Cum mă vopsesc singură acasă – Manic Panic – Vampire Red și Rock’n’Roll Red

La începutul liceului, am luat decizia finală de a mă vopsi singură acasă, asta după mai multe încercări și rezultate eșuate din soloanele de înfrumusețare.

Nu mă întelege greșit, există saloane incredibil de bune și cu personal amabil, dar în orașul meu mic nu stăteau deloc așa lucrurile.
Nu s-a întâmplat doar o dată să plec plângând acasă și, culmea, nimeni nu mă lua în serios pentru că “eram doar un copil”. Mergeam cu pozele în mână, tăiate din reviste, să le arăt exact ceea ce îmi doream. Degeaba!

Despre dezamăgiri

Totul a început când eram în clasa a cincea și mi se părea super draguță ideea de a-mi face vârfurile blonde. Eram convinsă că îmi va sta bine, mai ales că părul meu este șaten deschis.
Am ales să merg la un renumit salon din orașul meu, unde aproape doi ani la rând s-au chinuit la niște amărâte de vârfuri. M-am ales cu un blond urât și gălbui de fiecare dată.
Apoi, la alt salon, am decis că vreau niște șuvițe blonde, subțiri. M-am trezit cu 3 dungi mari și galbene în tot capul. Am plecat plângând, auzind în spate vorbe, precum: “Nu apreciezi munca noastră!”, “După ce că te-am primit!”, de parcă nu plătisem pentru acel serviciu…
Am revenit la salonul renumit și timp de aproape încă doi ani s-au chinuit oamenii de acolo să îmi acopere opera de artă a celeilalte tipe și să facă tot părul aceeași culoare – până la urmă am ales un ciocolatiu. Vopseaua rămânea în jur de trei, maxim patru spălări pe firele de păr și mai stăteam și câte 6-8 ore ca “să prindă bine”.

La începutul clasei a noua am decis să mă vopsesc singură acasă, și a fost cea mai bună alegere după aproape 4 ani de eșuări grave.
Am ieșit mult mai ieftin, cu rezultate frumoase și mulțumitoare, care se îmbunătățeau de fiecare dată.

Cum mă vopsesc singură acasă

1. Prima dată aplic vopseaua pe tot bretonul și la rădăcinile din jurul feței;
2. Apoi împart părul în două. Cum eu am cărarea într-o parte, nu o stric și aleg să încep cu partea în care am mai multe fire de păr;
3. Cu ajutorul unui pieptene special sau cu a spatulei cu care mă vopsec, merg în rânduri mici din față până în creștetul capului, acoperind, pentru început, doar rădăcinile;
4. Când ajung în zona urechilor, am grijă să insist în locurile în care nu am vizibilitate mare;

5. Mă întorc la cărarea inițială a părului și fac la fel ca în partea cealaltă;
6. După ce am acoperit bine cele două părți din față, îmi las capul în jos și îmi împart din nou părul în două (de data aceasta cărarea este făcută pe mijloc);
7. Aplic vopseaua pornind din vârful capului și cobor spre gât, tot în rânduri mici (aleg o șuviță din stânga, apoi una din dreapta) și am grijă să adaug mai multă vopsea pentru a fi sigură că nu las spații libere;

8. După ce am terminat de aplicat vopseaua la rădăcini, o aplic pe toată lungimea părului: împar părul în șuvițe de diferite mărimi, plec din ce zonă îmi este mai ușor (de sus) și merg ușor și uniform pe lungime;
9. La final, ridic părul și adaug restul de vopsea (dacă rămâne) oriunde consider că ar mai fi nevoie (de obicei, insist pe vârfuri);
10. Masez foarte bine vopseaua în tot părul pentru 2-3 minute, apoi îl prind cu un clește;
11. Las vopseaua să acționeze cel puțin 30 de minute din acel moment (poți acoperi părul dacă dorești).

Sincer, este mai simplu decât pare.
Tot procesul de vopsire durează undeva la 20-30 de minute. De obicei aleg să mă vopsesc în oglinda din cameră, pentru că este mare și acolo pică lumina așa cum îmi doresc.

Notă

Nu uita să acoperi foarte bine hainele de pe tine cu un prosop, o pelerină de plastic sau orice altceva mai folosești (eu am două bluze pe care le port doar atunci când mă vopsesc și nu îmi fac probleme), cât și locurile din jurul tău pentru a nu le păta.
Poți aplica o cremă sau un ulei pe pielea de pe ten, urechi și gât, pentru a o proteja cât poți de mult de posibilele pete de vopsea.

Ce am ales de la Manic Panic

De data aceasta am decis să îmi fac părul un pic mai deschis la culoare, dar nici foarte deschis. De când cu “traumele” din adolescență, încerc să evit schimbările radicale când vine vorba de culoare și de tuns.
Am combinat o cutie de Manic Panic Vampire Red cu o cutie de Manic Panic Rock’n’Roll Red.

Cele două cutii mi-au ajuns la fix! Chiar mi-a mai rămas cu un pic de vopsea la final, pe care am aplicat-o pe vârfuri. Partea aceea a părului este ultima acoperită de vopsea și am vrut să mă asigur că o să iasă totul uniform, cu un aspect plăcut.

Am lăsat vopseaua să acționeze timp de o oră și 50 de minute, după care am spălat părul cu apă rece și am aplicat șampon o singură dată. Am clătit până când apa a devenit aproape clară.

