Despre veganism – Interviu cu Mihaela Șdira

 

Prima invitată de anul acesta care s-a alăturat proiectului “Despre veganism – interviuri cu persoanele vegane”, este Mihaela.
Pe Mihaela am cunoscut-o tot prin intermediul grupurilor vegane și ne-am împrietenit pe facebook. De fiecare dată mă încântă cu minunatele poze cu diverse preparate vegane pe care le împărtășește cu prietenii – nu m-am îndurat să aleg doar câteva poze pentru acest articol, așa că am făcut câteva colaje care sper să te atragă și pe tine cel puțin la fel de mult cum mă atrag pe mine.

Mihaela are 28 de ani, este din Orăștie, județul Hunedoara și îi place foarte mult să gătească și să pregătească tot felul de dulciuri vegane.

Te invit să îi descoperi povestea!

1. De ce ai ales stilul de viață vegan?

Mi-a povestit cineva despre un documentar văzut pe Netflix: The Game Changers; și mi s-a părut interesant. Țin minte că era vineri seara și l-am văzut împreună cu soțul meu. Ne-a pus pe gânduri ceea ce am văzut, iar a doua zi am dat de un alt documentar: What The Health. Și atunci am hotărât să încercăm să mâncăm vegan. Defapt soțul a venit cu ideea, iar eu am fost super încântată că el a sugerat asta.

2. De cât timp ești vegană? 

Sunt vegană din ianuarie 2020, deci de 2 ani și un pic. 

3. A fost greu/încă îți este greu?

Nu mi-a fost greu deloc. Am fost super încântată de toată schimbarea asta. Chiar eram fericită să descopăr o mulțime de rețete noi, ingrediente noi de care până atunci nu auzisem. 

4. Ți se pare greu să găsești alternative?

Nu chiar! În ziua de azi găsim înlocuitori la aproape orice. Trebuie doar să știm să căutăm. 

5. Cum te simți de când ai început acest stil de viață?

Mă simt foarte bine! Mă odihnesc mai bine acum, am energie! 

6. Care este cea mai ciudată întrebare pe care ai primit-o și ce răspuns ai dat?

Am primit mai multe chiar… “Dar pește mănânci, nu?”, “Chiar nici ouă nu mâncați?” sau “Dar dacă noi nu bem laptele vacii, ar trebui să îl aruncăm…”. Încerc să explic că și peștele este tot o ființă, care simte durere exact cum simțim și noi. Găinile sunt ținute în condiții îngrozitoare și ceea ce se întâmplă în industria ouălor este ceva ce nu ar trebui să existe. Iar vaca? Vaca dă lapte pentru puiul ei, nu pentru noi. Cum orice mamă își alăptează copilașul! 

7. Ce sfat poți să le dai oamenilor care critică?

Să se uite întâi la ei! Ei sunt perfecți? Poate și eu critic prea aspru uneori, dar încerc să mă controlez. Nimeni nu e perfect! 

8. Cum crezi că îi poți ajuta și pe alții să adopte acest stil de viață?

Pot ajuta împărtășind cu ei ceea ce știu, ceea ce cunosc eu despre asta.
Faptul că arăt că eu pot, oricine poate deveni vegan dacă își dorește asta. 

9. Ce sfat le poți da oamenilor care vor să adopte acest stil de viață?

Să o facă cu mintea deschisă, să își dea timp și cu siguranță vor reuși. Nu este greu deloc. Este o schimbare care aduce doar beneficii, zic eu! 

10. Cum crezi că îi poți convinge pe cei care nu iubesc animalele?

Le-aș spune să privească animăluțele în ochi, să se pună pentru o clipă în locul lor. Ei cum s-ar simți? Le-ar fi bine? Nu ar dori să fie liberi, să trăiască fericiți? 
Ei bine, cum noi oamenii ne dorim să fim liberi, să trăim fericiți, exact asta își doresc și animăluțele. Ar trebui să conviețuim cu toții fericiți! 

11. Când te uiți în trecut la ce decizii luai, cum te face să te simți?

Regret că nu am luat decizia asta mai devreme…. Că nu mi-a deschis nimeni ochii! Că nu știam nimic de acest stil de viață! 

12. Ce i-ai spune persoanei tale din viitor?

Să aibă încredere în ea, să fie mai curajoasă și să facă orice își dorește, căci poate! Limitele sunt doar mintea noastră!

