Mayie Fun – Roll-on-uri parfumate, calmante și relaxante, pe bază de uleiuri

Sunt o mare iubitoare a aromaterapiei, iar asta mă face să iau în calcul orice variantă ce îmi poate acorda o clipă de liniște, calm și relaxare.

Cum nu am cum să iau mereu după mine diverse lumânări parfumate, bețișoarele, difuzorul de uleiuri și nici alte parfumuri, roll-on-urile parfumate pe bază de uleiuri sunt alegerea perfectă. Sunt mici, drăgălașe, ușor de folosit și încap în orice geantă.

Nu pot să zic că până acum am descoperit destule roll-on-uri plăcute, care să persiste. Pe lângă asta, multe nu erau cruelty-free sau nu erau vegane.
Spre exemplu, am găsit unele ce aveau aromă de vanilie, iar acea aromă era extrasă din secrețiile castorilor. Altele aveau musk sau carmin, deci erau un mare NU pentru mine.
De-a lungul anilor am învățat să îmi făc singură câteva, iar de unele chiar am fost mulțumită.

Cu toate astea, îmi place să încerc variantele etice pe care le gătesc pe piață, iar pe cele de la Mayie voiam de mult timp să le testez. Încă de anul trecut mă tot uitam pe site-ul lor și așteptam să fie toate disponibile.
De data aceasta, am reușit să găsesc șase opțiuni minunate. A șaptea, cea cu mușețel, din nefericire, nu este disponibilă mereu.

De ce este bine să aplici roll-on-uri parfumate pe bază de uleiuri și cum să le folosești

1. Roll-on-urile parfumate pe bază de uleiuri, sunt realizate din uleiuri presate la rece, combinate cu uleiuri esențiale;
2. Roll-on-urile se aplică pe piele, în zonele de puls, precum: lobii urechilor, încheieturile mâinilor, zonele de la gât și între degete;
3. Inspiri adânc de câteva ori și încerci să te deconectezi de ceea ce este în jurul tău;

4. Aromele sunt concepute pentru a te relaxa, pentru a te scăpa de stres, pentru a te calma și pentru a-ți reduce anxietatea, nervozitate, stările de rău și chiar și rău de mașină;
5. De asemenea, pot fi folosite atunci când practici diverse activități, când citești, înainte de a te pune la somn și chiar și înainte de a participa la un eveniment stresant și/sau important;
6. Te pot ajuta să te concentrezi mai ușor și îți dau o stare de bine, ba chiar le poți folosi și atunci când ai dureri de cap, pentru a te calma și a te liniști.

De ce am ales să apelez la acest tip de aromaterapie/această variantă de relaxare?

1. Trăim într-o lume destul de haotică, iar stresul de zi cu zi ne poate afecta concentrarea și starea de bine.
Personal, prefer să aleg diverse metode de a scăpa de stres. Aromaterapia este cea mai ușoară, iar cu ajutorul roll-on-urilor pe baza de uleiuri, pot apela la ea oricând și oriunde;
2. De fiecare dată înainte de a începe programul de yoga, aplic un roll-on parfumat la încheieturile mâinilor și inspir adânc de câteva ori. Aroma lui mă calmează și o simt pe tot parcursul exercițiilor;
3. Indiferent dacă am sau nu un drum lung de parcurs, aproape mereu o să găsești la mine în geantă un astfel de produs. Efectiv mi-a intrat în rutină și când mă simt moleșită, obosită sau anxioasă, aplic un roll-on parfumat pe tâmple, la încheieturi, pe gât, între degete sau alte zone de puls.
Parfumul mă calmează și îmi dă o stare de liniște.

4. Dacă am o perioadă stresantă, din când în când iau o pauză de câteva minute pentru a bea un ceai și pentru a mă relaxa. Dacă nu aprind o lumânare parfumată și nici bețișoare parfumate, apelez la această metodă simplă și rapidă.
5. Aleg să le folosesc și atunci când scriu, citesc și chiar și înainte de a mă pune la somn. Inspirând adânc de câteva ori și încerc să mă deconectez de la tot ce este în jurul meu pentru câteva secunde. După aceea mă simt minunat.
6. Dacă le folosesc în diminețile sau zilele în care simt că nu prea am chef de nimic, îmi dau automat o stare de bine și încep să mă motivez și să capăt energie.
7. Am învățat să meditez. Nu sunt încă expertă în asta, dar aromaterapia mereu m-a ajutat. Înainte de a începe aplic roll-on-ul preferat pe gât și umeri.

Despre roll-on-urile Mayie Fun

Roll-on-urile de la Mayie, Mayie Fun, m-au cucerit pe loc!
Aromele lor sunt puternice, liniștitoare, calde și ușor de suportat. Nu sunt înecăcioase și toate au un miros plăcut.

Se aplică foarte ușor pe piele, textura lor nu este lipicioasă și grea, iar uleiul nu curge, intrând repede în piele.
Eu de fiecare dată frec încheieturile una de alta, iar în restul zonelor de puls, de cele mai multe ori, masez suplimentar cu degetul.

