Cum iubesc untul de arahide incredibil de mult, prefer să îți prezint și ție o parte dintre rețetele pe care le fac destul de des.
Am observat că multă lume adoră combinația de dulce-sărat. La fel și eu! Era imposibil să nu revin cu o nouă rețetă de desert ce poate fi savurat oricând, cu mare plăcere.
Desertul este foarte ușor de făcut, este vegan, nu conține gluten și nu este necesar să apelezi la foc.
Pentru “piesa de rezistență”, am folosit
– 400g de unt de arahide smooth;
– 200ml de sirop de arțar gradul C;
– 70g de făină de cocos;
– jumătate de linguriță de sare.
Pentru decor am folosit
– 15g de sos pentru desert cu caramel, de la Biovegan;
– câteva arahide (cu sare) prăjite – aici alegi tu cât de multe sau cât de puține vrei.
Tips
1. Am adăugat într-un bol cele 4 ingrediente și le-am amestecat până am obținut o pastă omogenă;
2. După aceea, pasta am așezat-o uniform într-o tavă, am acoperit-o și am lăsat-o la frigider timp de aproape o oră;
3. După ce am scos tava din frigider, am pus cu mare grijă desertul pe o farfurie și am început să îl tai în bucățele de diferite dimensiuni;
4. Bucățile le-am ornat apoi cu toppingul de caramel de la Biovegan și cu arahide;
5. Desertul se păstrează la frigider 3-5 zile. Ai grijă să îl acoperi de fiecare dată.
Sosul pentru desert de caramel de la Biovegan, conține: zahăr brut din trestie de zahăr*, caramel* 24% (zahăr brut din trestie de zahăr*, apă, amidon de tapioca*, agent de îngroșare: gumă xantan), sirop de glucoză*, lapte de cocos (15%), apă, amidon de porumb ceros, agent de îngroșare: gumă de guar*. *din agricultură ecologică controlată.
Desert – Valoare energetică: 440kcal/100g
Dacă încerci acest desert, nu uita să îmi spui dacă ți-a plăcut.
Enjoy! 🥰
🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare, pe blog, cu noi articole! Pupici 🖤
arata genial
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! 🤩
LikeLike
Combinația dulce-sărat îmi place și mie, cred că papilele mele gustative ar fi fericite să guste desertul tău!
LikeLiked by 1 person
❤❤
LikeLike
vai, ce bine arata! bomba calorica, dar merita. din cand in cand face bine si un cheat meal 😀
LikeLiked by 1 person
🥰🤩
LikeLike
Arata tare bine si cred ca sunt si foarte bune
LikeLiked by 1 person
Sunt, sunt 🥰
LikeLike
Aoleu câte calorii :)) în rest cred ca e suuuuper bun!
LikeLiked by 1 person
Este, este 🥰
LikeLike
Nu stiam de acest desert, pare a fi ușor de făcut. 😊 😊
LikeLiked by 1 person
Este invenție personală 😊
LikeLike
Chiar aș dori să încerc și eu rețeta! Arată foarte foarte bine rezultatul!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc! ❤ sunt convinsă că o să îți placă.
LikeLike
Nu am incercat niciodata acest desert. Dar ma incanta faptul ca nu necesita coacere si se face rapid.
LikeLiked by 1 person
Este rețetă proprie 😊 încearcă, poate o să îți placă.
LikeLike
In urma cu doua luni am descoperit și eu untul de arahide și e delicios, nici nu știu de ce nu l-am încercat pana acum.
O sa încerc rețeta ta, chiar este simplu de preparat.
LikeLiked by 1 person
Ce bine că îți place untul de arahide! ❤
Spor la preparat! 🤗
LikeLike
Sa mai spuna cineva ca nu exista alternative dekicioase daca iti permiti sa mananci altfel si altceva. 🙂
LikeLiked by 1 person
De acord! Există o mulțime de alternative minunate ❤
Iar prețurile alimentelor folosite, sunt accesibile.
LikeLike
Au început să îmi placă tare deserturile vegane așa că îl voi prepara și eu cu siguranță. ❤️
LikeLiked by 1 person
🥰 super!
LikeLike
Mie nu imi place untul de arahide, dar recunosc ca desertul tau arata tentant.
LikeLiked by 1 person
Poți încerca unt din alune de pădure și un pic mai multă făină 😊
LikeLike
Arată gozav și cred că sunt la fel de gustoase.
Deocamdată nu am toate ingredientele necesare în casă dar imediat ce fac rost de ele, probez rețeta ta.
Mulțumesc!
LikeLiked by 1 person
Cu mare drag!
Sper să te încânte 🥰
LikeLike
Cred ca este delicios! Nici nu are cum sa nu fie?! Caramelul este preferatul meu!
LikeLiked by 1 person
Și al meeeu 😍
LikeLike
Vai ce bine arata. Am o pofta de dulce eva de nedescris. Imi surade ideea sa incerc reteta pentru ca nu am nevoie de multe ingrediente
LikeLiked by 1 person
😍🥰
LikeLike
Ador untul de arahide. L-am descoperit când eram în Belgia și îmi place că e atât de satios și aromat. Mulțumim de rețeta!
LikeLiked by 1 person
Daa 🥰 e minunat!
LikeLike
Waw! Ce bine arata! Sigur voi incerca si eu. Ca si tine ador untul de arahide.
LikeLiked by 1 person
❤ e suuuper bun 🌱
LikeLike
Yummy! Trebuie sa incerc si eu acesta reteta! Nu am mai facut deser vegan pana acum
LikeLiked by 1 person
Go for it! ❤
LikeLike
Pare tare bun! Zilele trecute am mâncat unt de arahide și ma gândeam ca ar merge cu ceva dulce. 😂
LikeLiked by 1 person
❤ să îi ia un pic din acea aromă puternică 😊
LikeLiked by 1 person