31 de zile de branduri complet vegane și cruelty-free – Ole Henriksen – Veganuary/Veganuarie 2024

Căutând balsamuri de buze cât mai eficiente, am găsit o variantă de la Ole Henriksen care m-a atras instant.

Știam brandul de ceva vreme, dar cum în primă instanță nu am găsit prea multe informații, l-am evitat.

22 Ianuarie 2024 – Ole Henriksen

Brandul Ole Henriksen este un brand cruelty-free și, recent, 100% vegan.

Am luat legătura cu cei de la OleHenriksen și mi-au comunicat faptul că brandul este complet vegan acum, doar că încă mai există pe piață produse din stocurile mai vechi.

Înainte de a achiziționat orice produs de la acest brand, sfatul meu este să verifici pe ambalaj afirmația “vegan“, ilustrată tare drăguț.

Brandul oferă diverse produse de skincare, anti-aging și pentru alte sensibilități/probleme ale tenului:

  • creme pentru zona ochilor;
  • serumuri și tratamente pentru ten – printre care și serumul cu 15% vitamina C, Banana Bright, care conține acizi polihidroxilați (PHA) și acid hialuronic;
  • măști;
  • tonere;
  • pentru îngrijirea buzelor;
  • primere;
  • scruburi și produse de curățare facială;
  • produse cu SPF;
  • creme de mâini;
  • loțiuni și uleiuri de corp etc.

Produsele pe care le-am încercat:

Tratamentul hidratant pentru buze – îl folosesc de câteva săptămâni și buzele au devenit mult mai moi și hidratate, efectul s-a observat încă de la prima aplicare.
Îl am la îndemână atât ziua, cât și noaptea înainte de culcare.

Are o aromă plăcută, dulce-citrică.

“Îmbracă” bine, protejează și hidratează intens buzele, regenerează pielea și restabilește elasticitatea ei. Oferă un aspect mai plin.

Conține: peptide, steroli din açai, unt de kokum, ulei și ceară din coajă de portocale, acid lactic și ulei de floarea-soarelui.

Un alt produs foarte interesant – Lemonade Shooting Scrub – acest scrub facial conține: glicerină vegetală, AHA – acid glicolic (exfoliant), acid lactic (exfoliant) – pudră din coajă de lămâie, extract de lămâie, extract de mușețel (cu efect calmant), extract din rădăcină de lemn dulce, zahăr din trestie de zahăr, extract din coajă de lime, extract de lemn de santal, ulei din coajă de lămâie, ulei din coajă de bergamotă și ridichi fermentate cu leuconostoc kimchii.

Produsul exfoliază pielea în mod delicat.

Mod de folosire: pune cantitatea dorită pe pielea umedă și masează cu blândețe. Lasă produsul să acționeze timp de 2 minute, apoi clătește-l bine cu apă. Se poate folosi de 2-3 ori pe săptămână.

Dacă nu ai mai folosit acizi până acum, poți face un mic test într-o zonă pentru a vedea rezistența pielii sau pur și simplu, pentru început, să aștepți maxim 30 de secunde în loc de 2 minute.

Îți recomand să folosești produsul seara, iar ziua neapărat să aplici SPF dacă ieși din casă sau dacă ai orice contact cu soarele. Acizii de orice tip fac pielea mult mai sensibilă la soare și automat arsurile pot apărea mult mai ușor, în orice perioadă din an!

Mai multe informații despre brand: Ole Henriksen.

Tu ce produs ai încercat de la acest brand? 😊

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

4 thoughts on “31 de zile de branduri complet vegane și cruelty-free – Ole Henriksen – Veganuary/Veganuarie 2024

  1. Nu stiam de acest brand dar am nevoie de un tratament pentru buze, fiindca nu arata prea bine in perioada asta si o sa il incerc pe asta, daca spui ca a dat rezultate bune. Multumesc pentru recomandare.

    Liked by 1 person

  2. Din fiecare articol al tău mai aflu câte ceva despre branduri și produse vegane și cruelty free, iar asta mă bucură foarte tare. Mulțumesc pentru aceste articole atât de bone documentate!

    Liked by 1 person

Leave a reply to Rodica Mihaela Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.