Yogi Tea 2 – Ceaiuri organice, vegane și aromate, pentru toate gusturile

Îmi place să consum ceaiuri și fac asta aproape zilnic, mai ales de când am descoperit diferite opțiuni vegane ce NU au arome sintetice adăugate.

Indiferent dacă este cald afară, dacă lucrez, dacă scriu, citesc, mă uit la un film sau fac orice altă activitate, este practic imposibil să nu găsesc un ceai potrivit pentru momentul respectiv. Mă încântă că reușesc să descopăr și să testez diverse arome!

Despre ceaiurile Yogi Tea am mai vorbit aici “ceaiuri vegane și organice, potrivite pentru orice activitate”.

În acest articol voi prezenta ce arome noi am descoperit, arome cu care m-am delectat în ultimele zile și pe care le consider potrivite pentru toată lumea.

Yogi Tea – Ayurvedic Spice Infusion

A fost pentru prima dată când am încercat această gamă. De obicei achiziționez variantele la plic și chiar îmi era dor de variantele la vrac. Ador să adaug în apă și să le las la infuzat.

Mod de folosire: se adaugă 2 lingurițe de ceai, la 1L de apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 10-15 minute, apoi se strecoară.

De obicei le consum așa cum sunt, sau adaug în ele câțiva ml de lapte vegetal (și vegan) de orez sau ovăz. Uneori le îndulcesc cu sirop de agave sau de arțar.

Ceaiul Classic Chai, conține: scorțișoară, cardamom, ghimbir, cuișoare și piper negru.

Ceaiul Choco Chai, conține coji de cacao, cicoare prăjită + ingredientele ceaiului Classic Chai.

Acestea, la fel ca cele clasice, au în partea de jos a cutiei, sugestii de exerciții pentru yoga.

Cele două ceaiuri sunt gustoase, puternice și intense. Aroma s-a răspândit în toată casa când le-am lăsat la infuzat. A fost un 2 în 1: pe lângă degustarea lor, am avut parte și de aromaterapie.

Yogi Tea – Gama “For the Senses”

Din această gamă, am ales varianta Peaceful Moment, ce conține ulei esențial de lavandă.

Combinația de rooibos, scorțișoară, mușețel, mentă și lavandă, face ca ceaiul să fie puternic aromat și relaxant.

Rooibos-ul, sau ceaiul roșu, este un ceai popular în Africa de Sud, bogat în antioxidanți și are proprietăți antiinflamatorii.
Reduce durerea de cap, nervozitatea și stresul și poate fi folosit cu încredere și de femeile însărcinate.

Rooibos-ul, florile de lavandă și cele de mușețel, fac ca ceaiul să fie perfect în momentele de stres, tensiune, supărare și chiar și înainte de somn, având efect liniștitor și calmant.
Aroma lui este minunată!

Pe cutie este inscripționată o metodă de relaxare de două minute.
Ceaiul nu conține gluten.

Yogi Tea – Gama Yogi

De aici am ales 4 variante: Spicy Chai, Sweet Dreams, Aronia Hibiscus și Green Matcha Energy.

În afara faptului că și aceste ceaiuri sunt puternic aromate, gustoase și condimentate, ambalajul lor mi se pare fancy.
O cutie conține 12 plicuri, toate au mesaje aparte și nu conțin gluten.

Preferatul meu este Green Matcha Energy.
Acesta conține: ceai verde* (45%), mentă* (16%), lemn dulce*, ceai verde mate*, mentă creață*, ghimbir*, suc de lămâie uscat*, guarana*, anason*, matcha* (2%), cardamom*, fenicul*, coji de cacao* – *din culturi certificate ecologic.

Și cel cu aronia, Aronia Hibiscus, mi-a plăcut foarte mult, combinația de hibiscus cu fructe de aronia, coajă de portocale și fructe de shisandra, este absolut divină!

Fructele de shisandra au o mulțime de beneficii pentru organism: întăresc sistemul imunitar și ajută la refacerea organismului după diverse intervenții medicale, inclusiv după chimioterapie. Sunt calmante și ajută la menținerea glicemiei și tensiunii arteriale în limitele normale.

Ceaiul Sweet Dreams este o alegere potrivită înainte de somn.
Rooibos în combinație cu honeybush, valeriană și lavandă, ajută la eliminarea stresului de peste zi, calmează, relaxează și ajută la combaterea insomniei.