13. Cum reacționează oamenii când le spui că ai ales să fii vegană?

Reacții sunt de tot felul. Unii sunt curioși și deschiși să afle cum este, în schimb alții fac glume pe seama asta, îmi spun că ei nu ar putea! Că nu pot renunța la carne, că nu se satură dacă nu o mănâncă. Sau că nu pot renunța la brânză! 
Eu cred că oricine poate, doar să și vrea! 

14. Cum reacționează oamenii când le arăți alternativele vegane?

Se minunează! Mulți nu știu că există alternative care înlocuiesc carnea, brânza…. Știu doar de tofu și soia. Dar acum există și multe alte variante semipreparate.
Iar când mănâncă ceva pregătit de mine, toți au spus că le place! Iubesc să gătesc, să fac dulciuri de tot felul, și atunci bucuroasă dau și altora să guste ceea ce pregătesc, și am primit doar laude până acum. Nu s-a plâns nimeni încă! 

15. Care sunt alimentele tale favorite?

Sincer, nu sunt deloc pretențioasă! Mănânc orice și sunt curioasă să încerc noutăți mereu! Dar brânzeturile Viofast și Violife sunt preferatele mele. Iubesc aluaturile de orice fel: pâine, plăcinte, foietaje. Dulciurile. Și tăiețeii chinezești.

16. Îți este greu să gătești vegan?

Absolut deloc. Găsesc atât de multe rețete vegane pe internet și pe instagram! Vegană fiind, gătesc mult mai diversificat decât o făceam înainte. Pot pregăti orice pe loc, fără o rețetă anume. Dacă ai niște legume în frigider, poți face orice. 

17. Când mergi în oraș să mănânci, îți este greu să găsești ceva vegan în meniu?

In general da! În afară de pizza, sau garnituri de cartofi, legume la grătar, salată, nu prea avem alte variante.

18. Ai călătorit în alte țări? Cum ți se pare piața de acolo și cum ți se par oamenii? Sunt deschiși la această schimbare?

Nu am călătorit, dar mi-aș dori. Sunt sigură că aș găsi mai multe variante de mâncare vegană și în general oamenii sunt mai deschiși decât la noi. 

19. Conviețuiești cu un animăluț?

Daaa, avem o cățelușă super iubitoare și jucăușă, pe nume Hera. Și mi-aș dori mult să adopt măcar un cățel sau o cățelușă!

20. Ajuți adăposturile și sanctuarele prin muncă voluntară sau donații? 

Am ajutat prin donații de câte ori am putut și ne-am permis asta. 

21. Salvezi animale de pe stradă? Dacă da, le introduci la tine în familie sau le cauți o căsuță? 

Doar le hrănesc pe stradă, dar mi-aș dori să pot face mai mult.

22. Recomanzi oamenilor să adopte în loc să cumpere animale?

Cu siguranță! Adopția salvează vieți. Sunt pline adăposturile și străzile de animăluțe abandonate, care merită să fie salvate, să trăiască o viață lungă și fericită într-o familie iubitoare. 

23. Ce crezi că îi face pe oameni să fugă de cuvântul “veganism”?

Faptul că au crescut o viață cu un anumit stil de alimentație, obișnuința de a mânca produse de origine animală, convingerile lor că ceea ce mănâncă e sănătos. Poate și teama de schimbare, de nou. 

24. Ce poți să le spui persoanelor care cred că veganismul e doar o fază și nu un stil de viață? Dar celor care consideră că este o “fiță”/un moft?

Că noi le vom dovedi contrariul cu trecerea timpului. Tot mai mulți oameni deschid ochii și aleg să facă această schimbare.

25. Ce poți să spui despre cuvintele “te crezi mai important pentru că ești vegan!”?

Am văzut de multe ori pe internet comentarii de genul ăsta… Nu știu, probabil pe unii îi mustră conștiința dacă ajung să facă asemena afirmații. Altfel nu pot înțelege de ce… 

26. Suntem singura specie care la maturitate continuă să bea laptele altei specii. Ce crezi că spune asta despre inteligența noastră, având în vedere că mulți oameni merg pe premisa că suntem cei mai inteligenți de pe Terra?

Faptul că se consumă laptele altei specii, și sunt convinși că e super sănătos și benefic pentru sănătate, asta demonstrează că nu suntem noi cei mai inteligenți! Credem tot ce ni se spune, nu căutăm niciodată informații singuri. 

