Desert vegan cu cremă student mix – fără coacere și fără gluten

Ador ca deserturile să aibă mereu nuci și/sau alune și fructe în compoziție, tocmai de aceea toate rețetele mele au cel puțin unul dintre ingredientele menționate.
Pe lângă acestea, făina de cocos merge în atât de multe combinații, încât îți trebuie doar imaginație.

De data aceasta am pregătit un desert vegan, fără gluten, cu ajutorul cremei student mix.

Ingredientele necesare pentru fiecare strat în parte

Primul strat

– 130g de cremă de alune de pădure și curmale;
– 35g de fulgi de ovăz fără gluten;
– 35ml de sirop de agave;
– 2g de coajă rasă de lămâie.

Al doilea strat

– 100g de unt de arahide crocant;
– 25g de făină de cocos;
– 15ml de sirop de agave;
– 1g coajă lămâie.

Al treilea strat (cel de deasupra)

– 100g de cremă student mix;
– 20ml de sirop de agave;
– 2g de coajă rasă de lămâie.

Decor

– 8g de ciocolată vegană cu lapte de cocos – poți să folosești ce dorești tu: fructe, fulgi de cocos etc.

Mod de preparare

1. Am pus toate ingredientele în castroane separate – pentru fiecare strat, un castron diferit – și le-am amestecat foarte bine;
2. Am așezat, pe rând, fiecare strat într-un bol – eu am ales un castron mic de ceramică;
3. Am acoperit desertul și l-am lăsat la frigider peste noapte;
4. Am scos cu grijă desertul din castron și l-am așezat pe o farfurie – stratul de deasupra e mult mai moale, deci trebuie să fii atent/ă – după aceea, am luat surplusul de ulei de pe desert, cu ajutorul șervețelelor de hârtie (am tapotat ușor);
5. Am decorat desertul cu ciocolată rasă;
6. Se păstrează la frigider, acoperit, maxim 7 zile.

Valoare energetică: 503kcal/100g

Notă: ai grijă la ultimul strat, pentru că este destul de “alunecos” și oarecum gelatinos. Încearcă să păstrezi desertul într-un bol cât mai înalt.

Desertul este dulce, gustul fiind combinat cu mixul de nuci și alune. Este puțin sărat la mijloc și are o mică notă răcoritoare dată de coaja de lămâie.

Pot spune că îl ador și o să îl tot fac de acum în colo, mai ales că este foarte consistent și rezistă mult timp.

Rețetă proprie!

Ingredientele subliniate le găsești pe site-ul Managis Bio.

Ție îți plac combinațiile de acest tip?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

30 thoughts on “Desert vegan cu cremă student mix – fără coacere și fără gluten

  1. Arată într-un mare fel desertul acesta!
    Mereu mă faci să visez la rețetele tale și să-mi doresc să fac și eu.
    Oricum, mi-am notat-o! 🙂

    Liked by 1 person

  2. Interesant! Obișnuiam sa te urmaresc când eram însărcinată… Și credeam ca poftele sunt de la sarcina. Acum nu mai am bebe în burta și tot mor de pofta când vad preparatele tale ❤️❤️❤️

    Liked by 1 person

    1. Dar ce exact nu ar fi delicios într-o prăjitură vegană. Este exact opusul 😁
      Știu că mulți confundă veganismul cu postul, iar în post nu prea există preparate delicioase. Nu e deloc așa aici.

      Like

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.