Fiecare aromă în parte rezistă diferit pe piele, unele între 15-20 de minute, iar altele țin aproximativ 2 ore. Acest lucru depinde și de cât de mult ulei aplici.

Roll-on-urile Mayie Fun sunt organice, cruelty-free, vegane și naturale.

Nu conțin: parabeni, GMO și nici alte ingrediente toxice sau periculoase.
Ambalajele au un design aparte, drăguț și prietenos.

Mayie Fun – Pet (al) Me este preferatul meu! Iubesc parfumul de trandafiri, iar aroma lui este absolut divină – dulce, caldă și plăcută – seamănă cu dulceață proaspătă de trandafiri.
Parfumul acestuia rezistă cel mai mult la mine pe piele, ține în jur de o oră jumătate, chiar și două ore.
Îl ador! Pe el l-am folosit cel mai mult până acum.

Roll-on-ul Mayie Fun – Calm Down Love, este ideal pentru persoanele care adoră mirosul răcoritor și calmant al lavandei.
Eu de când am descoperit cât de ușor poți să scapi de stres cu ajutorul ei, caut constant diverse opțiuni, iar aceasta este minunată! Parfumul rezistă pe piele mai mult de o oră.

Varianta Mayie Fun – Silence of the Mint, îmi aduce aminte de bomboanele verzi cu mentă ce le găseam în diverse magazine, când eram mică, și nu mă mai săturam de ele.
Aroma lui este atât de liniștitoare, încât aș sta constant cu nasul în el! Abia după 20 de minute începe să îi scadă intensitatea.

Roll-on-ul Mayie Fun – For the Love of Spruce, are o aromă aparte, rășinoasă. Până acum nu am mai întâlnit nimic asemănător, a fost o adevărată plăcere să îl descopăr. Parfumul de molid este tonic, calmant și ușor de suportat. Rezistă puțin la mine pe piele, în jur de o jumătate de oră.

De mult voiam să încerc o opțiune cu note culinare, iar Mayie Fun – Corianderilly Yours, mi-a îndeplinit dorința.
Parfumul de coriandru rămâne pe piele în jur de 15 minute, apoi începe să se simtă un miros floral-condimentat, datorită combinației de coriandru și salvie. Este aparte!

Cum îmi plac și parfumurile cu note dulci și lămâioase, alegerea roll-on-ului Mayie Fun – Chill You Must, cu melisa, a fost foarte bună.
Pe acesta îl folosesc în special atunci când citesc sau când scriu, mi se parte că se potrivește de minune! Aroma persistă pe piele în jur de 40 de minute.

Eu am fost tare încântată să descopăr aceste roll-on-uri și îți recomand și ție să le iei în calcul pe viitor.

Toate variantele prezentate în articol, le găsești aici: Mayie Fun.

Despre produsele Mayie am mai scris, te invit să citești și acel articol: Mayie – produse pentru ten.

Tu apelezi la acest tip de relaxare, de aromaterapie? Ai încercat roll-on-urile parfumate de la Mayie?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

26 thoughts on “Mayie Fun – Roll-on-uri parfumate, calmante și relaxante, pe bază de uleiuri

  1. De ceva timp, aromaterapia a început să mă atragă din ce în ce mai mult. De aceea, mi-ai atras atenția cu produsele despre care ai scris. Sunt o fană declarată a lavandei și a efectelor sale. Înainte de culcare, beau o cană de ceai călduț (tei sau somn odihnitor, adică o combinație minunată de plăntuțe) și mă răsfăț cu câteva picături de uleiuri esențiale. Mă simt ca o prințesă! Prin urmare, dintre sortimentele pe care le-ai menționat aș încerca lavanda, evident, dar și mușețelul. Nu am mai încercat produsele despre care ne-ai vorbit, însă mă simt tentată! Mai ales pentru că sunt vegane!

    Liked by 1 person

  2. Ah, sunt mare fan și eu aromaterapie!. Nu plec nicăieri fără ceva “”material” la mine. 🙂
    Nu știam de aceste roll-on uri , dar acum că am aflat, vor deveni noii mei prieteni.

    Liked by 1 person

  3. Am un rollon cu menta cema relaxează mult… As vrea sa incerc si eu recomandarile tale. Aromele de acest tip ma ajuta mult. 🤗🤗🥰🥰

    Liked by 1 person

  4. Ce ambalaje drăgălașe au aceste roll-on-uri! 🙂 Nu le-am folosit încă, dar le trec pe wishlist!
    De la acest brand am folosit alte produse, ape florale și un serum, foarte mulțumită am fost de ele! 😀

    Liked by 1 person

  5. Deși am auzit despre arimaterapie, nu credeam că, într adevăr poate avea atâtea beneficii. M ai făcut sa îmi schimb părerea și chiar as vrea sa testez pe propria piele. ❤️

    Liked by 1 person

Leave a Reply to Liliana Toma Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.