BIOPURO – Detergenți și soluții pentru rufe

Mereu sunt bucuroasă când descopăr noi branduri etice și sustenabile.

Cu toții cunoaștem numele populare de pe piață, care sunt ultra mediatizate, dar care poluează extrem de rău mediul de ani de zile, iar pe lângă asta, nu sunt deloc prietenoase cu animalele.
Să mai spun că sunt toxice și creează alergii severe de toate felurile?

Când foloseam mărcile populare (nu doresc să dau nume) efectiv mă sufocam în casă din cauza mirosului detergențiilor, iar produsele de albire sau de scos petele, mă ardeau până în plămăni.

Despre brandul Biopuro auzisem de ceva vreme, doar că l-am evitat fără un motiv întemeiat.
După ce am căutat mai multe detalii, am decis să îi dau o șansă, iar în ultimele 4 luni am reușit să îmi creez o parere sinceră și corectă despre produsele testate.

Despre Biopuro

1. Este un brand care nu testează pe animale ingredientele și nici produsele finite;
2. Este un brand vegan – produsele nu conțin ingrediente ce au la bază origini animale;

3. Brandul este 100% sustenabil și prietenos cu mediul:
• ambalajele sunt din bioplastic;
bioplasticul este obținut în urma colectării deșeurilor rezultate din prelucrarea agricolă a trestiei de zahăr – ambalajele sunt obținute în urma fermentării trestiei de zahăr;
• bioplasticul nu conține petrol;
prin cultivarea trestiei de zahăr, este redusă încălzirea globală – fiind o plantă, aceasta absoarbe CO2 din aer și contribuie la reducerea efectului de seră, ceea ce face ca ambalajul din bioplastic să fie mult mai prietenos cu mediul;
ambalajele sunt 100% reciclabile;

4. Produsele sunt hipoalergenice și sunt testate dermatologic;

5. Detergenții și soluțiile sunt certificate organic de AIAB (Asociația Italiană pentru Agricultură Organică):
• materiile prime sunt din surse vegetale și organice;
• ingredientele sunt ușor, rapid și complet biodegradabile;

6. Produsele sunt testate pentru crom, nickel și cobalt;

7. Produsele nu conțin:
• EDTA
• SLES/SLS
• PEG-uri,
• petrol,
• fosfați
• ftalați;
• uleiuri minerale;
• parabeni;
• metilizotiazolinonă,
• fomaldehide;
• parfumuri sintetice
• coloranți sintetici;
• înălbitori optici;
• OMG-uri;
• clor;
• enzime;

8. Materiile prime sunt naturale, iar parfumurile, coloranții și uleiurile sunt din surse vegetale;
9. Produsele sunt fabricate și ambalate în Italia, de compania Nivel.

Detergent pentru rufe colorate

Mă bucur de fiecare dată când întâlnesc detergenți care nu sunt adecvați pentru lână și mătase.
Acest detergent este ideal pentru rufe din materiale sintetice, in, cânepă, bumbac și pentru diverse materiale rezistente.
Este adecvat pentru rufele colorate, deoarece ajută la menținerea și protejarea culorii.
Are o aromă subtilă, curată și plăcută de aloe vera și floare de lotus.

Detergent pentru rufe negre

A fost primul detergent vegan, special creat pentru rufe negre, pe care l-am testat.
Am folosit cândva un detergent clasic de pe piață și am avut neplăcerea de a mă “trezi” cu hainele murdare. Pur și simplu se curăța culoarea de pe hainele negre pe hainele deschise la culoare.

Din fericire, acest detergent nu atacă țesăturile și poate fi folosit în siguranță, fără a-ți face probleme.

Detergentul ajută la protejarea culorii hainelor negre, elimină dungile sau petele albe de pe acestea și lasă rufelor o culoare intensă și strălucitoare.
Are o aromă foarte plăcută de lăcrămioare, combinată cu o aromă dulce și fructată.

Acest detergent nu are culoarea neagră.

Detergent pentru rufe albe și colorate

Un astfel de detergent nu trebuie să lipsească din casă, mai ales că este adecvat pentru toate culorile și poate fi folosit în siguranță chiar și pe rufele albe.
Are un parfum discret și curat, de orhidee și iris.
Nici acest detergent nu este adecvat pentru rufe din lână și mătase.

Cei trei detergenți de la Biopuro sunt pe placul meu. Curăță hainele în profunzime, fără să atace țesăturile și fără să le încarce.

Rufele nu rămân îmbâcsite, unsuroase, uleioase sau murdare. După spălare, acestea rămân moi, fine, curate, delicate și plăcute la atingere.

Detergenții pot fi folosiți atât pentru spălarea manuală (se toarnă 40ml de detergent în 5L de apă), cât și pentru cea automată.

Pentru spălarea automată, în funcție de duritatea apei (aceasta diferă în funcție de zona în care te afli, iar pentru mai multe detalii, contactează furnizorul tău de apă) și în funcție de gradul de murdărie de pe rufe, cantitatea de detergent folosită este diferită: între 21ml și 56ml.
Cei de la Biopuro recomandă, în general, 40ml la fiecare 4,5kg de rufe – cantitatea se adaugă în compartimentul mașinii de spălat.

Fiecare detergent ajunge pentru aproximativ 35 de spălări.