27. Ce le spui oamenilor care consideră că o să mori din diferite motive ale stilului acesta de viață?

Hai să vedem! 😅

28. Sănătatea ta este bună? Ai avut schimbări în bine sau în rău după adoptarea acestui stil? Cum era starea ta de sănătate înainte?

Acum starea mea de sănătate este foarte bună! Mă simt super ok, nu am nicio problemă! 
Dar înainte de asta, aveam niște dureri cumplite de burtă, care mă apucau periodic așa din senin. Au dispărut total de când am început să mănânc vegan.

29. Iei vreun supliment? (Poți spune câteva cuvinte despre el/ele, dacă dorești).

Iau uneori ceva vitamine, toate vegane, când îmi amintesc : Vitamina C, Vitamina D, Vitamina B12, Omega Vegan și cam atât. 

30. Tranziția a fost făcută treptat sau direct?

A fost peste noapte. Azi am mâncat carne, iar a doua zi nu am mai pus gura pe așa ceva. Așa am simțit și am hotărât! Mi-am dorit să fac schimbarea direct și asta am făcut. 

31. Spune-mi câteva branduri de mâncare preferate.

Ador branzica vegană de la Viofast si cremele de brânză de la Violife și Rawckers. Sunt delicioase! 

32. Spune-mi câteva branduri de cosmerice preferate.

Cremă de față și de ochi folosesc de la I Provenzali, după ce am văzut articolul de pe blogul tău. Sunt super mulțumită de ele! 

33. Spune-mi câteva branduri pentru curățarea casei și rufelor și de ce le-ai ales.

Vreau să încep să folosesc mai multe produse vegane și pentru curățarea casei și rufelor. Momentan folosesc produse pentru uz casnic, vegane și cruelty-free, din LIDL, cum ar fi marca W5.

34. Spune-mi ce alternative folosești pentru îngrijirea corporală.

Geluri de duș, loțiuni de corp și deodorant folosesc de la Nala. Alteori iau ce îmi sare în ochi, dar caut să fie vegan și cruelty-free. 

35. Pe lângă faptul că ai adoptat un stil de viață vegan, ai vreo alegie la ceva? Cum te descurci să găsești alternativele?

Din fericire nu am alergie la niciun aliment, doar la praf, polen și multe altele din mediu.

36. Ce sfat le poți da persoanelor care nu văd animalul dincolo de o bucată de carne sau de un ingredient?

Să se pună în locul animalului acela. Atât! 

37. Ce le poți spune persoanelor care cred că animalele sunt special printre noi pentru a le mânca și că nu poți trăi fără a le consuma?

Cu siguranță nu au încercat să nu le consume… Noi cum putem trăi? 
Avem atâtea variante de legume, fructe, semințe, cereale, leguminoase și toate minunile… De ce să alegem să ucidem pentru a ne hrăni? 

38. Cum faci față jignirilor oamenilor din jur?

E dificil uneori pentru că îmi e greu să mă abțin, dar încerc să ignor pe cât posibil! Dacă nu se poate purta o conversație decentă, nu are rost să îmi irosesc timpul.

39. Te reprezintă acest stil de viață? Consideri că o să îl ai pentru totdeauna?

Eu asta îmi doresc! Nu vreau să mai consum vreodată produse de origine animală. Acum văd toate animalele diferit, le privesc în ochi și parcă văd durerea lor! 
Nu merită atâta suferință! Eu nu vreau să mai particip la așa ceva! 

40. Cum te simți acum când intri în magazine și vezi atât de multe animale sacrificate?

Tristă și dezamăgită că oamenii nu deschid ochii, că ei nu văd decât o bucată de carne și atât! 

41. Cum te descurci cu poftele (dacă le ai)? Ce sfat le poți da oamenilor care cred că vor tânji după un anumit gust?

Singura poftă a fost de brânză, poftă pe care o rezolv imediat cu brânza Viofast și crema de brânză de la Violife sau Rawckers. E atât de simplu!
Orice se poate înlocui! 

42. Ce sfat le poți da veganilor care critică persoanele non-vegane în loc să le facă să înteleagă și să insiste cu alternative?

