Despre veganism – Interviu cu Adina Șarvari – prima parte

Am început seria interviurilor din acest an, cu o persoană pe care o apreciez foarte mult, mai ales de când am citit răspunsurile pe care le-a dat în acest interviu.

Pe Adina am cunoscut-o tot online, prin intermediul grupurilor vegane.
I-am descoperit pagina de instagram, Moove to Plants, pe care o urmăresc cu mare drag, motiv pentru care am invitat-o să se alăture acestui proiect.

Adina este din Deva, locuiește în Luxemburg de 8 ani, are 42 de ani și este fascinată și interesată de psihologia relațiilor de cuplu, gândire pozitivă și dezvoltare personală.

Spune despre ea: “Par o tipa sociabilă, știu, dar, de fapt, sunt din ce în ce mai solitară, mai sălbatică și selectivă. Nu-s vreo deprimată 😄, aleg să fiu așa, pentru că-mi corespunde mai bine și-mi place să stau singură 🙂”.

Enjoy! 🖤

1. De ce ai ales un stil de viață vegan?

Pentru că mi-am deschis, brusc, mintea, inima și ochii vis a vis de impactul negativ al stilului meu de viață asupra animalelor non-umane, asupra oamenilor (de exemplu, lucrătorii din abatoare, nevoiți să-și petreacă zilele în bălți de sânge și martori la imagini pline de violență), asupra sănătății proprii și, de asemenea, asupra Planetei. Am înțeles cât greșesc, că nimeni n-are de câștigat din asta și m-am oprit. Simplu!

2. De cât timp ești vegană?

Sunt vegană de 4 ani și sunt și părintele mândru al unui copil minunat și empatic, care a decis să devină vegan, imediat ce i-am expus adevărul despre ce li se întâmplă animalelor ca să ajungă în farfuriile oamenilor. Mara are 12 ani jumate acum și, deci, e și ea conectată la realitate și vegană. 😍

3. A fost greu/încă îți este greu?

Când o faci pe considerente de etică e foarte ușor pentru că, dintr-o dată, începi să vezi lucrurile altfel și animalele nu mai reprezintă mâncare. Cel mai greu, când devii vegan, nu e nici pe departe să găsești ce să mănânci în fiecare zi. Observ că asta e teama cea mai mare a oamenilor, că nu le mai rămâne nimic de mâncat dacă elimină produsele de origine animală, dar asta e chiar ridicol de simplu azi, când magazinele sunt pline de opțiuni.
Și nu, veganii nu mănâncă numai salate, veganii mănâncă pizza, burger, hotdog, brânză, prăjitură, înghețată și altele… practic absolut tot ce mănâncă și un non-vegan, dar în variantă vegană.
Cel mai greu (pentru mine, în orice caz), este să mă trezesc, în fiecare dimineață, și să știu că trebuie să ies iar în aceeași lume în care ieșeam și înainte, dar pe care azi o văd cu alți ochi. Lumea în care ies azi îmi pare mult mai violentă. Mă sfâșie că trebuie să fiu martoră, zi de zi, neputincioasă, la faptul că majoritatea oamenilor (oameni buni, empatici si inimoși, de altfel) aleg să participe, în continuare, inutil, la suferința și moartea atâtor ființe inocente, vulnerabile, nevinovate și capabile să simtă, doar pentru că trăim într-o societate în care s-a normalizat abuzul, în care e legal să iei viața cuiva pentru un sandviș, în care suntem încurajați să ne suprimăm una dintre cele mai importante caracteristici, care ne definește ca și specie, compasiunea. Oamenii sunt complet deconectați de la animalul pe care-l au în farfurie și de la procesul terifiant prin care acesta a trecut până a ajuns acolo. Dar asta nu e întâmplător. Industriile barbare fac tot ce pot ca lucrurile să rămână așa, pentru că oamenii care devin conștienți și fac legăturile necesare sunt potențiali clienți pierduți si asta le afecteză profiturile obținute din exploatearea, tortura și abuzul altora. Dacă abatoarele ar avea pereți de sticlă sau dacă am fi toți nevoiți să ne procurăm singuri hrana, am trăi, cel mai probabil, într-o lume predominat vegană, că nimănui nu-i place să știe despre el că e părtaș la atâtea nenorociri. Suntem învățați să discriminăm, de când ne naștem, suntem condiționați să integrăm credința că o specie contează și alta nu, că e ok să iubim cățelul, dar pe purcel putem să-l ucidem cu brutalitate și să-i tranșăm corpul, deși, din punctul de vedere al felului în care suferă, simt durere și-și prețuiesc viața, nu e nicio diferență între cei doi. Ca să nu mai zic că, deși cei mai mulți nu știu, purcelul este, dovedit, mai inteligent nu doar decât cățelul, dar decât orice alt animal domestic. Purcelul are nivelul de inteligență al unui copil de 3 ani.
Atunci când devii vegan te simți ca un personaj dintr-un film de groază, în care încerci, disperat, să avertizezi pe toată lumea că e un ucigaș prin preajmă, dar nu te aude nimeni.

