I Provenzali – Produse pentru îngrijirea părului din gama cu semințe de in – Produse de igienă personală

Când mă gândesc cât de greu îmi era înainte să găsesc variante bune pentru îngrijirea părului, îmi aduc aminte câți bani am aruncat, la propriu, pe produse ce promiteau multe, dar nu făceau nimic sau nimic special.

Când am testat o parte dintre produsele din gama Rosa Mosqueta de la I Provenzali, am primit cadou două pliculețe de mască pentru păr, de 50ml, din gama cu semințe de in.

Mi-au plăcut atât de mult, încât de data aceasta mi s-au oferit spre testare toate produsele din gama cu semințe de in, de care pot spune că sunt super încântată.

Semințele de in sunt bogate în:

– antioxidanți, nutrienți și animoacizi;
– acizi grași Omega 3;
– Vitamina E;
– Vitamine din complexul B, precum: B1, B2, B3, B4, B5, B6, B9;
– Vitamina K;
– Vitamina C;
– minerale, precum: Calciu, Cupru, Fosfor, Fier, Magneziu, Mangan, Potasiu, Seleniu, Sodiu și Zinc;
– proteine vegetale și au cel mai ridicat procent de lingani.

Acest lucru le face adecvate chiar și pentru îngrijirea părului, nu doar pentru consum.

Gama cu ulei din semințe de in – beneficiile semințelor de in pentru păr

– acestea îi recapătă și îi oferă părului strălucirea naturală;
– sunt adecvate pentru părul degradat, uscat, despicat, subțire și fragil;
întăresc părul de la rădăcină până la vârfuri;

– îl fac să își recapete vitalitatea și să fie sănătos;
– îl fac să își recapete forța, previn ruperea și căderea lui;
stimulează creșterea părului;

– îl lasă moale, catifelat și ușor de pieptănat;
– ajută chiar și în cazul scalpului sensibil și/sau cu iritații și mătreață, reducând inflamația;

– ajută la menținerea unui păr puternic și lung, chiar și în cazul celui vopsit;
luptă cu firele rebele, cu electrizarea părului și cu încrețirea lui.

Ulei tratament pentru păr

Consider că acest ulei tratament pentru păr nu trebuie să le lipsească persoanelor care își doresc un păr lung și sănătos.

Mixul de de uleiuri este bogat în Omega 3, Omega 6 și vitamina E, ceea ce îl face perfect pentru orice tip de păr.

1. Prima dată l-am aplicat pe vârfurile umede, după spălarea părului, pentru a preveni despicarea lor – doresc să îmi păstrez părul cât mai sănătos, mai ales că părul meu este destul de subțire, ceea ce îl face mult mai sensibil și predispus la rupere și degradare.

2. L-am folosit și înainte de șamponare, pe post de mască tratament: am aplicat câteva picături pe toată lungimea părului, inclusiv pe scalp și l-am lăsat să acționeze timp de 20-30 de minute, apoi am spălat părul cu șamponul din aceeași gamă.
Când am ales această metodă, nu am mai aplicat balsamul și masca după șamponare.

3. Poate fi folosit și pe părul uscat: am aplicat câteva picături pe vârfuri, pentru a preveni degradarea și electrizarea lor.

Recipentul este prevăzut cu picurător.

Tratamentul conține: ulei din semințe de in, ulei de floarea-soarelui nesaponificat, ulei nesaponificat din boabe de soia.

Șampon cu semințe de in iprovenzali vegan cruelty-free bio

Șampon pentru păr cu semințe de in

Acest șampon oferă luminozitate părului și este ideal pentru cel degradat, subțire și vopsit.

Conține:
– betaină
– ulei din semințe de in;
– proteine de orez hidrolizate;
– acid citric.

Curăță părul în profunzime și cu blândețe.
Eu l-am masat ușor și l-am lăsat să acționeze timp de 1 minut.
Nu este necesară folosirea unei cantități mari de produs pentru a avea rezultatele dorite.

Eu folosesc cam două lingurițe de șampon la fiecare spălare – îmi șamponez părul de două ori (ceea ce înseamnă în total, cam 4 lingurițe).

Îmi place că mi-a lăsat părul moale, fin, curat și ușor de pieptănat.