Rezultatele obținute și păreri

1. Culoarea părului meu în funcție de lumină: roșu-sângeriu, roșu-zmeuriu și roșu-vișiniu.
Ador ceea ce a ieșit și cât de frumos poate să difere! M-am vopsit de două săptămâni, iar nuanța a rămas puternică, uniformă și vibrantă. Culoarea s-a deschis foarte puțin. Îmi place că rezistă extrem de mult pe firul de păr. Vopseaua clasică de pe piață ține cel mult o lună de zile;

2. Nu știu dacă am menționat până acum, dar vopseaua are o aromă plăcută, pare florală și este subtilă. Nu e ca cele cu amoniac de simți că te sufoci, mai ales atunci când te speli pe cap;

3. Fiind o vopsea de tip cremă și directă, aloci foarte puțin timp “preparării” ei – aici mă refer strict atunci când combini culorile, cum am făcut eu;

4. Este foarte simplu de pus pe păr și lasă un aspect asemănător cu cel al măștilor hrănitoare;

5. Cât despre poze, sunt făcute după ce m-am spălat pe păr (de dată aceasta am folosit șampon de la prima spălare, chiar dacă era indicat să o clătesc doar cu apă).

6. Nu am folosit niciun tratament și niciun balsam după prima spălare. Din câte se poate observa în poze, părul NU este neted pe toată lungimea, cum este atunci când folosesc: balsam, mască, ulei sau diverse sprayuri. Și, a mai și bătut vântul 😂. Am făcut poze atât la soare, cât și la umbră.
Vopseaua nu a atacat părul, l-a lăsat foarte fin, mătăsos, ușor, strălucitor și cu aspect plăcut și sănătos. A fost aplicată pe părul natural (rădăcinile) și pe cel vopsit (restul părului/lumgimea), nu l-am decolorat.

7. Îmi place enorm de mult ceea ce a ieșit și îmi dă curajul de a merge mai departe spre nuanțe din ce în ce mai deschise, evident, tot de roșu. Deja am câteva idei pe care le voi pune în aplicare anul acesta;

8. Acum, că tot am vorbit mai sus despre saloane, cei de la Axelle au câteva în București. Deci dacă îți este teamă să te vopsești singur/ă acasă, mergi la ei și ai atât de multe nuanțe de la Manic Panic din care poți să alegi, încât este imposibil să nu te atragă ceva.
Mie chiar îmi pare rău că nu am știut de saloanele lor când eram în facultate. Despre vopsea auzisem câte ceva, dar ca orice lucru nou și fiind obișnuită cu un alt brand care îmi merge destul de bine pe vremea aceea, nu am căutat detalii suplimentare. Totuși, este bine și mai târziu decât niciodată!

Tips

1. Înainte de a mă vopsi, am grijă să tund vârfurile despicare (asta înseamnă o dată la 2-3 luni) și bretonul (acesta și din două în două săptămâni).
Dacă îți tunzi părul regulat, îl speli ori de câte ori este nevoie, ai grijă să aplici diverse tratamente hrănitoare și regenerante și îl ferești cât poți de mult de sursele de căldură, părul tău va fi mereu sănătos și îngrijit.

2. Am scris mai multe detalii despre brand, dar și despre cum îți poți îngriji cât mai bine culoarea, aici: Manic Panic – Vampire Red și Infra Red.
Alege și tu o vopsea etică! Manic Panic a făcut minuni pe părul meu și, după cum spuneam în articolul precedent, este vopseaua mea, de păr, preferată!

3. Nu uita că de la sfârșitul primăverii și pe toată perioada verii, ar fi indicat să cauți un produs special pentru îngrijirea părului. Razele soarelui sunt mult mai puternice, iar apa de mare/piscină, degradează firul de păr și îl decolorează.

Care este nuanța ta preferată de la Manic Panic? Preferi formulele de tip cremă sau cele de tip gel?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog, cu noi articole! Pupici 🖤

38 thoughts on “Cum mă vopsesc singură acasă – Manic Panic – Vampire Red și Rock’n’Roll Red

  1. Îmi place tare mult culoarea care ți-a ieșit!!! Din păcate, rosul nu ma avantajează, altfel tare aș fi încercat aceste nuanțe. Și eu ma vopsesc acasă, deși nu am avut parte de dezamăgiri când am fost la salon. Economisesc timp și bani.

    Liked by 1 person

    1. Mersi muuult! ❤
      Mă încântă să aud că ai avut parte de experiențe plăcute 🥰
      Important este să alegi ceea ce este frumos și bine pentru tine 🤗 și eu îmi doream cândva părul blond cenușiu, dar nu e deloc în avantajul meu.

      Liked by 1 person

  2. superb ti-a iesit! si eu tot acasa ma vopsesc, dar merg pe nuante pastel, am traume de la rosu :)) chiara zi ma uitam ca-n urma cu 2 ani era roscata, dar pe parul scurt nu da asa bine…

    Liked by 1 person

  3. Îmi place foarte mult culoarea ta și ți-a ieșit foarte, foarte bine! Utile sfaturi, mulțumesc, și eu intenționez să mă vopsesc (aș fi vrut să mă duc înainte de carantină la un salon, dar mi-au fost date planurile peste cap, iar acum parcă nu mai am aceeași pornire) și chiar mă gândeam dacă aș reuși să o fac singură, acasă.

    Liked by 1 person

  4. Ți-a ieșit o nuanță minunată. Te prinde bine. Și părul arată atât de sănătos. Bravo! Și eu când mă vopsesc o fac singură acasă. Dar nu am mai facut asta de mult timp.

    Liked by 1 person

  5. Ce culoare intensta si frumoasa! Sunt curioasa daca la mine va prinde! Cred ca ar fi fost util sa inserezi si o fotografie cum arata parul tau inainte 🙂

    Liked by 1 person

    1. Mersi frumos!
      Nu a fost nevoie să las poze, deoarece înainte am fost vopsită cu cele două nuanțe din articolul precedent.
      În schimb, găsești acolo poze cu părul meu înainte de Manic Panic. 😊

      Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.