopții sau îi era rău (dar ieșea să se plimbe cu orele și posta pe social media).

Atunci am pus punct! Nu m-am mai dus – şi tot reacția mea a fost problema.

Mai rău de atât: l-am primit înapoi după ce m-a căutat în disperare câteva zile. După ce a început să mă facă să mă simt vinovată pentru mesajul de despărțire (da, am avut mesajul pregătit, pentru că deja îmi ajunsese până peste cap şi aveam mesaj atât pentru mers acolo, cât și de despărțire).
Ajunsesem să am variante de răspuns pentru toate lucrurile pe care ar fi putut să le spună şi să mă acuze. Silent treatmentul era arma lui supremă în toată povestea asta + prefăcutul că doarme şi îi e rău constant.

Cu toate astea, tot i-am mai dat o șansă, aici deja pierdusem șirul la “de câte ori adoarme când e ceva de discutat” – poveste din luna decembrie (prefer să nu zic anul).

Am reușit să evadez din haos

Pe scurt: a venit din nou vorba despre încercarea de a merge la el, cu greu s-a implicat financiar pentru drum – deși a zis că face orice doar să merg acolo (toți banii i-a primit înapoi pentru că nu am mai ajuns la destinația finală), iar în drum spre el, o rudă de a lui a venit să îmi lase comentarii oribile exact la postarea cu pisoiul care a murit, Fluffy.
Narcisistul a avut tupeul să spună că mi-am dat singură acel comentariu, după ce deja îi spusese sora lui că acea persoană este din familia lor. Apoi a dat vina pe sora lui.

Iar asta nu e prima dată când omul a spus că am făcut lucruri pe care nu le-am făcut.
Cu un an în urmă, primise un mesaj de la prietenul meu cel mai bun, legat de “o problemă”, apoi i s-a confirmat că aceea a fost o strategie să discut cu narcisistul, pentru că narcisistul îmi făcuse ghosting și îmi spusese că urmează să se omoare, dar nu voia să fiu de față. Așa că am apelat la o minciună să pot să discut cu el, crezând că urmează să se sinucidă. Știam ce planuri de suicid avea, locurile, modurile, aveam date coordonatele pe Google Maps să fiu “singura care știe în caz că o va face”. Deja îmi furase de multe ori din pastilele pentru inimă ca “să se omoare”, când nu voia să discute sau îl refuzam cu ceva. Ani m-am rugat de el să discute cu un psiholog, ani… dar degeaba.

Apoi, pentru că oamenii ăștia sunt actorii supremi, și-a dat singur alte mesaje atât lui, cât și familiei lui, dând vina pe mine. Să mă discrediteze pe mine în fața tuturor, căci deja avea totul calculat, deja mințisem eu cu ceva și mi-am asumat, deci, de ce să nu facă el totul mult mai rău?! Că oricum nu credea nimeni că acest om m-a abuzat pe toate planurile posibile. Iar de aici a început drama.

Ce e și mai “frumos”, e niciodată nu mi-a arătat acele mesaje, abia în iunie când am tot insistat eu, a venit cu “câteva” dintre ele, spunând că au fost și altele. Așa am văzut exact că nu erau cele de care eram eu și prietenii mei responsabili, ci cu totul altele, prin care dorea să mă scoată pe mine “nebună” în fața familiei lui. Așa am înțeles de ce le-a ascuns pe acelea – cel mai probabil le dăduse el, mai ales că a sărit să mă acuze pe mine fără să clipsească. Când cineva zice ceva cu așa multă siguranță fără să existe nici cea mai mică dovadă în acea direcție, de cele mai multe ori se incriminează singur (mai ales că am văzut textul din cele pe care mi le-a arătat, nici măcar nu a fost menționat numele meu, era o harababură totală, un joc ieftin de copii de școală generală). A dat vina pe mine, pe prietenii mei, pe prietenul meu cel mai bun. Ne-a luat pe toți la rând în repetate discuții. Orice, orice, doar să nu fie el prins cu minciuna, din nou. Iar eu din nou am înregistrat și am păstrat tot, ca să nu existe dubii.

Toate astea pentru că narcisiștii sunt obsedați de control, de a avea o imagine impecabilă și de a-i face pe alții să pară delulu.

