
În primăvara aceasta, am primit acest ser tratament anti-acnee, antiinflamator, care reglează secreția de sebum, pentru a-l aplica pe o zonă afectată.
Notă: până vara trecută nu am avut niciodată probleme cu tenul (deci timp de mai bine de 27 de ani), iar vara trecută am făcut greșeala să umblu la un coș care era vizibil pe obraz, în loc să îl las în pace așa cum fac de obicei. Apoi am făcut o altă greșeală: am aplicat ulei esențial de tea tree și cel mai probabil am pus prea mult, pentru că mi-a ars zona, mai ales că eu am tenul mixt și sensibil.
Am stat cu o pată mică pe ten timp de mai bine de 6 luni, iar la sfârșitul iernii zona s-a mărit și s-a înroșit din ce în ce mai mult și asta doar pentru că inițial am zis că “trece de la sine”.
După aceea au început să iasă și coșuri în acea zonă + să se exfolieze pielea.
Având acum mai multe informații, era de așteptat ca acest produs să nu fie suficient pentru mine, dar sincer nu mă așteptam ca în decurs de 3-4 luni să se agraveze din moment ce timp de 6-8 luni în mare parte a “stat”.
Acum încerc diverse tratamente și sper să reușesc să găsesc varianta potrivită pentru mine și să scap de această problemă.
Dacă ai probleme cu acneea, acest ser tratament de la Essentiq ar putea să îți fie de mare ajutor, mai ales că poate fi folosit împreună cu tratamentele cosmetice pentru acasă (informează-te corespunzător înainte, să știi sigur că ar putea să te ajute).
L-am folosit timp de 2 săptămâni, împreună cu o cremă hidratantă și l-am aplicat doar pe zona afectată.
Am avut grijă să curăț corespunzător tenul cu un produs cât mai blând înainte de aplicare și să usuc tenul.
La început mi-a diminuat roșeața și pielea era mult mai hrănită și hidratată. Ba chiar am scăpat de mâncărime și de câteva coșuri.
Însă, din păcate, nu a fost îndeajuns pentru mine având pielea foarte sensibilă și efectiv nu și-a mai făcut deloc efectul.

În schimb, prietenului meu i-a mers foarte bine acest ser. El nu are pielea sensibilă și chiar l-a ajutat în micșorarea și eliminarea coșurilor.
A aplică un strat subțire pe zonele afectate înainte de culcare.
I-a hidratat și hrănit pielea, i-a eliminat roșeața și nu a avut probleme cu mărirea zonei afectate.
Am făcut această comparație pentru a evidenția faptul că dacă un produs nu a fost suficient pentru mine, nu înseamnă că produsul nu e bun, ci că pur și simplu suntem diferiți și trebuie să găsim produsele care ne sunt nouă bune.
Și, evident, un singur produs este posibil să nu fie suficient.
Serul tratament este vegan și cruelty-free, cu ingrediente vegetale bio și blânde.
Primul ingredient este “apă”, ceea ce îl face ușor de integrat în rutina de îngrijire și conține un cocktail de ingrediente care hrănesc pielea în profunzime, printre care: aloe vera, squalane, glicerină vegetală, acid hialuronic, provitamina B5, Vitamina E, bisabolol și diverse extracte de plante.
Sper ca ție să îți fie de ajutor! Acum văd și eu cât de stresant, greu și epuizant este să reușești să scapi de o iritație, și că trebuie să ai mare grijă ca aceasta să nu se extindă și să nu apară coșuri…!
Îl găsești pe site-ul BioAleea.
Brandul Essentiq are o mulțime de produse faine. Te invit să citești și alte articole, să vezi ce produse de la Essentiq s-au împăcat bine cu pielea mea (+cele de la BIO:VÉGANE Skinfood):
https://ruxandrahappylittlethings.com
Ce produse de la Essentiq ai încercat până acum? Care este preferatul tău? 😊
🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤
Cred ca e unul din putinele produse ce au la baza apa.ajoritatea contin orice altceva in afara de apa
LikeLiked by 1 person
O sa salvez articolul tau pentru ca mai am si eu probleme cu cosurile din cand in cand si in plus am in casa un adolescent in devenire. 🙂
LikeLike
Foarte utile informațiile despre tratamentul acesta! Deși nu am probleme, știu câteva persoane din familie și din cercul de prieteni care au această problemă. Le voi propune să citească articolul și să încerce tratamentul.
LikeLiked by 1 person
Sper să le fie de folos 🧡
LikeLike
Sunt perioade când și eu mai am probleme cu acneea. Aș vrea să folosesc atunci ceva care să mă ajute mai mult. Mersi pentru recomandare! Poate dă roade!
LikeLiked by 1 person
Cu mult drag! 🍀
LikeLike