4. Ți se pare greu să găsești alternative?

În zilele noastre? Pffff…. absolut deloc! Dimpotrivă, parcă nici nu fac față, la câte produse vegane apar de la o zi la alta, în magazine, că aș vrea să le încerc pe toate! Și să nu uităm un aspect foarte important, respectiv că tot vegan înseamnă și cartofi, morcovi, conopidă, broccoli, fasole, năut, orez, linte, etc, toate semințele, algele, fructele și altele.

5. Cum te simți de când ai început acest stil de viață?

Mă simt perfect, mai bine ca oricând înainte și mai în acord cu ceea ce am susținut și am vrut mereu să cred despre mine că sunt, la bază, adică un om bun. Simt că nu mai trăiesc în ipocrizie și-n incoerență, ca înainte, susținând că respect animalele și că îmi pasă de ce li se întâmplă celor din jur, în timp ce aveam în farfurie corpul tranșat al cuiva care n-a vrut să moară și s-a zbătut să evite cuțitul. Ciudat e faptul că nici măcar nu realizam cât de contradictoriu trăiam, atât de condiționată eram să fac totul într-un fel în care m-au învățat alții să fac, iar eu n-am pus la îndoială nimic.
Din punct de vedere fizic, am remarcat schimbări majore când merg la sala de sport, sunt mai rezistentă și am mai multă energie și forță decât înainte. Suntem mai sănătoase, și eu și fiica mea, deși nu ne prea interesează ce mâncăm, atâta timp cât e diversificat și nu a suferit nimeni pentru mâncarea noastră, deci nu calculăm calorii și nu ținem evidența nutrienților (pe mine, sincer, m-ar obosi asta). N-am mai fost nevoite să mergem la medic în ultimii 4 ani, iar asta nu e nicio coincidență, sunt sigură. Înainte eram anemică și avem des carențe de fier și calciu, iar acum nu le mai am. Sunt chiar donator. Nu mai am insomnii, cum mi se întâmpla (prea) des să am (poate pentru că dorm mai bine cu conștiința împăcată 😉). Coincidență sau nu, nu mai sunt atât de friguroasă ca înainte.
La nivel mental, simt că m-am schimbat și m-am deschis enorm, sunt mai stabilă emoțional, am alte viziuni, mult mai clare, alte percepții, mai sănătoase și în acord cu realitatea, alte perspective, mai umane, alt mod de abordare al vieții, în general.