Legat de acea “problemă” (minciună), nu a venit de nicăieri, ci făcusem un pact cu narcisistul (am găsit între timp și conversația cu acest “pact”): dacă era să avem vreodată mare nevoie unul de altul, să mințim că am pățit ceva, ca să putem să ne reconectăm și să ne ajutăm. A fost propunerea lui, ideea lui, promisiunea lui.
Și prin asta din nou am mai înțeles un lucru: s-a folosit de treaba asta (că tot zicea de premeditare), premeditase acțiunea încă dinainte de a fi împreună, pentru a avea “portițe” prin care el să pară ăla sănătos mental, ăla calm și calculat, iar cealaltă persoană să pară instabilă, mincinoasă etc.

Legat de Fluffy, aia a fost cireașa de pe tort, asta după ce deja făcuse câteva glume stupide la adresa lui.
Am văzut totuși că dorește pe bune să îl iert, așa că l-am primit la mine. Voiam să îl văd, dar din nou apăruse acea disonanță cognitivă. Nu voiam să “ratez” faptul că se implică în sfârșit pe bune și vrea să regleze totul, dar ceva în mine spunea că “pute”, corpul meu spunea cum nu doresc să îl mai am în proximitatea mea, în casa mea, în camera mea.
Tot corpul meu îl respingea, din nou.

A venit aici, nu a vorbit o secundă despre tot ceea ce a promis că vorbește și “rezolvă”, îmi făcea iar gaslighting, iar se prefăcea că adoarme în picioare, că îi e rău și să pună presiune pe mine pe partea intimă.

Am avut în sfârșit puterea să spun “NU” din tot sufletul, să torn tot ce aveam pe suflet, să nu mai am filtru în cuvinte, să îi îndepărtez instant mâinile de pe mine (am făcut și poză la mână imediat după incident, căci în încercarea de a-l îndepărta de pe mine, s-a ales cu o mică urmă pe mână, a început să se tăvălească prin pat ca fotbaliștii pe teren pentru nimic, apoi a venit a doua zi cu emailuri cum se duce să își scoată certificat medico-legal – am înregistrat totul, absolut totul, ca să nu existe vreun dubiu, am documentat totul).

Am reuşit să plec definitiv, am avut curajul să îl dau afară din casă şi să nu îl mai primesc înapoi. Am avut curajul şi am puterea să nu îi mai răspund vreodată – deşi l-am informat că voi merge să depun plângere dacă mai continuă cu hărțuirea, i-am scris şi mamei lui să mă lase în pace, cât şi prietenul meu cel mai bun i-a zis acelaşi lucru – e atât de obsedat de control şi cu egoul narcisic atât de rănit, încât tot nu se oprește, trimite e-mailuri peste e-mailuri în disperare. El nu înțelege “Nu” nici de la distanță.
Nici până azi nu am stat să citesc ce a scris, am văzut doar parțial şi au citit alte persoane în locul meu, persoane pe care le-am rugat să nu îmi zică nimic, dar au zis atât: vorbește extrem de urât, te acuză pe tine, îți atacă vulnerabilitățile, îți atacă problemele de sănătate, se victimizează, pune toată vina pe tine și spune că el nu are nicio vină.

Pentru ce îmi pare rău, dar știu că a fost necesar pentru a mă putea desprinde definitiv

Dacă este să îmi pară rău de ceva, este că nu am plecat mai devreme şi că nu m-am ținut de cuvânt de prima dată când am plecat. Îmi pare rău că i-am dat prea multe șanse și că l-am iubit – nu merita, avea nevoie, dar nu merita. Dacă nu avea și părțile lui bune, nu se mai ajungea aici, nu îmi mai pierdeam ani din viață şi nu mai umblam prin medici – căci da, o astfel de relație te distruge pe toate părțile.

Pentru a încheia acest articol într-o notă artistică:
– “One thing I like about me is that I’m nothing like you and I never will be!” – Madeline The Person – MEAN!;
– “Don’t tell no lie about me and I won’t tell truths ’bout you” – Kendrick Lamar – Euphoria.

Pozele din acest articol nu îmi aparțin, sunt gratuite pe diverse site-uri. Primul articol despre narcisism: narcisiștii covert.

Aveți grijă de voi! ✨️ Şi nu uitați: patternul nu minte niciodată! Realitatea nu se schimbă doar pentru că cineva spune ceva cu multă credibilitate şi repetă până se minte singur ✨️