Criticând atât de mult, nu îi putem face să se schimbe. Ba chiar eu cred că se vor îndepărta! Probabil și de asta unii ne consideră niște ciudați! Ar trebui să le explicăm lucrurile mai cu calm, să le prezentăm care sunt variantele și poate așa ar fi mai curioși și dornici de schimbare! 

43. Ce sfat le poți da persoanelor vegane care se așteaptă să faci schimbarea peste noapte?

Ar trebui să fim mai răbdători! Nu toți pot face asta așa dintr-o dată. Suntem diferiți! Cum eu și soțul meu am făcut schimbarea brusc, așa alții au nevoie de timp să elimine alimente de origine animală treptat. 
Asta este ok, atât timp cât ajungi acolo unde vrei, adică să ai o alimentație vegană și nu numai.

44. S-a întâmplat să îți “scape” să mănânci ceva care nu este vegan? Ce te-a făcut să continui cu veganismul deși “ai dat-o în bară” o dată (sau de mai multe ori)?

Când mai mergeam la aniversări s-a mai întâmplat cu câte o felie de tort. Dar nu o să mai existe nici “acea” felie de tort, doar din amabilitate să nu se supere gazdele! 
Dar dacă s-a întâmplat asta de câteva ori, nu este niciun motiv să renunțăm la veganism. Nici vorbă. Mergem înainte!

45. Cu ce înlocuiești carnea din mâncare (dacă simți nevoia)?

Nu simt nevoia neapărat să înlocuiesc carnea, dar ne place soia la cuptor sau șnițele, am încercat să fac și tofish și ne-a plăcut! Încerc de curiozitate tot felul de nuggets, burgeri, chiftele de legume. 

46. Cu ce înlocuiești oul (dacă simți nevoia)? 

Cu tofu. Tofleta e mai bună ca orice omletă, sincer! Și asta o spune și soțul, care înainte era fan omletă. 

47. Cu ce înlocuiești lactatele? 

Super simplu! Lapte vegetal de orice fel. De soia, migdale, cocos. Acum se găsește la orice supermarket la prețuri bune, sau uneori îl fac și eu în casă. Iaurtul de soia sau de cocos iarăși e foarte bun și îl consumăm cu musli sau chiar în sosuri! 

48. Cu ce înlocuiești mierea?

Cu sirop de agave și este super bun! 

49. Ai vreo rețetă preferată pe care dorești să o împărtășești cu lumea?

Am atât de multe rețete preferate, încât nu știu ce să aleg sincer! 

50. Dacă foloseai articole vestimentare din piele/lână /mătase etc., ți-a fost greu să renunți la ele și să găsești alternative? 

Nu a fost greu să găsesc alternative, pur și simplu le-am scos din calcul și aleg altceva!

51. Cât de important crezi că este stilul de viață vegan pentru tine, animale și Planetă?

Este foarte important! În primul rând animalele nu merită să fie chinuite de noi. Și ele au dreptul să trăiască! Nu suntem noi mai presus, deși așa ne considerăm! 
Pentru noi este mai sănătos dacă renunțăm la produsele provenite de la animale, nu ne aduc nimic benefic pentru organism și sănătate. Iar dacă industria animală nu ar mai exista, și Planetei i-ar fi mai bine. Cu toții am avea doar de câștigat! 

52. Consideri că veganismul o să aibă un impact pozitiv în viitor?

Sunt foarte sigură de asta! 

53. Ce le poți spune oamenilor care consideră că mâncarea vegană nu e bună și cred că e ceva scârbos, fără gust?

Cu siguranță nu au mâncat ceva bine gătit, așa cum trebuie! Nu există să nu placă cuiva, nu cred așa ceva! Mie mi se pare mult mai gustoasă, sunt enorm de multe variante de unde putem alege.

 

54. De unde îți faci cumpărăturile?

De când începe sezonul legumelor și fructelor, de la piață, iar în rest din supermarketurile Lidl și mai rar din Kaufland sau Auchan. 

55. Ce sfat le poți da persoanelor care evită să își facă prieteni vegani sau care renunță la prietenie când o persoană devine vegană? 

Veganismul nu trebuie să despartă oameni! Cu toții suntem oameni, suntem diferiți și ar trebui să ne acceptăm așa cum suntem. 

56. Ce sfaturi le poți da persoanelor care refuză să aibă prieteni non-vegani?

Cum am spus și mai sus, ar trebui să ne acceptăm așa cum suntem. Vegani sau nu, asta nu ar trebui să fie un criteriu după care să ne alegem prietenii. 