Balsam concentrat pentru rufe

Îmi place să am mereu hainele moi și catifelate, din acest motiv, de fiecare dată adaug balsam pentru rufe la ultima clătire.
Acest balsam are un parfum puternic și floral, de orhidee și iris, cu o ușoară notă de lavandă.

Aroma este mult mai intensă în comparație cu cea a detergentului, ceea ce asigură o prospețime de lungă durată.

Este ideal pentru rufele albe, colorate și delicate.

Poate fi folosit pentru spălarea manuală și pentru cea automată: se adaugă 25ml de balsam pentru rufe în 5L de apă sau la fiecare 4,5kg de rufe.
Ajunge pentru 35 de spălări.

Mie mi-a plăcut mult cum mi-a lăsat hainele, mai ales că nu au rămas îmbâcsite, pătate și uleioase.

Soluție gel pentru îndepărtat pete

Până să descopăr produsele vegane, evitam complet astfel de produse.
De-a lungul timpului am dat peste o grămadă de soluții de slabă calitate, care efectiv îmi stricau hainele cu totul și erau și super toxice.

Am folosit acest produs la eliminarea sosului de roșii de pe rufe – am mai zis într-un articol trecut că mi se întâmplă des să scap sosul de roșii pe mine, oricât de multă grijă aș avea.

Eu am aplicat direct pe pete o cantitate mică, am frecat ușor zona și am lăsat soluția să acționeze timp de 10-15 minute, după care am băgat hainele la mașina de spălat, ca de obicei.
A eliminat petele în totalitate, fără să albească hainele, fără să le decoloreze și fără să atace țesăturile.

Mai poate fi folosită în două moduri:
1. Se adaugă 50ml de gel în apa în care sunt înmuiate rufele, se lasă să acționneze timp de o oră, după care se spală;
2. Se adaugă 50ml de gel în cuva mașinii de spălat, împreună cu detergentul pentru rufe – această variantă mi se pare cea mai simplă și cea mai rapidă.

Aroma soluției este dulce și ușor critică, dar nu rămâne pe haine.
Poate fi folosită în siguranță atât pe hainele albe, cât și pe cele colorate.

Acid citric nealimentar

Spuneam într-un articol trecut că un astfel de produs nu trebuie să lipsească din casă la cât de multe întrebuințări are.
E imposibil să nu te mulțumească, mai ales că înlocuiește cu succes o grămadă de soluții.

Se dizolvă 200g de acid citric într-un litru de apă și se obține o soluție ce poate fi folosită în trei moduri:

ca balsam pentru rufe (50ml) atât pentru spălarea manuală, cât și pentru cea automată;
ca soluție pentru limpezirea vaselor (se adaugă în compartimentul mașinii de spălat vase);
ca soluție anticalcar (se pulverizează pe diverse suprafețe care au calcar și se lasă să acționeze timp de cel puțin 5 minute, după care suprafețele se freacă și se clătesc cu apă);

Mai poate fi folosit pentru curățarea periodică a mașinii de spălat rufe și pentru mașina de spălat vase: se adaugă 100g în cuva mașinii, fără detergent și se alege un program de spălare.

Eu l-am folosit pentru întreținerea și curățarea periodică a mașinii de spălat rufe și ca soluție anticalcar.
Chiar s-a văzut diferența.

A îndepărtat în totalitate calcarul depus, iar suprafețele au rămas strălucitoare, fără urme de murdărie și fără pete, iar în încăperi a rămas o aromă curată, o aromă citrică, fresh și plăcută.

Totodată, deși nu am mașină de spălat vase, am pus câteva vase care aveau urme de calcar și o farfurie care avea urme rămase de la etichetă (și lipici), în apă caldă.
Am adăugat 50ml de soluție și le-am lăsat acolo timp de cel puțin o oră. După ce le-am spălat, calcarul a fost îndepărtat complet, la fel și lipiciul de pe farfurie.

Sunt mulțumită de rezultatele obținute și încă o dată m-am convins că acidul citric este un produs indispensabil.

Sunt încântată de detergenții și soluțiile încercate și asta mă face să vreau să achiziționez în continuare produsele testate.

Îți recomand și ție să încerci cel puțin un produs ca să te convingi.

Produsele Biopuro sunt disponibile pe site-ul Lady Bio și în magazinele DM din țară.

În curând o să îți mai prezint câteva soluții pentru casă, tot de la acest brand 😊

Tu ce ai folosit până acum de la Biopuro?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

21 thoughts on “BIOPURO – Detergenți și soluții pentru rufe

  1. Ca întotdeauna recomandări minunate, sănătoase pentru toată lumea, inclusiv cea animala, precum și pentru mediu și sfaturi foarte utile! Mulțumesc! ❤️

    Liked by 1 person

  2. Până la acest articol nu am auzir de detergenți & balsam de la Biopuro.
    Sună tare interesant și tentant! M-ai convins să încerc produsele.

    Liked by 1 person

    1. Acești detergenți sunt mult mai siguri decât detergenții clasici de pe piață. Îți zic din experiență că mă sufocam de la Persil, Ariel… și nu numai.
      Tocmai de aceea ai putea să încerci variantele bio, vegane și hipoalergenice. Sunt și alte branduri în afară de acesta.
      Eu zic să testezi măcar un produs să vezi cum merge și dacă se împacă cei mici cu el.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.