Khadi – Spray tonic și uleiuri ayurvedice, protectoare și reparatoare pentru păr

Am fost foarte încântată de primele produsele pentru păr încercate, de la Khadi, încât am zis că trebuie neapărat să testez mai multe opțiuni de la acest brand.

O să pară ciudat că spun asta, dar pentru mine e ceva nou să tot descopăr produse care îmi merg bine.

De ce zic asta?
Pentru că atunci când nu eram atentă ca produsele să fie vegane și când nu știam care e treaba cu produsele ayurvedice, bio, naturale etc., foarte foarte greu găseam ceva care să îmi fie cu adevărat bun.

Niciun ser sau ulei non-vegan nu mi-a fost bun! Absolut niciunul în atâția ani! Și nu te gândi că nu am încercat multe, pentru că am încercat exagerat de multe: de la cele mai ieftine produse, la cele mai scumpe și renumite.

Iar șampoanele care mi-au fost bune…cred că aș putea să le număr pe degetele de la o mână.

Este o dezamăgire imensă să vezi cum arunci banii pe toate produsele lăudate care nu fac nimic special și din cauza cărora mai și suferă atât de multe animale. Sunt de părere că foarte multe branduri nu ar trebui să mai existe (de mult timp) pe piață.

Cruzimea nu are ce să caute în “frumusețe”, pe niciun plan.

De data aceasta îți prezint alte trei produse pentru păr, cu care eu m-am înțeles foarte bine și care mă încântă ori de câte ori le folosesc.

Ulei ayurvedic reparator pentru păr – Rose Repair

Pentru că mi-a plăcut foarte mult șamponul pentru păr cu trandafiri, am știu că uleiul din aceeași gamă o să fie exact ceea ce îmi doresc.

L-am ales pentru că îmi vopsesc părul o dată pe lună sau o dată la două luni. Deși vopseaua pe care o folosesc nu degradează părul, nu strică niciodată să îmi răsfăț și îngrijesc părul cu tot ce e mai bun.

Uleiul Rose Repair este special conceput pentru părul vopsit, uscat, degradat și pentru cel tratat chimic. Este ideal chiar și pentru părul creț.

Acest ulei ayurvedic, are o mulțime de ingrediente cu proprietăți benefice pentru păr, precum:
– ulei din semințe de susan;
– ulei de cocos;
– ulei de ricin;
– ulei de jojoba;
– ulei din germeni de grâu;
– extract din frunze de arbore de curry;
– extract din frunze de moringa;
– extract din fructe de Haritaki;
– extract din fructe de Bibhitaki;
– extract din fructe de Amalaki;
– extract din rădăcină de lemn dulce;
– extract din scoarță de cedru;
– extract din flori de trandafir;
– ulei din rădăcină de vetiver;
– ulei de lavandă;
– ulei de mentă;
– extract din fructe de Shikakai.

Beneficiile uleiului

– regenerează părul în profunzime;
– hidratează și hrănește părul;
– este bogat în ingrediente nutritive;
– stimulează creșterea părului;
– conține ingrediente cu proprietăți antioxidante.

Se aplică 2-3 pompițe pe părul uscat și se masează bine.
Poate fi lăsat să acționeze timp de 30 de minute (eu am stat aproape o oră – o oră și jumătate cu el) sau peste noapte, după care se clătește foarte bine cu apă și șampon.

Poate fi folosit și ca ulei leave-in, mai ales pe vârfuri. Eu am avut grijă să îl aplic în mod egal, pe toată lungimea părului.

Îmi place că oferă strălucire părului și un aspect sănătos. Nu îl încarcă și nu îl lasă lipicios sau uleios.

Are o aromă plăcută: o combinație de plante, note condimentate și mentă. Mirosul e ușor înțepător, dar nu este deranjant.

Ulei pentru protejarea culorii părului – Color Care

În ultimele două luni, am tot folosit acest ulei ayurvedic pentru păr, de la Khadi.

Este un ulei ce ajută la fixarea și intensificarea culorii firului de păr.

L-am aplicat înainte de prima șamponare, care se face la câteva zile după vopsire, dar și după aceea (dar nu înainte de fiecare spălare, ci doar uneori) pentru a-mi păstra culoarea proaspătă mai mult timp.

Încă mai am destul din acest ulei și o să tot apelez la el, de acum în colo.

Îmi place că nu îngrașă firul de păr și nu îl atacă.

Are o aromă plăcută, ușor mentolată, verde și condimentată.

