Săpun pentru mâini, soluții pentru uz casnic, detergent și balsam pentru rufe – Klar (fără parfum) și AlmaWin

Detergenti si solutii pentru rufe aragaz legume și fructe spray igienizant săpun de tip spumă nuci de săpun înălbitori precarbonat de sodiu vegan cruelty-free AlmaWin Klar

Primul lucru pe care l-am făcut în luna septembrie când am ajuns în Constanța, a fost să ridic o comandă cu detergenți și soluții de la AlmaWin și Klar, de la magazinul Eubio.

Mi-au plăcut atât de mult produsele testate în trecut, încât a vrut neapărat să recumpăr o parte dintre ele și să încerc unele noi.
Pe lângă cele achizițonate de mine, mi s-au oferit spre testare câteva variante de care eram interesată.

Detergenti si solutii pentru rufe aragaz legume și fructe spray igienizant săpun de tip spumă nuci de săpun înălbitori precarbonat de sodiu vegan cruelty-free AlmaWin Klar

Produsele testate de la Klar – Fără parfum

Klar este o marcă secundară și specială, a brandului AlmaWin.

Produsele Klar, pe lângă faptul că dețin aceleași standarde ca cele de la AlmaWin, au și ceva în plus:

– au mai multe opțiuni pe bază de nuci de săpun;
ingredientele folosite sunt de origine vegetală și minerală;
nu sunt testate pe animale, iar majoritatea sunt vegane (certificate Vegan Society);
NU conțin parfum;
– toate opțiunile sunt sigure pentru persoanele cu piele sensibilă, fiind testate dermatologic cu succes;
– toate produsele sunt sigure pentru persoanele cu alergii și/sau astm, fiind aprobate de Federația Germană pentru Astm și Alergii (DAAB);
– sunt certificate bio (EcoGaranție) sau EcoCert;
majoritatea ambalajelor sunt realizate dintr-un procent ridicat de plastic reciclat, iar la rândul lor sunt reciclabile.

Klar săpun spumă nuci de săpun vegan și cruelty-free fără parfum

Săpun de tip spumă, pe bază de nuci de săpun – fără parfum

În ultima vreme tot descopăr noi variante de săpunuri lichide. Cu toate astea, cel mai mult îmi plac cele de tip spumă.
Din păcate, de câteva luni nu am mai găsit opțiunile vegane pe cele pe care le cumpărăm de obicei, iar varianta de la Klar a venit la fix în ajutorul meu.

Curăță blând pielea, dar în profunzime și fără să o usuce.
Este pe bază de nuci de săpun, iar mirosul lui seamănă cu cel de dezinfectant, dar nu dezinfectant înecăcios, ci efectiv simți că miroase a curat, a proaspăt în jur.
Două pompițe sunt suficiente pentru o curățare în profunzime la fiecare spălare.
Voi recumpăra în viitor săpunul de tip spumă de la Klar. Este exact ceea ce am nevoie!

Dacă și ție ți se usucă repede mâinile, mai ales în perioadele reci din an, s-ar putea să îți fie de mare ajutor.

Klar detergent lichid nuci de săpun vegan și cruelty-free fără parfum

Detergent lichid 3 în 1 – fără parfum

De puține ori am găsit un detergent 2 în 1 sau 3 în 1 care să fie cu adevărat bun.
Majoritatea produselor de acest tip, ori nu spală bine, ori lasă hainele îmbâcsite și rămân urme pe ele.

Din fericire, nu a fost cazul detergenului 3 în 1 de la Klar.
Acest 3 în 1, reprezintă faptul că produsul are în compoziție: detergent, balsam și o soluție care facilitează călcatul.

Fiind și acesta pe bază de nuci de săpun, s-ar putea ca aroma lui să nu îți placă atunci când îl miroși în ambalaj. Pe mine nu mă deranjează, mai ales că după ce scot hainele din mașină, ele au o aromă proaspătă și țesăturile miros efectiv a curat, a proaspăt.

Nu lasă urme, nu este dur cu țesăturile, protejează culorile (ei recomandă folosirea lui pe culori deschise, dar eu l-am folosit și pe haine negre și nu am avut probleme), nu decolorează și nu pătează hainele.