6. Care este cea mai ciudată întrebare pe care ai primit-o și ce răspuns ai dat?

Întâlnesc multe persoane care nu știu exact ce însemană să fii vegan. Odată, un domn insista că ba da, e ok să mănânc ce e în farfurie, pentru că e BIO. 🙂 Avea cele mai bune intenții, doar că nu înțelesese încă în ce constă acest stil de viață. Și carnea poate fi bio… Altă dată, într-un restaurant, mi s-a repetat de 3 ori că aperitivul respectiv e ok, că nu conține lactoză, în timp ce eu încercam să-i explic chelnerului că asta nu însemna nimic pentru mine și că aperitivul, în continuare, nu era vegan. Chiar dacă era fără lactoză, conținea, totuși, lapte de vacă (fără lactoză), iar lui i-a luat ceva timp până să înțeleagă motivul pentru care eu îl tot refuzam. Într-o altă situație, un proprietar de restaurant, în încercarea de a fi amabil și a face conversație cu clienții, la masă, m-a întrebat dacă veganismul e o religie. Nu, nu e nicio religie, e doar un stil de viață prin care încerci, pe cât posibil practicabil, să nu le faci rău animalelor. Este imposibil să nu faci rău deloc, pentru că doar prin simpla noastră existență rănim, inevitabil. Călcăm pe insecte când ieșim din casă, de exemplu, dar asta nu înseamnă că n-ar mai trebui să trăim sau să ieșim din casă. Inclusiv accidentele în care mor oameni sunt acceptate în societate. În schimb, este o diferență mare între a răni din greșeală, accidental, și a face rău cu bună știință. Oricât nu le place oamenilor să audă asta, realitatea e una și foarte clară: când cumperi produse de origine animală, susții, plătești, de bună voie, pe cineva, ca să ucidă în numele tău. De asemenea, mă surprind foarte tare persoanele educate care cred că vaca dă lapte așa, din senin, că ăsta e rolul ei pe Pământ, să le dea oamenilor lapte, și că, mai mult decât atât, îi facem chiar un bine când o mulgem, că altfel ar suferi. Nu! Vaca, exact ca și orice femeie sau ca și orice alt mamifer, trebuie să devină mamă, ca să producă lapte. În industria laptelui și cea a brânzeturilor, ea este, practic, violată, an de an, deși ne place să folosim eufemisme, cum ar fi “inseminare artificială”, ca să ne scuzăm comportamentul barbar si absolut dezgustător vis a vis de ele. Procesul presupune imobilizarea ei (fiindcă nu ar sta de bună voie, deci trebuie forțată), introducerea, prin anus, a întregului braț, cu scopul de a identifica colul uterin și a elibera lichidul seminal în uter. La rândul lui, lichidul seminal este obținut de la taur în urma ejaculării prin stimulare electrică. Vițeii sunt îndepărtați imediat de lângă mame, pentru că altfel ar consuma laptele, destinat lor, de altfel, de la natură. Dacă sunt masculi, sunt trimiși direct la abator, pentru că nu dau lapte și, deci, sunt considerați inutili în această industrie, iar dacă sunt femele, vor avea aceeași soartă ca și mamele lor, respectiv transformate în mașini, inseminate în fiecare an și mulse zi de zi, timp de 4-5 ani, iar apoi trimise la abator (ele ar trăi cam 20 de ani, în mod natural), fiindcă le scade producția de lapte și nu mai sunt rentabile pentru cei care le exploatează pentru secrețiile mamare ale corpurilor lor.

7. Ce sfat poți să le dai oamenilor care critică?

Cei care critică și sunt împotriva veganilor sunt, cel mai des, persoane cărora nu le place să iasă din cadru și sunt rapid perturbate, în general, de orice posibilă schimbare. Ei n-au încercat niciodată un alt stil de viață decât cel cu care au fost învățați de către cei din familie și anturaj, din ziua în care au venit pe lume, nici n-au chef și curaj să iasă din zona de confort. Nu știu, sincer, ce ai putea avea împotriva cuiva care încercă să reducă suferința-n lume. Le-aș aminti că, cel mai probabil, orice vegan pe care l-au întâlnit n-a fost mereu vegan, ci a fost, cel mai probabil, mare parte din viața lui, ca și el, non-vegan, dar a ales să devină vegan, la un moment dat, când a făcut niște legături logice. Asta însemană că orice vegan, spre deosebire de marea majoritate a non-veganilor, a fost, pe parcursul vieții sale, în ambele tabere și, deci, are termen de comparație. I-aș sfătui să nu înceteze niciodată să-și pună întrebări, să caute răspunsuri pertinente, să nu se teamă să pună la îndoială orice au fost învățați, dacă li se pare incoerent sau injust, să se informeze, să vrea să știe mai mult, ca să fie capabili să aleagă mai bine, să nu-i lase pe alții să alegă pentru ei. Și i-aș mai provoca, de asemenea, să se gândească și să analizeze puțin ce susțin și ce încurajează, de fapt, când critică și se opun motivelor pentru care cineva a devenit vegan, adică să încerce să reducă violența inutilă, suferința și moartea, în lume. Ce încurajezi, realmente, când ești în tabăra cealaltă, dacă nu exact violența, suferința și moartea?
Oare celor care critică atâta și care se revoltă (atenție, de pe o poziție privilegiată și nu de pe poziția pe care se află victimele din farfuriile lor), cum le-ar plăcea să fie apărați, dacă ei ar fi victime, într-o zi, într-o situație de injustiție?