Ceaiul Spicy Tea este un ceai condimentat și energizant, fiind potrivit pentru diminețile somnoroase, sau atunci când ai nevoie de un plus de energie înainte de efectuarea diferitelor activități și exerciții fizice.
Conține: ceai negru* 33%, scorțișoară* 27%, ghimbir* 18%, cardamom*, coriandru*, anason*, piper negru*, cuișoare* – * ingrediente sunt provenite din culturi certificate ecologic.

Gama generală, clasică, de la Yogi Tea – Ceaiuri Ecologice

Ador ceaiul Green Chai! Deși am încercat incredibil de multe arome, acesta este preferatul meu dintre toate.

Combinația de scorțișoară, mentă și ceai verde, îl face ușor de băut, plăcut și potrivit în orice moment al zilei.

Ceaiul verde are efect antiinflamator, îmbunătățește starea psihică, reduce stresul și ameliorează anxietatea și depresia. Ajută la o bună funcționare a ficatului și previne apariția infecțiilor respiratorii și digestive.
Ceaiul conține: scorțișoară (30%)*, mentă creață* (21%), ceai verde* (20%), ghimbir* (9%), cardamom* (8%), cuișoare*, piper negru*, ulei de scorțișoară* – ingrediente din culturi certificate ecologic.

Black Chai este tipul de ceai pe care îl poți consuma dimineața, dându-ți un plus de energie.
Este puternic, aromat și piperat.
Combinația de ceai negru cu scorțișoară, ghimbir, cicoare și piper negru, ajută la susținerea sistemului imunitar și stimulează circulația sângelui.

Ceaiul ayurvedic Bedtime (Rooibos Vanilla) este perfect înainte de culcare, având combinații de plante și condimente relaxante, ce ajută la eliminarea stresului acumulat și te liniștește atât psihic, cât și fizic.

Ceaiul Rooibos este un pic mai condimentat și merge consumat oricând în timpul zilei.
Combinația de frunze de rooibos, scorțișoară și ghimbir, ajută la menținerea unei digestii bune.

Ceaiul Lime Mint este perfect pentru vară.
Aroma sa răcoritoare și picantă, îl face ușor de consumat în zilele călduroase din an.
Conține: lemn dulce*, lămâi* (35%), cardamom*, mentă* (11%), mentă creață* (11%), suc de lămâie uscat (4%), rădăcină de turmeric*, ghimbir*, scorțișoară*, cuișoare*, piper negru* – *ingrediente provenite din culturi certificate ecologic.

Îți recomand cu căldură ceaiurile de la Yogi Tea!

Fiecare aromă este specială, caldă și plăcută. E imposibil să nu găsești ceva pe gustul tău.
Pot fi consumate atât calde, cât și reci.

Dacă dorești să prepari varianta Ice Tea, pur și simplu trebuie să adaugi doză dublă și să îl lași la infuzat un pic mai mult.

Notă: Nu uita că nu toate ceaiurile de pe piață sunt vegane. Unele pot avea carmin în ele, pot conține miere, sau chiar aromele adăugate pot fi din surse animale. Din fericire, nu este cazul ceaiurilor Yogi Tea.

Eu prefer să le achiziționez pe acestea. În afară faptului că găsesc incredibil de multe variante, sunt sigure, organice și știu exact ceea ce consum.

Ceaiurile Yogi Tea sunt disponibile în diverse magazine, precum: cele naturiste, Paradisul Verde, DM, farmaciile Bebe Tei și hypermarketurile Kaufland.

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

14 thoughts on “Yogi Tea 2 – Ceaiuri organice, vegane și aromate, pentru toate gusturile

  1. Cu 1-2saptamani inaintea articolului tau, am primit de la o colega de servici un plic de ceai yogi tea cu indicatia “este ceva special”. Era intradevar o aroma placuta! Urmeaza articolul tau cu mai multe informatii despre marca yogi tea si m-ati convins sa imi cumpar 4 arome! Atatea am gasit la auchan. Multumesc pt articol!

    Liked by 1 person

    1. Mă bucur că ai găsit ceva pe placul tău 🤗 poți încerca să cauți în magazinele naturiste (în viitor), s-ar putea să găsești mai multe opțiuni sau poți comanda online 💚
      Cu mare, mare drag! Mersi și eu pentru feedback!

      Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.