Poate fi folosit pe rufe albe și colorate, pe orice tip de țesătura și este ideal pentru temperaturi ale apei, cuprinse între 20⁰C – 95⁰C.
Este recomand atât pentru spălarea manuală, cât și pentru cea automată.

Klar balsam de rufe vegan și cruelty-free fără parfum

Balsam lichid pentru rufe – fără parfum

Deși detergentul de la Klar lasă oricum hainele moi și curate, prefer să adaug balsam în ultima clătire, mai ales dacă este vorba de pulovere, lenjerie de pat sau geci.

Îmi place că acestea devin foarte moi, nu le îmbâcsește, iar aroma de proaspăt, de curat, persistă mult timp pe țesături.
Am luat acest balsam pentru rufe de la Klar, ca să îl combin atât cu detergentul 3 în 1, cât și cu alte opțiuni de la AlmaWin.
Nu am mai avut probleme cu electrizarea hainelor și nici cu decolorarea țesăturilor.
Și acesta poate fi folosit atât la mașina de spălat rufe, cât și la spălarea manuală.

Klar soluție pentru spălat fructele și legumele vegan și cruelty-free fără parfum

Soluție pentru spălat fructele și legumele – fără parfum

Sunt de părere că o astfel de soluție nu trebuie să lipsească din casă.
Să fim sinceri, toate fructele și legumele sunt murdare, de oriunde le-ai lua și pot avea pe ele diverse bacterii (și nu numai) care să îți creeze probleme.
Pe lângă asta, Planeta oricum este destul de poluată în momentul de față, iar o astfel de soluție este de mare ajutor.

Am fost mulțumită de cea de la AlmaWin, așa că am vrut neapărat să o testez și pe cea de la Klar.
Spală foarte bine, îndepărtează cu ușurință murdăria, urmele de pesticide și de chimicale, distruge bacteriile și elimină ceara de pe produse.
Fructele și legumele nu rămân lipicioase sau uleioase, iar soluția nu le strică, nu le degradează și NU îți face rău.

Mod de folosire: adaugă 2-12ml soluție într-un litru de apă. Lasă fructele și legumele timp de 30 de secunde în amestecul rezultat, apoi clătește-le cu apă.

Înalbitor natural pentru rufe și sare pentru pete - fără parfumKlar vegan și cruelty-free

Înalbitor natural pentru rufe și sare pentru pete – fără parfum

Produsul ales este pe bază de precarbonat de sodiu și a fost primul produs testat de acest tip.

Aveam mare nevoie de el, mai ales că plapuma de pe pat este albă și, cum câteodată aleg să să mănânc în pat în timp ce scriu, se întâmplă să o mai pătez cu sos de roșii.

Când am spălat-o, am adaugă 25g de produs în compartimentul mașinii de spălat, împreună cu detergentul pentru rufe.
A îndepărtat orice urmă de murdărie de pe plapuma, a lăsat-o alba și foarte curată.
Poate fi folosit și pentru a scoate petele de pe rufele colorate.

L-am testat pe un tricou și din fericire nu l-a decolorat și nu a degradat țesătura.

L-am folosit inclsuiv pe gurile de scurgere pentru îndepărtarea mirosurilor neplăcute.

Chiar este eficient și mă încântă să văd cât de multe întrebuințări poate avea un singur produs.
Este recomandat și pentru mașina de spălat vase.

Precarbonatul de sodiu îndepărtează petele (inclusiv pe cele de sânge, fructe, ceai, cafea și vin), grăsimea și înălbește acolo unde este nevoie.

Dacă dorești un produs multifuncțional, sunt convinsă că cel de la Klar o să îți fie de mare ajutor.
Eu sunt mulțumită de rezultatele obținute și mă bucur că l-am descoperit.

Produsele testate de la AlmaWin

Am încercat o mulțime de produse și niciunul dintre ele nu m-a dezamăgit până acum, iar de data aceasta, mi s-au mai oferit spre testare încă două.

AlmaWin spray igienizant pe bază de alcool etilic vegan și cruelty-free bio

Spray igienizant pentru suprafețe și obiecte

Cine nu are nevoie de un astfel de spray?!
Am fost tare încântată să îl descopăr, mai ales că aveam nevoie de o opțiune vegană și bio.