8. Cum crezi că îi poți ajuta și pe alții să adopte acest stil de viață?

Știu ce a funcționat în cazul meu și știu cum am ajutat și ce a funcționat până acum, în cazul altora, cu care am interacționat. Adevărul e de aur! Degeaba se revoltă unii că veganii postează imagini violente din abatoare, fiindcă tocmai ele trezesc la realitate, ele sunt cele mai eficiente, ele expun exact adevărul, exact realitatea de care e ruptă lumea (intenționat!) și rutina dezgustătoare a ființelor vinovate de nimic, dar tratate de om mai rău decât cei mai odioși criminali de pe Planetă. Dacă este atât de deranjant pentru ochii tăi să vadă de unde-ți provine “mâncarea”, poate că e timpul să-ți pui întrebări, să realizezi că e o problemă cu ceea ce ai în farfurie, cu ceea alegi să mănânci, nu cu cei care îți arată asta. Te deranjează imaginile violente? Păi, atunci, cel mai corect ar fi să vrei să oprești violența, direct, simplu, nu imaginile care demască actele violente la care alegi să participi voluntar sau pe cei care au curajul să le expună.
Mai departe, cei care sunt dornici și dispuși să încerce să trăiască conștient, mai puțin dăunător și să schimbe ceva în stilul lor de viață, mă abordează, dacă vor, iar eu sunt mai mult decât încântată și dornică să-i ajut cât și cu ce pot. Mereu îi asigur că nu m-ar putea sufoca, solicitându-mi ajutorul, fiindcă e foarte importantă pentru mine lupta asta pentru viețile altora și sunt pasionată de noul meu stil de viață. Am creat și o pagină cu rețete vegane, pe Instagram (moove_to_plants), cu scopul de a inspira. Sunt o tonă de pagini de genul, deci tone de surse de inspirație. Trebuie doar să vrei, restul devine floare la ureche, ba chiar se transformă în plăcere și satisfacție, în cele mai multe cazuri întâlnite de mine.

9. Ce sfat le poți da oamenilor care vor să adopte acest stil de viață?

I-aș încuraja, puternic și din toată inima, să facă schimbarea, pentru că primul și cel mai important beneficiu al schimbării, la nivel personal, este că nu mai trăiești în ipocrizie. Majorarea susținem că suntem împotriva cruzimii, a suferinței, a crimei, dar, de fapt, de fiecare dată când ne așezăm în fața unei farfurii în care se găsesc produse de origine animală, nu facem decât să acționăm împotriva propriilor principii. Nimic uman și drăguț nu se întâmplă într-un abator! Niciodată! Orice scenariu ai încerca să-ți imaginezi, nu există niciun mod “frumos” de a curma viața cuiva care nu vrea să moară. Să ucizi e greșit! Punct. Iar dacă încă nu ești convins, fă un exercițiu și plasează-te, pentru o secundă în locul victimei, și-o să vezi că, atunci, perspectiva se schimbă cu totul.
Toți veganii pe care-i cunosc mărturisesc că nu le lipsește deloc carnea, ci regretă zilele în care o consumau.

