Sottolestelle – Biscuiți vegani – opțiuni fără zahăr și opțiuni fără gluten

Mereu mi-au plăcut biscuiții, doar că de puține ori am găsit ceva pe gustul meu.

Chiar și înainte de a avea un stil de viața vegan, evitam pe cât posibil produsele ce conțineau lapte, zer, ouă, brânză, gelatină, miere, diverse arome și coloranți.
Legat de arome, o evit și acum pe cea de vanilie dacă nu îi știu sursa exactă, sau dacă producătorul nu asigură faptul că ar fi vegană (certificarea Vegan Society mă ajută foarte mult), asta pentru că încă mai există pe piață aromă de vanilie ce are la bază seuri animale.

Îmi amintesc că în urmă cu 3-4 ani, eram destul de supărată din cauză că abia găseam niște biscuiți sau covrigei fără zer și fără margarină cu cazeină, dar mă bucuram că nu mai susțineam acea industrie.

A fost o mega încântare să descopăr biscuiții de la Sottolestelle. Am simțit efectiv cum a meritat așteptarea, pentru că da, îmi pasă atât de mult de animale, încât am evitat să mai consum biscuiții preferați. Trebuie doar să vrei cu adevărat, nimic nu este imposibil!

După cum am mai spus, în ultimii doi ani piața a crescut semnificativ pe partea de produse vegane, cât și pe partea de produse vegane fără alergeni, iar cei de la Sottolestelle au diverse game și variante create pentru fiecare în parte.

Despre brandul Sottolestelle

1. Este un brand certificat bio și organic;
2. Dispune de o mulțime de produse vegane (certificate de Vegan Society), cât și produse vegane fără zahăr și opțiuni fără gluten;
3. Utilajele sunt verificate de fiecare dată, pentru a se asiguranu există urme de alergeni – totuși, pentru a avea o extragaranție, unele produse au statementul “poate conține urme de…”;
4. “Milk and egg-free” – în fabrica în care sunt produse bunătățile de la Sottolestelle, nu se folosește niciodată lapte și nici ouă;
5. Sottolestelle dispune de game variante, precum cele fără zahăr, cele destinate copiilor și cele fără gluten;
6. Cei de la Sottolestelle au o grămadă de opțiuni delicioase, precum: biscuiți, fursecuri, tarte, vafe, sucuri etc.

Despre produsele încercate de la Sottolestelle

În urmă cu vreo doi ani, am descoperit biscuiții și fursecurile vegane de la Sottolestelle. De atunci le cumpăr frecvent și până acum nu am găsit nimic care să nu îmi placă.

Gama fără zahăr adăugat

Biscuiți din spelta “Krumi” cu sirop de agave

Aceștia sunt preferații mei! Sunt exact așa cum trebuie să fie! Dulci, gustoși și au o aromă aparte.
Combinația de făină de grâu spelt cu sirop de agave este absolut genială!
Trebuie să încerc să fac și eu acasă.
Biscuiții, conțin: făină de spelta* 54%, sirop de agave* 23%, ulei de floarea-soarelui*, ulei de măsline extra
virgin*, agenți de afânare: carbonat de sodiu, carbonat de amoniu, sare, arome naturale* – *ingredientele sunt provenite din agricultură ecologică.

Biscuiți din spelta cu cocos și semințe de mac, cu sirop de orez

Întotdeauna mi-a plăcut macul, iar această combinație de cocos, mac si sirop de orez, este super gustoasă.
Biscuiții sunt dulci, aromați și merg de minune consumați dimineața, împreună cu un ceai.

Biscuiți “margarete” din grâu cu fructe de pădure și “margarete” din grâu cu afine

Și acești biscuiți sunt printre preferații mei.
Mereu m-au atras prăjiturile, biscuiții și diversele deserturi care au gem în componență. Mi se pare că efectiv se potrivesc și dau preparatului un aspect frumos, aparte.
Biscuiții sunt dulci și aromați. Combinația de grâu, sirop de agave și gemuri din fructe, îi face să fie foarte delicioși.

Cei cu fructe de pădure, conțin: făină din grâu spelt* 50%, gem din fructe de pădure* 25% (sirop de glucoză-fructoză*, piure de căpșuni* 10%, piure de zmeură* 7%, piure de afine* 7%, agent de îngroșare: pectină, regulator de aciditate: acid citric, arome naturale), ulei de floarea-soarelui*, sirop de agave, sirop de orez*, agent de creștere: bicarbonat de amoniu, bicarbonat de sodiu – *ingredientele sunt provenite din agricultură ecologică.

Biscuiți cu spelta și mei

Aceștia fac parte din gama pentru copii, fiind în formă de steluțe și au desene zâmbărețe și prietenoase.

A fost prima dată când i-am încercat și chiar mi-au plăcut. Au o aromă dulce, cu tentă de vanilie și sunt destul de sățioși.