Nu a îmbâcsit firul de păr, nu mi-a căzut părul de la el (problemă pe care o întâmpinam, uneori, la schimbarea șamponului), nu mi-a creat iritații și nici mătreață.

Textura șamponului este lichidă și ușor gelatinoasă.

Balsam de păr cu semințe de in

Am folosit acest balsam aproape de fiecare dată când m-am spălat cu șamponul din aceeași gamă.

Textura lui este cremoasă și puțin unturoasă, ceea ce îl face ușor de aplicat pe toată lungimea părului (am evitat rădăcinile).

L-am folosit pe părul umed și l-am lăsat să acționeze timp de 3 minute, după care am clătit părul cu apă din abundență.

Mi l-a lăsat catifelat, moale și ușor de pieptănat.

Este special creat pentru părul colorat și degradat.

Conține:
– acid citric;
– extract din semințe de in;
– proteine de orez hidrolizate;
– glicerină vegetală.

Are proprietăți emoliente, hrănește părul și ajută la menținerea unui păr strălucitor, hidratat și sănătos.

Flacoanele șampoanelor și balsamurilor sunt realizate din 100% plastic reciclat.

Mască pentru păr

După cum spuneam mai sus, am testat această mască încă de data trecută și am fost foarte mulțumită de ea.

Pentru că varianta mare nu mai era disponibilă, am primit 4 pliculețe de 50ml, echivalentul măștii în varianta de 200ml.

Această mască pentru păr se folosește după spălarea părului cu șampon.

După ce mi-am scurs apa din păr, am aplicat masca pe toată lungimea.

Am masat-o pentru câteva secunde și am lăsat-o să acționeze timp de 5 minute, apoi am clătit părul cu apă.

Mi-a lăsat părul ușor de pieptănat, moale și mult mai parfumat în comparație cu șamponul.

Masca are în componență:
– unt de shea;
– proteine de grâu hidrolizate;
– ulei din semințe de in;
– pantenol.

Este o mască nutritivă, cu proprietăți hidratante și regenerante.
Ajută la menținerea unui păr suplu, sănătos și catifelat.

Nu îngrașă părul și nu îl îmbâcsește.
Este ideală pentru părul vopsit și degradat.
Am folosit-o o singură dată pe săptămână.

Cristale lichide pentru păr – fără silicon

Am ales aceste cristale lichide pentru a preveni electrizarea părului și pentru a stăpâni firele rebele.
Acest produs este un ulei ce oferă strălucire părului și este alternativa siliconului.

Se aplică câteva picături, uniform, pe părul uscat.
Este de mare ajutor pentru părul lung și pentru cel care se încurcă ușor.

De asemenea, hidratează părul și îi oferă protecție, fiind ideal pentru vârfurile uscate și degradate, prevenind ruperea și despicarea lor.

Este ușor de dozat, recipientul fiind prevăzut cu pompiță.

Conține:
– ulei de ricin;
– ulei din semințe de in;
– ulei nesaponificat de măsline;
– ulei nesaponificat de floarea-soarelui;
– ulei nesaponificat din boabe de soia.

Nu lasă părul uleios, nu îl îngrașă, ci îi oferă luciu și aspect sănătos.

Cele cinci produse din gama cu semințe de in, sunt ideale pentru părul subțire, degradat, fragil, vopsit și cu diverse probleme – sunt eficiente inclusiv în diverse probleme de la nivelul scalpului, precum mătreață.

Ajută a regenerarea părului, îl fac să își recapete vitalitatea și îl lasă strălucitor, sănătos, ușor de descurcat și frumos parfumat (parfum ce persistă ore în șir).

Totodată, previn încrețirea dată de umiditatea din aer, luptă cu firele rebele și cu electrizarea lui.

Produsele au o aromă unică, plăcută, care mă încântă de fiecare dată când le folosesc – o adevărată aromaterapie.

Nu știu exact cum să descriu mirosul lor – aș putea spune doar că sunt foarte parfumate.

Aroma este delicată, primitoare și ușor înțepătoare – o combinație dulce, ușor florală (puțin asemănătoare cu mirosul de tei, combinat cu liliac) și cu ușoare note de nuci.