Este un ulei bogat în ingrediente protectoare, nutritive, hidratante și regenerante, precum:
– ulei din semințe de susan;
– extract din frunze de Centella asiatica (pennywort indian sau pennywort asiatic);
– extract din frunze de Senna italica;
– ulei de broccoli;
– extract din fructe de coacăz indian;
– extract din frunze de henna;
– ulei din semințe de viță de vie;
– ulei din frunze de rozmarin;
– ulei din lemn de cedru;
– ulei de mentă;
– ulei din rădăcină de vetiver.

Se aplică câteva picături pe păr, în jur de 2-3 pompițe (eu am pus mai mult de atât) pe părul uscat și se masează încet.
Eu l-am lăsat să acționeze mai mult de 30 de minute (poate fi lăsat și peste noapte), apoi mi-am spălat părul ca de obicei.

Uleiul Color Care este adecvat pentru toate tipurile de păr.

Deși nu mă vopsesc cu Henna, a dat rezultate bune.

Strălucirea a fost uniformă și de durată.
L-am folosit și ca ulei leave-in (ai grijă să aplici foarte puțin produs ca să nu îl încarce și ca să aibă un aspect plăcut).

Spray tonic și ayurvedic pentru îngrijirea și coafarea părului

Cine nu dorește să aibă mereu un păr puternic, strălucitor, plin de vitalitate și sănătos?

De mult timp căutăm un spray tonic, care să fie din ingrediente naturale, obținute din plante, iar acesta este total pe placul meu.

Are o aromă ușoară și aparte, o combinație plăcută de plante și condimente.

Nu are un miros puternic sau deranjant cum aveau majoritatea produselor încercate în trecut, pline de parfum sintetic și ingrediente care atacau părul.

L-am ales din pură curiozitate și pentru că ador ca părul meu să lucească, să fie sănătos și îngrijit.

Acest spray tonic de la Khadi, poate fi pulverizat atât pe părul proaspăt spălat, dar și între spălări.

Poate fi aplicat pe toată lungimea părului, inclusiv la rădăcină și pe scalp.

Datorită ingredientelor ayurvedice, tonicul are o mulțime de proprietăți benefice pentru păr:

– oferă volum și strălucire, fără să încarce sau să încurce părul;
– ajută la întărirea rădăcinii firului de păr;
– stimulează creșterea părului;
revigorează părul și scalpul;
– ajută la prevenirea căderii părului;
– poate fi folosit și pe scalp sensibil, iritat, uscat și/sau cu probleme, deoarece are proprietăți calmante;
– reglează secreția de sebum;
– conține amla, un ingredient bogat ce previne albirea părului.

Tonicul reprezintă un cocktail de plante naturale și ayurvedice.

Conține ingrediente hidratante, hrănitoare, nutritive, calmante și regenerante, precum:
– extract de Eclipta prostrata;
– pudră din fructe de coacăz indian (amla);
– extract de isop de apă;
– extract de aloe vera;
– extract din rădăcină de Jatropha curcas;
– extract din frunze de neem;
– extract din frunze de ceai verde;
– ulei de cimbru;
– ulei din frunze de rozmarin.

Nu conține alcool!

Nu pot să spun decât că sunt foarte mulțumită de produse testate și surprinsă că tot găsesc opțiuni cu adevărat bune.

Dacă dorești și tu să încerci ceva aparte și să îți răsfeți părul cu produse cât mai naturale și etice, de la brandul Khadi ai de unde alege.

Toate produsele sunt disponibile pe site-ul Lady Bio și în diverse magazine fizice și online. Găsești o mulțime de variante vegane.

Mai multe detalii despre brand și produse, am scris aici: Khadi – produse ayurvedice și etice pentru păr și piele.

Tu ce ai folosit până acum de la acest brand? Care produs te încântă mai mult?

🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤

Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤

44 thoughts on “Khadi – Spray tonic și uleiuri ayurvedice, protectoare și reparatoare pentru păr

  1. Mmm, ce răsfăț de arome! Sunt mare fan al aromelor și al produselor naturale, prietenoase cu mediul. Calitatea primează când vine vorba de îngrijire, la fel cum contează pentru grija pentru mama natură.
    Nu am încercat produsele Khadi, dar sunt sigură că merită, prin urmare le am în veder.
    Mulțumesc!

    Liked by 1 person

  2. Uleiul de aromă de mentă mi-ar plăcea mult. Ce bine că există multe variante și avem de unde să alegem ce e potrivit pentru noi.

    Liked by 1 person

  3. Tocmai din cauza fricii degradării părului, ezit să îl vopsesc… Dar acum, că văd că existe ajutoare, mă mai gândesc. 😍

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.