10. Cum crezi că îi poți convinge pe cei care nu iubesc animalele?

O să vă surprindă, probabil, ce urmează să zic, dar eu însămi nu mă consider o iubitoare de animale. N-am și n-am avut, prea des, în viața mea, animale de companie. Nu trebuie să iubești animalele, ca să nu le consideri obiecte, ca să le respecți dreptul la viață și, respectiv, să nu le exploatezi, abuzezi, ucizi etc., în același fel în care, chiar dacă nu dezvolți sentimente de iubire pentru toți oamenii pe care-i întâlnești, nu înseamnă c-ai vrea să-i vezi pe toți suferind, atârnați de picioare într-un abator sau morți. Faptul că cineva S-A NĂSCUT ar trebui să fie suficient, ca și argument, ca să i se ofere acestuia, fără discuție, dreptul fundamental la viață, la o viață trăită în pace.

11. Când te uiți în trecut la ce decizii luai, cum te face să te simți?

Când mă uit în trecut mă întristez, de fiecare dată, și realizez că expresia “ignoranța ucide” poartă atâta încărcătură. Ce făceam înainte? Păi funcționam din inerție, mergeam cu valul, făceam ca restul lumii, nu-mi puneam prea multe întrebări. Azi realizez câte suflete nevinovate au pierit, inutil, din cauza ignoranței mele și încă nu-mi înțeleg comportamentul de atunci. N-am zi, de patru ani încoace, în care să nu mă întreb cum am putut fi atât de oarbă, cum n-am văzut, atâta amar de ani, ceva ce era așa de evident. Ca și în orice alt context în care suntem bântuiți de regrete, am decis să nu mă mai uit în urmă, fiindcă trecutul nu mai poate fi schimbat, oricât mi-ar plăcea să fie altfel, și, deci, nu-mi rămâne decât mă concentrez pe ce fac azi și de azi înainte și să aleg conștient. Iar azi, zilnic, nu mai curm vieți, ci salvez vieți! Azi trăiesc cu un scop, nu mai trăiesc întâmplător. Pentru că pot…💪

12. Ce i-ai spune persoanei tale din trecut?

Că a fost greșit să trăiască din inerție și fără scop, că ar fi trebuit să îndrăznească să pună la îndoială orice i se părea suspect, incoerent sau ilogic, să fi fost mai dornică să știe mereu mai mult, ca să fie capabilă să facă alegeri mai bune, să fi ignorat atitudinile răutăcioase, pline de frustrare și intențiile unora de a o împiedica să evolueze. Să fi evoluat, mai devreme, indiferent și în ciuda acestor tentative de sabotaj! Să-și fi apărat, mai curajos, principiile.

13. Ce i-ai spune persoanei tale din viitor?

Că sunt mândră de ea pentru faptul că a ales să nu fie ignorantă sau să meargă cu valul, că a decis că vrea să fie de partea dreptății, de partea bună a istoriei și să trăiască conform principiilor care-o caracterizează. Că ce a zis a și făcut!

14. Cum reacționează oamenii când le spui că ai ales să fii vegană?

În general, prima reacție, spontană, a oamenilor e una pozitivă, de admirație, apoi parcă nu mai e chiar în regulă că trăiești așa, unii încep să critice, ba mai mult, devin, brusc, “experți” în nutriție și-ți explică cum urmează să mori din cauza lipsei de proteină, a calciului sau a mai știu eu ce alți nutrienți. Oamenii nu știu ceva foarte important, ceva ce nici eu nu știam înainte, și anume că TOATE proteinele sunt produse, inițial, de către plante. Animalele pe care le mâncăm de unde au proteine, că toate se hrănesc cu plante? Practic, când omul consumă carne, nu face decât să consume niște proteine reciclate, plus niște hormoni, antibiotice și adrenalină descărcată în mușchi, ca urmare a terorii în fața morții. Păi și-atunci de ce să nu eliminăm intermediarul, care este animalul, și să mergem direct la sursa proteinei, care este planta? Toată lumea ar avea de câștigat, și animalul, și omul, și Planeta.

Aceasta este prima parte a interviului. Sper că ți-a plăcut și ție cel puțin la fel de mult cum mi-a plăcut mie. În curând vor apărea și celelalte părți.

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