5 metode de preparare a ceaiului rece

Ceaiurile merg consumate în orice perioadă din an, fie că îți place să le prepari reci sau calde.

Vara aceasta m-am delectat cu aceste opțiuni de la English Tea Shop, care mi s-au părut perfecte pentru zilele călduroase, mai ales că le-am preparat cu gheață și/sau fructe și le-am servit simplu sau lângă un desert vegan delicios.

Metode de a prepara ceaiul rece

• Prima variantă

O metodă foarte ușoară de a prepara ceaiul rece, fără fierbere:
adaugă pliculețul de ceai în 250-330ml de apă rece sau apă la temperatura camerei și dublează sau triplează timpul de “infuzare” – eu l-am lăsat în jur de 15-20 minute;
amestecă bine din când în când;
adaugă apoi, după preferințe, un cub de gheață și/sau îndulcește ceaiul cu zahăr/sirop de agave/sirop de arțar/sirop de curmale etc. sau pur și simplu consumă-l ca atare.

Aici am ales ceaiul Apple, Rosehip & Cinnamon, care conține: hibiscus eco (47%), măceșe eco (36%), măr eco (5%), scorțișoară eco (5%), arome naturale (5%) și mentă eco (5%).

Dacă și ție îți place menta și dorești să încerci un ceai răcoritor și energizant, opțiunea Mint Black Tea e perfectă.
Ingrediente: ceai negru (82%), izmă bună (peppermint) (8%), mentă comună (spearmint) (6%), aromă naturală de mentă (4%).

A doua metodă

Pregătește ceaiul ca de obicei: fierbe apa și lasă ceaiul la infuzat pentru câteva minute (conform indicațiilor, în funcție de fiecare ceai în parte).
După ce ceaiul e “gata”, acoperă-l, lasă-l să se răcească (îl poți pune chiar și în frigider) și abia apoi adaugă gheață, lămâie și ce mai dorești
Această metodă e mai rapidă decât cea prin care îl lași să stea la frigider pentru câteva ore.
Eu am preferat să îl servesc cu câteva felii de măr peste care am pus un pic de scorțișoară.

Am ales varianta Beetroot, Ginger & Curry Leaves – sfeclă roșie eco (41%), morcov eco (23%), ghimbir eco (15%), frunze de curry (15%), pătrunjel eco (6%) – iar prietenul meu a ales ceaiul White Tea, Coconut & Passion Fruit, pe care l-am degustat și eu cu câteva zile în urmă: ceai alb (63,5%), lemongrass (14%), cacao (8%), ghimbir (6%), arome naturale (5%), flori de fructul pasiunii (3%) și cocos (0,5%).

• Metoda a treia

– alege câte căni de ceai dorești să consumi.
Pentru fiecare cană în parte, adaugă un pliculeț de ceai;
– pune într-un ceainic pliculețele de ceai, peste care să torni apoi apa la temperatura camerei (sau apă rece);
amestecă bine, apoi acoperă recipientul și lasă-l la frigider pentru cel puțin 5 ore – maxim 12 ore;
scoate pliculețele de ceai și consumă-l în maxim 3 zile.

Am preparat ceaiul Revive Me – ceai alb eco (36%), moringa eco (19%), scorțișoară eco (12%), măceșe eco (10%), lemongrass eco (8%), spearmint eco (8%), urzici eco (8%), ginseng eco (2%).

Și ceaiul Happy Me, care conține: lemongrass, mere, coji de portocale, rădăcină de ghimbir, cardamom, coriandu, scorțișoară și petale de gălbenele.

A patra metodă

pune într-o cană o cantitate dublă de ceai, prepară-l cu apă la temperatura camerei sau cu apă rece și lasă-l să “stea” în jur de 3-5 minute;
amestecă bine, scoate plicuțele de ceai și consumă ceaiul așa cum îți place.

Mie această variantă NU mi se pare cea mai bună, deoarece fac risipă de ceai, dar dacă nu vrei să folosești prima metodă și te grăbești, aceasta e de ajutor.

Am ales ceaiul Cinnamon, Moringa & Ginger: scorțișoară eco (61%), moringa eco (26%), ghimbir eco (13%).

Metoda a cincea

– într-un recipient (sticlă/ceainic) adaugă o cantitate dublă de ceai – spre exemplu, 2 pliculețe la o cană de apă;
toarnă apă fierbinte (sau aproape fierbinte dacă ceaiul este vede sau negru);
lasă-l la infuzat 3-5 minute, apoi scoate pliculețele de ceai și lasă-l la temperatura camerei pentru câteva minute;
– pentru fiecare pliculeț de ceai, adaugă încă o cană de apă (rece sau la temperatura camerei);
amestecă bine și lasă ceaiul la frigider pentru cel puțin o oră, apoi consumă-l ca atare sau cu gheață.

Opțional: poți să NU îl pui la frigider, ci să îl consumi direct, după bunul plac.

Am ales varianta Green Sancha, White Tea & Matcha: ceai verde organic (61%), ceai alb organic (30%), pudră organică de Matcha (9%).

Am ales și ceaiul Pure Me, care conține: două tipuri de mentă, schinduf, semințe de fenicul, flori de soc, turmeric, coji de lămâie, urzici, rozmarin, lemn dulce, gălbenele.

Te poți juca cu aceste variante așa cum dorești, fie că alegi să pui gheață, să adaugi lapte vegetal rece sau diverse fructe, mai ales citrice.
După bunul plac, consumă-l ca atare sau îndulcește-l cu sirop de agave, sirop de arțar, sirop de curmale sau zahăr de cocos.

Toate ceaiurile English Tea Shop sunt disponibile pe site-ul Belfoods – poți întreaba care dintre ele sunt vegane.
O parte dintre ceaiurile English Tea Shop, sunt disponibile în magazinele DM, în magazinele Mega Image și în hipermarketurile din țară (Carrefour, Kaufland).

Ție îți place să consumi ceaiul rece? Care este metoda pe care o folosești cel mai des?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

8 thoughts on “5 metode de preparare a ceaiului rece

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.