
Am renunțat la mezelurile clasice în urmă cu 10 ani (deși cred că au trecut mai bine de 10 ani).
În afara faptului că “îmi picau greu”, mă simțeam destul de rău după ce le consumam și în afară de 2-3 variante mai “ușoare”, toate aveau un miros puternic, persistent și neplăcut.
Pentru că una dintre opțiunile pe care le consumam cândva era extrem de picantă și pentru că ador mâncarea picantă, am creat primul meu salam vegan (picant) făcut în casă 😊
Pot spune că seamănă la gust extrem de mult cu varianta clasică, doar că aceea conținea mai multe boabe de muștar, iar salamul acesta este mult mai ușor de consumat și nu a fost sacrificat niciun animal pentru ca eu să mă bucur de preparat. Și textura este destul de asemănătoare.

Ingrediente:
- 200g de gluten de grâu;
- 10g de boabe de muștar;
Din restul ingredientelor am adăugat câte 3-5 grame (1-2 lingurițe) din fiecare, după bunul plac:- usturoi uscat;
- ceapă uscată;
- fulgi de chilli;
- fulgi de paprika;
- oregano;
- schinduf;
- busuioc
- boabe de piper (măcinate);
- coriandru pulbere.
- 160ml de supă de legume;
- 95g de sos de roșii;
- 55ml de sos vegan: marinată bbq.
Am ales acest sos deoarece conține sos de soia, ulei, oțet și boia afumată (pentru aroma de fum).
Ingrediente: 20% Sos de soia SHOYU (apă, grâu, 23% soia, sare, Aspergillus oryzae), apă, sirop de agave, concentrat de roșii 18%, ulei de măsline, oțet de orez (apă, orez nedecojit, Aspergillus oryzae), 2.3% pudră de boia afumată, praf de ceapă, 1.9% pudră de ceapă, 1.9% pudră de usturoi, sare, pudră de chili.
Poți alege orice alt sos bbq și poți adăuga, după bunul plac, sos de soia, ulei și eventual un pic de oțet.
Important!: Am dizolvat un cubuleț de supă cu legume în 500ml de apă fiartă, dar am folosit doar 160ml din supa respectivă pentru această rețetă.
Am avut o variantă de la Rapunzel, care conține: sare de mare, unt de Shea 20%, legume 16% (ceapă, morcov, țelină), extract de drojdie, zahăr de trestie, ulei de floarea-soarelui, curcumă, măciș, frunze de leuștean, usturoi, pătrunjel, piper, fenicul.

Mod de preparare:
- Am combinat într-un bol supa de legume cu sosul bbq și sosul de roșii, iar într-un bol separat am adăugat glutenul de grâu cu restul condimentelor;
- Le-am combinat apoi pe toate și le-am frământat foarte bine. Textura o să se lege foarte repede, de aceea este necesar să frămânți totul imediat;
- Am rulat aluatul și l-am strâns și îmbrăcat în folie de aluminiu. L-am presat pe toate părțile și l-am pus în cuptorul cu aer cald la 200⁰C pentru 30 de minute;
- Am întors preparatul după primele 15 minute pentru a mă asigura că se va coace uniform;
- După cele 30 de minute, am lăsat salamul cu ușa deschisă la comport pentru a se răci treptat;
- L-am tăiat și consumat abia după ce s-a răcit complet;
- Pentru a-l păstra corespunzător, pune-l în frigider învelit în folie de aluminiu și consumă-l în maxim 10 zile.
Textura salamului este ușor gumoasă la interior (dar nu exagerat de gumoasă și nici nu seamană cu un burete cum am auzit că se mai întâmplă) și ușor uscată la exterior.
Notă: glutenul de grâu poate fi preparat în mai multe moduri, eu am ales să îl gătesc în cuptorul cu aer cald (airfryer) și sunt mulțumită de ceea ce a ieșit.

Salamul este condimentat, foarte picant, destul de consistent și gustos.
Îmi place atât de mult cum a ieșit încât o să îl prepar din ce în ce mai des și voi încerca să pregătesc și alte rețete.
Notă: rețetă proprie!
Sosul bbq l-am găsit în magazinele DM.
Cum ți se pare acest salam vegan? Ai vrea să încerci rețeta? 😊
🖤 Alege conștient produsele pe care le folosești și le consumi, alege vegan și cruelty-free 🖤
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog! Pupici 🖤
Mi se pare o idee super! Nici eu nu mai mananc mezeluri de un an si ceva si ma simt mult mai bine asa
LikeLiked by 1 person
Ce mă bucur că și tu ai renunțat la cele clasice! 🌱
Abia după ce nu le-am mai consumat am știut cu adevărat cât de rău mă simțeam de la ele…și cât de urât miroseau 😶
LikeLike
Nici nu stiam ca exista salam vegan. Mai facut curioasa sa aflu ce gust are. Se gaseste undeva de cumparat?
LikeLiked by 1 person
Dacă ai fi fost aproape de mine, cu drag te-aș fi servit! 😊
Se găsesc mai multe variante de salam vegan, pe bază de: seitan, soia, proteină de mazăre etc. Sunt în unele magazine naturiste și hipermarketuri. În DM găsești cârnați vegani 💚
LikeLike
Bună, glutenul este bun și pentru cei cu intoleranță?
LikeLiked by 1 person
Bună! 😊 Cel mai bine ar fi să discuți cu medicul tău, mai ales că glutenul de grâu este principalul ingredient al rețetei. Doar un medic care îți cunoaște bine istoricul medical și toate reacțiile, îți poate da cel mai bun răspuns.
LikeLike
Explica-mi, te rog, ce-i acela seitan, ca eu nu stiu. Salamul pare apetisant, l-as incerca.
LikeLiked by 1 person
Gluten de grâu hidratat și gătit = seitan 😁
Sunt convinsă că te va încânta 💚 mie îmi place mult cum a ieșit!
LikeLike
Interesantă rețetă! Nu am mâncat niciodată, dar aș încerca.
Mulțumesc , mi-am notat rețeta.
LikeLiked by 1 person
Cu drag! E super bun 💚
LikeLike
Ce idee interesanta! As incerca acest salam vegan. Incerc si eu sa nu consum mezeluri, aleg variante mai naturale sau vegane…
LikeLiked by 1 person
Cu siguranță acesta o să te încânte 💚 Nu mai consum de mulți ani mezeluri de origine animală și îmi pare foarte bine 🤩
LikeLike
Te admir pentru rabdarea de a prepara acest salam acasa.
LikeLiked by 1 person
E foarte ușor de preparat 💚
LikeLike
Interesanta reteta! Nu m-as fi gandit ca poti face salam vegan.
LikeLiked by 1 person
Asta este lucrul pe care nu l-am încercat pana acum. Cred ca este bun și, in plus, știi exact Ingredientele
LikeLiked by 1 person
Daaaa 💚
LikeLike
O idee perfecta mai ales acum in post ! Cu siguranta il voi incerca!
LikeLiked by 1 person
Super! Este perfect mereu, toată lumea îl poate consuma oricând 😊
LikeLike