Alternative zero waste, vegane și netestate pe animale – Solara și CO.SO. – Officina Naturae

După cum am promis, am revenit cu mai multe sugestii de opțiuni zero waste, vegane și netestate pe animale ce pot fi luate în calcul, cu ușurință, de toată lumea.

Cu ani în urmă, am avut o perioadă în care am evitat complet variantele solide, asta pentru că de puține ori găseam ceva care să fie cu adevărat bun. Prețul produselor era destul de piperat, iar mulțumirea aproape inexistentă.

Cei de la BioAleea au adus câteva alternative foarte interesante și sustenabile, iar eu am avut ocazia să testez o parte dintre ele.

Ambele game aparțin brandului Officina Naturae, brand despre care am mai vorbit aici: detergenți în varianta lichidă, produse de îngrijire.

Ce produse sustenabile au cei de la Officina Naturae?

În momentul de față, la noi pe piață se găsesc următoarele produse:

1. Din gama Solara, sunt disponibile două opțiuni de detergenți pentru vase în variantă solidă: unul cu mentă și unul cu portocale;
2. Gama CO.SO. are mai multe opțiuni: balsam solid pentru păr, șampon solid pentru păr, două tipuri de geluri faciale de curățare, geluri de duș pentru bebeluși și deodorante naturale în varianta cremă.

Cu ce este diferită gama CO.SO.?

1. Fiecare produs din gama CO.SO. are la bază 4 criterii importante: COsmetici SOlidi (cosmetice solide), COsmetici SOstenibili (cosmetice sustenabile), COsmetici SOlidali (cosmetice solidare), COsmetici SOcial (cosmetice sociale).
2. Cele 4 criterii CO.SO, reprezintă (detaliat):
deșeurile sunt reduse semnificativ, deoarece produsele vin ambalate în carton și nu conțin plastic;
produsele sunt sustenabile, respectând natura și omul;
ingredientele organice raw sunt obținute de la micii fermieri din Italia și ambalate într-o cooperativă socială;
pot fi luate cu ușurință oriunde, fără probleme, ocupând foarte puțin spațiu: în avion, vacanțe și nu numai. De asemenea, nu îți faci griji că acestea vor curge;
3. Produsele CO.SO sunt cosmetice solide, concentrate, blânde, cu PH adaptat pielii, create manual;
4. Acestea NU sunt SĂPUNURI.

Cum folosești și ai grijă de alternativele zero waste?

Produsele CO.SO.:

1. Pentru a le folosi trebuie să le umezești cu apă și să le freci în mână până obții spumă;
2. Acea spumă va fi aplicată unde ai nevoie, în funcție de produs: pe păr, pe corp sau pe ten; și va funcționa ca un produs în varianta lichidă;
3. După ce masezi bine spuma pe păr/ten/corp, clătești totul cu apă.

Produsele Solara:

1. Pentru a folosi detergentul solid pentru vase, este de ajuns să umezești și să freci cu un burete, partea de deasupra a lui. Fiind un detergent foarte concentrat, spuma obținută te va ajuta să speli o mulțime de vase;

Păstrarea lor:

1. Pentru a le păstra pe toate cât mai bine, așază-le pe un suport ce permite scurgerea apei cu ușurință;
2. Este mult mai ușor să păstrezi produsele pentru păr și corp, deoarece acestea au un șnur ce te va ajuta să le prinzi de o sârmă sau un cuier din baie, unde le poți lăsa să se scurgă;
3. Eu am preferat ca de fiecare dată după ce le-am folosit și le-am uscat, să le păstrez în ambalajul original pentru a evita udarea lor, chiar și accidentală, mai ales în baie;
4. Detergentul pentru vase l-am păstrat în bucătărie, fără a-l ține în cutie, ci doar pe un suport din lemn.

Despre produsele folosite

Gelul de duș în variantă solidă, pentru bebeluși

Cu toate că acest gel de duș solid de la CO.SO. este pentru bebeluși, am vrut neapărat să îl testez, deoarece eram tare curioasă cum se comportă pe pielea unui adult.
Chiar am fost mulțumită de el, spală delicat pielea și o lasă plăcut parfumată.
Nu are acel parfum înecăcios de pudră pentru bebeluși, ci este dulce, plăcut și puternic.

Conține extract de gălbenele și ovăz. Este adecvat pentru calmarea pielii iritate.
Poate fi folosit și pentru spălarea părului bebelușilor, fiind un produs 2 în 1.
Reducerea semnificativă a plasticului: 1 produs solid (50g) este echivalentul a 300ml de produs lichid.

Soluție solidă pentru curățarea tenului

Am încercat cândva un săpun pentru ten și de atunci am evitat complet orice produs solid pentru față.
Ceea ce m-a atras în mod special la această soluție pentru ten și m-a făcut să vreau să o încerc, a fost faptul că NU ESTE SĂPUN, ci pur și simplu este varianta solidă a gelurilor faciale, lichide, de curățare.
Îmi place tare mult, este super blândă cu pielea, o curăță delicat, nu o usucă și are o aromă discretă, absolut minunată.
Îndepărtează cu ușurință chiar și cremele pentru ten ceva mai uleioase, cum sunt cele pentru plajă.
Are acțiune calmantă și nu lasă senzația de piele trasă.
Eu am folosit varianta pentru ten sensibil, ce conține extract de unguraș, extract de sulfină galbenă, pudră de spanac, glicerină vegetală și amidon din porumb. Mai este o opțiune cu mur și măr.
1 soluție solidă (50g) = 300ml produs lichid.