Acest spray igienizant de la AlmaWin este pe bază de alcool etilic (alcool vegetal), nu conține parfum și poate fi folosit în siguranță de persoanele cu astm și/sau alergii.

Omoară virusurile, bacteriile și ciupercile.

Poate fi folosit pe diverse suprafețe și obiecte, cu excepția acrilului.

Eu am ales să îl aplic pe: mobilă, mese, scaune, etajere, obiecte din sticlă, capacul de la WC, clanțe, întrerupătoare și pe diverse obiecte din plastic.

AlmaWin spray igienizant pe bază de alcool etilic vegan și cruelty-free bio

L-am lăsat să acționeze 60 de secunde (sau până s-a evaporat de tot). Nu necesită ștergere sau clătire!
Recipientul cu pulverizator îl face foarte practic, ușor de folosit și poate fi luat chiar și în bagaje.

A fost testată eficiența lui și este aprobat de Deutsche Gesellschaft für Hygiene und Mikrobiologie (VAH/DGHM), Deutsche Vereinigung zur Bekämpfung von Viruskrankheiten (DVV) și de Robert-Koch-Institut (RKI).

Mirosul lăsat în urma este unul proaspăt, curat, plăcut și deloc înecăcios.

Solutie pentru curatat aragazul vegan bio cruelty-free

Soluție pentru curățat aragazul cu inducție

Am folosit doar două produse pentru aragaz până acum (evident vegane) de mai bine de 4 ani, așa că era timpul să testez noi variante.
Pe lângă faptul că am curățat aragazul, am ales să o folosesc și pe partea interioară a ușii cuptorului cu microunde.

A îndepărtat orice urmă de murdărie și grăsime și a fost foarte ușor de curățat de pe toate suprafețele.
Nu a lăsat urme de niciun fel.

Pe mine m-a mulțumit de la prima utilizare această soluție pentru aragaz și sunt fericită că am testat-o.

Aroma lăsată în urmă este foarte plăcută și ușor de suportat – are în componență ulei esențial de lavandă și ulei esențial de lemongrass.
Dacă ești în căutarea unui astfel de produs, merită să îi dai o șansă.

Klar detergent lichid fără parfum vegan și cruelty-free

Ca de fiecare dată, am fost încântată și mulțumită de noile opțiuni vegane de la AlmaWin și Klar.

Îți recomand și ție să le dai o șansă, mai ales că sunt etice, prietenoase cu mediul și cu sănătatea omului, iar calitatea își spune cu adevărat cuvântul.

Toate produsele sunt disponibile pe site-ul Eubio (click pe cuvintele subliniate din acest articol pentru a accesa mai repede și mai ușor produsele menționate).

Dacă dorești să citești și celelalte articole pe această temă, le găsești aici:
1. Soluții pentru vasul de toaletă și baie;
2. Detergent lichid pentru rufe – pe bază de nuci de săpun;
3. Balsamuri pentru rufe și detergenți și soluții pentru: rufe, vase, podea, fructe și legume.

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

30 thoughts on “Săpun pentru mâini, soluții pentru uz casnic, detergent și balsam pentru rufe – Klar (fără parfum) și AlmaWin”

  1. Nu ar fi o idee deloc rea sa incep sa folosesc soluție pentru spălat fructele și legumele, pana acum eu le spalam foarte bine doar cu apa.

    Liked by 1 person

    1. Te înțeleg! Poate o să ai parte de rezultatele dorite 😁
      Din fericire eu nu prea am probleme cu hainele cocoloșite, ies destul de bine din mașină și am grijă să fie bine întinse când le pun la uscat.
      Doar lenjeria de pat o calc, dar nu de fiecare dată.

      Like

  2. Stiu ca sunt persoane care cauta produse cat mai naturale, fara parfum doar ca mie imi plac mirosurile si chiar mi se pare interesant sa persiste putin dupa spalare. Doar pentru hainele copiilor merg pe produse fara parfum

    Liked by 1 person

Leave a Reply to Oana Alexandra Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.