Este un parfum curat, iar eu m-am îndrăgostit de el.
Îmi este incredibil de greu să îl descriu exact. Pot spune că este absolut demențial și mie îmi creează dependență.

Pe lângă gama cu semințe de in, am primit spre testare încă 3 produse și, după ce le-am spus cât de mult mi-au plăcut șervețelele intime, mi-au oferit cadou încă un pachet.

Șervețelele intime cu aloe vera sunt absolut minunate și blânde cu zona intimă! Fac parte dintre cele mai bune șervețele intime pe care le-am încercat vreodată – o să vorbesc mai pe larg despre ele, în articolul despre igiena intimă, unde voi prezenta și gelul intim din aceeași gamă.

Ulei din migdale dulci – fără parfum

Uleiul cu migdale dulci, este 100% pur și fără parfum (se simte un ușor miros de nuci în primele 10 secunde de la aplicare).

Este un ulei adecvat pentru pielea cu roșeață și de mare ajutor pentru pielea sensibilă, uscată, foarte uscată și lipsită de vitalitate.

Eu l-am aplicat pe zonele cu roșeață de pe mâini și pe zgârieturi.

Intră repede în piele și o lasă moale și hidratată. Diminuează roșeața.

Repară pielea foarte repede – mi-a fost de mare ajutor în “eliminarea” zgârieturilor și mi-a hrănit pielea în profunzime.

Gel igienizant pentru mâini – curăță și dezinfecteză

Un super gel igienizant pentru mâini!

Presupun că nu sunt singura care a dat peste o mulțime de produse care usucă pielea, o irită și o agresează.

Gelul acesta este foarte blând, curăță pielea într-un mod delicat, dezinfectează și lasă pielea plăcut parfumată, fără să o irite.
Nu se simte acea senzație de strângere după folosirea lui, iar mâinile rămân hidratate și fine.

Pentru mine, un astfel de produs este de mare ajutor, mai ales că în sezonul rece pielea mea este mult mai sensibilă.

Gelul are la bază glicerină vegetală, suc de aloe vera și uleiuri de tea tree, eucalipt și mentă.
Textura este ușoară – deși este gel, intră foarte repede în piele, lâsând-o moale și hidratată.

Săpun solid pentru corp cu migdale dulci

Nu îmi vine să cred că descopăr din ce în ce mai multe săpunuri solide care îmi merg bine.
De obicei, am probleme mari cu ele și tare greu găsesc ceva pe placul meu și care să nu îmi usuce pielea.

Deși acest săpun poate fi folosit pe tot corpul (mai ales că este destul de mare și are 250g), eu am decis să îl folosesc doar pe mâini.
Pentru că am făcut această alegere, l-am tăiat în 2 ca să fie mai ușor de folosit și, cu această ocazie, să îi prelungesc viață și să nu fac risipă.

Săpunul este plăcut parfumat, cu note dulci de migdale – miroase în toată baia după deschidere!

Curăță pielea delicat și în profunzime, fără să o atace, fără să o usuce și fără să lase urme albe.

Are la bază:
– unt de shea;
– ulei de măsline;
– ulei de migdale dulci.

Deși este destul de parfumat, mirosul nu rămâne pe mâini ore în șir și nu este deranjant.

Pentru că se curăță foarte bine de pe piele, dacă ating ochii cu mâinile, aceștia nu mă ustură (o problemă pe care o întâlneam destul de des când foloseam brandurile populare de pe piață).

Sunt tare mulțumită și încântată de toate produsele pe care le-am folosit până acum de la I Provenzali.
Le recomand cu căldură! Toate sunt vegane, bio și nu sunt testate pe animale.

Gelul igeinzinat este disponibil în magazinele DM din țară.

Tot în magazinele DM găsești și săpunul solid pentru corp cu migdale dulci (dar și în magazinul online).

În magazinul online găsești toată gama pentru păr cu semințe de in, uleiul din 100% migdale dulci fără parfum și șervețelele intime cu aloe vera – click pe cuvintele subliniate pentru a accesa mai ușor site-ul.

Tu ce produse ai încercat până acum de la acest brand? Le-ai găsit în magazinele DM?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

18 thoughts on “I Provenzali – Produse pentru îngrijirea părului din gama cu semințe de in – Produse de igienă personală

Leave a Reply to Simona Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.