Îmi place faptul că cele 5 variante fără zahăr nu sunt înecăcioase, sunt ușor de consumat și sunt hrănitoare.
Biscuiții merg combinați cu iaurt vegan și fructe, fiind perfecți pentru un mic dejun pe fugă.

Din gama fără gluten

Biscuiți din făină de hrișcă, cu migdale și alune și biscuiții din făină de hrișcă, cu nucă de cocos

De obicei evit produsele ce conțin hrișcă. Nu sunt atât de încântată de ea. Încă nu am găsit prea multe metode de a o prepara și mi se pare cam puternic și înțepător mirosul ei.
Totuși, am zis să le dau o șansă acestor biscuiți.
Am fost încântată să văd că nu sunt înecăcioși și nici nu simți că te sufocă mirosul lor când deschizi punga.

Preferații mei sunt cei cu cocos, fiind mai aromați și mai dulci.
Nici cei cu alune și migdale nu sunt răi. Îmi place faptul că nu conțin zahăr și sunt ușor de consumat în orice moment al zilei.
Cei din urmă, au în componență: făină de hrișcă* 47%, margarină vegetală* (ulei de floarea-soarelui*, unt de shea*, apă, arome naturale), sirop de agave* 12%, sirop de orez*, migdale tocate* 3,5%, făină de alune* 3,5%, făină de orez*, agent de creștere: carbonați de sodiu.

Biscuiți din făină de ovăz și quinoa

O super combinație!
În urmă cu 2 ani am consumat pentru prima dată biscuiți din făină de quinoa și ciocolată. Mi-au plăcut atât de mult, încât acum testez toate noile variante pe care le întâlnesc.
Cei de la Sottolestelle sunt dulci, aromați (se simte ovăzul) și delicioși. Nu sunt grețoși și nici lipicioși sau sfărâmicioși.

Conțin: făină de ovăz fără gluten* 37%, zahăr de trestie, margarină vegetală* (ulei de floarea-soarelui*, unt de shea*, apă, arome naturale), făină de orez*, făină de quinoa* 9%, sirop de orez*, agent de creștere: carbonați de sodiu, arome naturale* – *ingrediente provenite din agricultură ecologică.

Biscuiți din amidon de porumb, făină de porumb și făină de orez, cu ciocolată și cu lămâie

Nu cred că aș putea să aleg între cele două opțiuni. Ambele sunt gustoase și aromate. Au o textură un pic prăfoasă, dar pentru mine nu a fost o problemă.
Deși îmi plac, pentru mine sunt un pic greoi și, nu pot mânca mai mult de 4 într-o zi.

Cei cu lămâie sunt mai răcoritori, iar cei cu ciocolată, pe lângă faptul că sunt dulci, sunt foarte drăgălași, având formă de inimioare și au în componență bucățele mici de ciocolată.
Biscuiții cu lămâie, conțin: amidon de porumb* 33%, zahăr din trestie*, ulei de floarea-soarelui*, făină de porumb* 15%, făină de orez* 9%, sirop de orez*, agenți de creștere: carbonați de sodiu, carbonați de amoniu, ulei esențial de lămâie * 0,1% – * ingrediente provenite din agricultură ecologică.

Biscuiții de la Sottolestelle sunt absolut minunați! Eu clar nu o să mă despart vreodată de ei, mai ales de cei Krumi cu sirop de agave și nici de cei în formă de margarete.
Toți sunt ușor de consumat la micul dejun, în timpul zilei, dar și seara lângă un ceai liniștitor.

Dacă vrei să îți surprinzi prietenii cu ceva dulce, bun și sănătos, ai o mulțime de opțiuni din care poți alege.

Eu îți voi oferi câteva idei a-i face cunoscuți:

– îi poți oferi cadou oricui;
– îți poți servi familia, prietenii și rudele la zilele de naștere, petreceri, adunări și diverse sărbători;
– îi poți lua la muncă, în drumeții și în vacanțe;
– o variantă sănătoasă de oferit copiilor la școală când au diverse activități și când își sărbătoresc zilele de naștere sau onomastice.

Produsele de la Sottolestelle le găsești pe site-ul Bio-House Concept, în farmaciile Bebe Tei (online și fizice), în magazinele Mega Image (sunt foarte ușor de găsit online) și în magazinele Biocorner.

Tu ai încercat până acum biscuiții de la Sottolestelle? Care îți plac cel mai mult?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

24 thoughts on “Sottolestelle – Biscuiți vegani – opțiuni fără zahăr și opțiuni fără gluten”

  1. Nu i-am mancat pana acum dar daca sunt vegani cu siguranta or sa-mi palca, mai ales ca eu vinerea mananc asa si ar fi o gustare perfecta!

    Liked by 1 person

  2. Arătă minunat! În ultimul timp, gândul la ceva dulce îmi oferă un disconfort, nu îmi dau seama ce pitici am pe creier. 😂😂 Ar trebui, probabil sa schimb ceva în alimentație, iar minunații ăștia de biscuiți cred ca m ar ajuta sa îmi refac relația cu dulcele.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.