57. Cum reacționezi când persoanele insistă să mănânci mâncarea lor care nu e vegană?

Mă deranjează și sincer încep să mă satur de această atitudine: “Dar chiar nu ți-e poftă să guști puțin? Hai mănâncă și tu!” 
Dacă eu chiar nu vreau asta, nu accept! E simplu! 

58. Cum te comporți când primești cadouri care nu sunt adecvate stilului tău de viață, deși i-ai spus persoanei despre tine, iar ea refuză să asculte?

Mă gândesc că mai sunt persoane care uită, care o fac fără să își dea seama…. Dar le accept, mulțumesc și le ofer cuiva care se va bucura de ele! 

59. Eviți grădinile zoologice, circurile, delfinariile și alte locuri care au ca scop exploatarea animalelor?

Daa, le evit! Nu îmi doresc să iau parte la exploatarea animalelor. 

60. Ce sfat le poți da oamenilor care merg în astfel de locuri?

Să se pună în locul animalelor care sunt prizoniere acolo și să se gândească de două ori dacă este normal ce se întâmplă. 

61. Spune câteva cuvinte cititorilor pentru a-i îndruma să aleagă vegan.

Fiți buni cu animalele! Alegeți vegan!
Nu suntem noi superiori, nu avem dreptul să luăm viața unui animal. 
Cu toții avem dreptul la viață!

Mi-au plăcut răspunsurile ei și mă bucur să văd că tot mai multă lume este atentă și la restul produselor, nu doar la alimentație, pentru că veganismul nu reprezintă doar o alimentație plant-based, ci este mult mai mult de atât.

Îmi pare rău că a simțit acea presiunea pusă de alte persoane, cu acele felii de tort. Am tot auzit astfel de cazuri…cum rudele sau prietenii se supără dacă nu “faci mici excepții”.
Ce nu înțeleg acei oameni este că decizia unei persoane de a deveni vegană, nu este despre ei, iar dacă sunt cu adevărat prieteni, înțeleg că nu se poate și nu ar trebui să se supere și nici să insiste. O persoană non-vegană mănâncă produse vegane, pe când o persoană vegană nu mai consumă produse non-vegane. Ține strict de principii!
Cum nu obligi o persoană cu o anumită alergie să mănânce alimentul la care este alergică, nu ar trebui să obligi o altă persoană să facă ceva ce nu dorește, doar pentru că mănâncă vegan!

Pe Mihaela o găsești pe instagram: vegan.miha

Aruncă o privire peste munca ei, sunt convinsă că o să te inspire! 😊

Notă: persoana intervievată și-a dat acceptul pentru folosirea pozelor pe acest blog.

Pentru orice altă întrebare legată de stilul de viață vegan, mă poți contacta și îți răspund cu mare drag!

Dacă ești o persoană vegană care dorește să participe la această serie de interviuri, mă poți contacta printr-un mesaj direct pe pagina mea de facebook: Ruxandra – Happy Little Things sau scrie-mi la adresa: ruxandra.happylittlethings@gmail.com
Aștept să ne auzim! 😊

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤


Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

14 thoughts on “Despre veganism – Interviu cu Mihaela Șdira

    1. Daaa, chiar nu înțeleg de unde și până unde își permit acele persoane să facă asta. Ele oare cum s-ar simți dacă ar avea acea presiune pe umeri? Eu mi-am dat seama că aceste vorbe și acțiuni, spun multe despre ele.

      Like

  1. Întotdeauna astfel de interviuri ne ajută să ne raspundem la multe intrebari. De apreciat ca tranzitia a fost brusca.

    Liked by 1 person

  2. Felicitări amândurora!
    Mi-a plăcut tare mult! Și ai ilustrat din plin cu poze care mai de care mai atrăgătoare.
    Mulțumesc!

    Liked by 1 person

  3. Fiecare om e liber sa decida ce sa faca cu viata lui. E bine sa nu judecam si sa nu incercam sa ii schimbam pe cei din jur, doar sa ii acceptam si poate sa invatam ceva nou si “delicios” de la ei! Arata demential toate preparatele vegane! Imi plac unele, vreau sa mai incerc diverse retete pe viitor.

    Liked by 1 person

  4. O felicit pentru stilul de viata ales. Si eu cred ca acum este mult mai accesibil pentru ca se gasesc alternative la orice

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.