Șampon solid și balsam solid pentru păr – CO.SO

Încerc de mult timp să reduc cantitatea de șampon pe care o folosesc pentru spălatul părului. Câteodată “scap” mai mult lichid decât am nevoie și de când am devenit mai conștientă de această risipă, am început să iau în calcul și variantele solide.

Șamponul mi-a curățat părul și scalpul într-un mod delicat. A lăsat părul moale, catifelat și strălucitor. Nu mi-a uscat scalpul, nu mi-a creat iritații și nici nu am rămas cu urme de produs în păr.

A fost pentru prima dată când am încercat un balsam pentru păr în varianta solidă și am fost tare mulțumită de eficacitatea lui. A lăsat părul moale, strălucitor și ușor de pieptănat.

Ambele variante regenerează părul, îl întăresc și îi oferă strălucire.
Conțin extracte organice de castan și mesteacăn.
Le-am putut testa și în cazuri “extreme”: șamponul a curățat foarte ușor apa de mare din păr, a îndepărtat nisipul și praful depus.
Ambele produse pentru păr m-au ajutat la menținerea strălucirii lui și mi-au hidratat și hrănit părul în profunzime.
1 produs în variantă solidă (64g) = 300 ml produs în varianta lichidă.

Detergent solid pentru vase – Solara

Alegerea unui detergent solid pentru vase este o altă alternativă zero waste, foarte bună, de luat în calcul de toată lumea.
Detergentul ar trebui să țină în jur de 3 luni și înlocuiește 2 sticle de săpun lichid de 1L. Asta înseamnă că ar trebui să ajungă pentru aproximativ 200 de spălări, el având doar 180g.
Cel ales de mine are aromă de mentă, spală și curăță foarte bine orice urmă de murdărie și grăsime de pe vase. Nu lasă urme, nu lasă pete și nici nu îmbâcsește vasele.
De asemenea, este blând cu pielea mâinilor și nu o usucă.
Nici nu mai știu când a fost ultima dată când am apelat la acest tip de detergent pentru vase, dar mă bucur că l-am descoperit pe cel de la Solara. Face o treabă foarte bună și mi-a fost foarte ușor să îl iau după mine în vacanță. Pe lângă asta, s-a păstrat foarte bine – vila la care am fost cazată are bucătărie în foișorul din curte și am putut să gătesc în perioada în care am stat acolo – Acest detergent pentru vase a picat la fix! În bagaj am avut după mine un suport pentru detergent și un burete natural din lufă.
Dacă și tu faci parte dintre persoanele care evită pe cât posibil să mănânce la restaurante, acum ai o opțiune foarte bună de luat în calcul în ceea ce privește spălatul vaselor în vacanță (nu doar acasă).

Toate produsele menționate în acest articol, au la bază următoarele criterii:
– sunt realizate manual;
– sunt fabricate în Italia;
– sunt certificate EcoBio Control;
– sunt produse bio sustenabile;
– nu conțin plastic;
– sunt produse vegane și netestate pe animale;
– nu conțin conservanți, înălbitori chimici, parfum alergenic, SLS/SLES, parabeni, ingrediente petrochimice, siliconi, PEG, OMG.

Sunt foarte încântată de aceste variante zero waste și ți le recomand și ție cu mare căldură.

Ar trebui să începem cu toții să fim din ce în ce mai conștienți de impactul pe care îl avem asupra mediului, iar orice schimbare în bine, contează enorm de mult.
Alegând una dintre variantele de la Officina Naturae, impactul negativ este redus semnificativ. Pe lângă faptul că alegi zero waste, alegi și vegan și cruelty-free. În plus, pot fi luate cu ușurință în bagaje atunci când pleci în vacanțe.

Cele 5 produse le găsești pe site-ul BioAleea, accesând următoarele link-uri: șampon solid, balsam solid pentru păr, gel de duș solid pentru bebeluși, gel solid pentru curățarea tenului, detergent solid pentru vase.

Ce alternative zero waste și etice ai încercat până acum? Ce produs te atrage cel mai mult dintre cele prezentate?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

20 thoughts on “Alternative zero waste, vegane și netestate pe animale – Solara și CO.SO. – Officina Naturae

  1. Cum mai spuneam, mi se pare tare interesant acest concept. Dacă mai pun și impactul pozitiv asupra mediului și calitatea lor, concluzia e clară : sunt tare interesata! ❤️ Ma bucur ca ai avut parte de vacanta mult dorita și ca ai revenit cu noi sugestii minunate! 😘😘😘

    Liked by 1 person

  2. Ma bucur ca exista din ce in ce mai multe alternative prietenoase cu mediul si nu numai. As vrea sa incerc si eu un sampon solid. Sper sa mi se potriveasca! 😘😘

    Liked by 1 person

  3. E important sa folosim produse de calitate, eficiente si care respecta si mediul inconjurator. Chiar m-ai facut curioasa, o sa arunc un ochi pe site.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.